10 lucruri in viata pe care le intelegi abia cand devii adult

adolescenta Adolescenta este una dintre cele mai frumoase perioade din viata unui om, dar si, in mod cert, cea mai complicata. Atunci au loc transformari atat fizice, cat mai ales psihice: hormonii tropaie innebuniti, emotiile ii urmeaza, incerci sa experimentezi totul, nu ai rabdare, vrei ca lucrurile sa se intample acum, repede, neaparat.

Pe masura ce cresti, lectiile de viata se acumuleaza si ceea ce parea tentant, placut, incitant sau extraordinar de important in perioada adolescentei se dovedeste, atunci cand te maturizezi, ca are o cu totul alta valoare. Iata cateva exemple in care sunt sigura ca va veti regasi.

Sa primesti un refuz nu este sfarsitul lumii

Nimanui nu ii place sa fie refuzat, insa un refuz nu inseamna neaparat o ratare, ci poate reprezenta un nou inceput. Cu alte cuvinte poate sa iti faca bine. Numai cei care nu au incercat nu au nici o sansa de reusita intr-un proiect, iar obstacolele pe care le intalnesti in calea ta pot fi exercitii de vointa, modalitati de a-ti testa increderea in propria persoana si tenacitatea. Lucrurile se intampla cu un scop in viata, iar lucrurile care astazi ti se refuza pot fi exact cele care nu te-ar fi facut fericita, care iti deschid calea unor noi oportunitati, in alte zone decat te-ai fi gandit.

Sa bei ceva nu inseamna sa te ametesti

De acord, uneori, indiferenta de varsta, poti ajunge sa folosesti bautura ca sa iti amortesti sinmturile, mai ales atunci cand te simti coplesit de ceea ce ti se intampla, dar, de cele mai multe ori, la maturitate bautura ajunge sa isi schimbe scopul si sensulfata de adolescenta. Un pahar cu bautura fina cum este cea de aici inseamna sarbatoarea timpului petrecut alaturi de cei dragi, momente marcate de echlibru sufletesc, de liniste, nu de exces.

Inveti sa savurezi cu adevarat ceva bun de baut, sa ii simti gustul, aroma, sa iti rasfeti simturile, nu sa le adormi. Nu bei sa prinzi curaj, ci pentru a celebra un eveniment, un final de zi, un debut de afacere, o relatie fericita.

pahar-vin

Prietenii cei mai buni din tinerete nu iti raman alaturi pentru totdeauna

In liceu aveam o gasca nemaipomenita, eram patru fete si un baiat si paream de nedespartit. Mergeam impreuna la party-uri, invatam, chiuleam cu totii de la orele de chimie, ne povesteam micile secrete, facema planuri pentru urmatorii 10-20 de ani si credeam ca totul va ramane asa pentru totdeauna intre noi. Nu a ramas. Nu doar ca ne-am rupt unul de altul, dar nici macar nu ne-am dus dorul. Ne-am regasit, la 15 ani de la absolvire si am stat de vorba cu placere, dar prietenia noastra nu a reinviat, asa cum nici nu traise in ultimii 15 ani. Ne apropiase conjunctura, tot ea ne-a departat.

Cele mai bune prietene din adolescenta, cele care ti se pare ca te inteleg si iti sunt mai aproape ca surorile, pot deveni, la maturitate, niste straine. Fie ca nu reusesti sa tii legatura suficient de des si relatia se raceste, fie incepe sa va desparta modul de a privi lumea si interesele diferite, oricum, realitatea este ca numai 20 % din prieteniile de adolescenta raman si la maturitate. Cel putin asa afirma specialistii.

In schimb, mama iti este cea mai buna prietena

Obisnuiai sa o crezi invechita, sa iti feresti de ea micile secrete, considerand ca nu te va intelege. De fapt, mama intotdeauna te-a inteles mai bine decat ai crezut, a continuat sa fie alaturi de tine si atunci cand ai renegat-o- pentru ca de la ea veneau restrictiile care, credeai tu, te impiedicau sa iti traiesti viata. Abia la maturitate intelegi ca mama avea dreptate…cam in majoritatea situatiilor, ajungi sa te consideri norocoasa daca o ai aproape inca, te bucuri de fiecare moment in care o poti sa stati de vorba, sa o strangi in brate si sa ii ceri sfatul.

mama-prietena

Prioritatile se schimba

Cand depasesti 20-25 de ani ai impresia ca lumea s-a schimbat in jurul tau fata de perioada adolescentei. In realitate nu lumea se schimba, ci modul tau de a o vedea, prioritatile pe care ti le setezi. Si este in regula sa fie asa. De regula, modificarea prioritatilor reprezinta unul dintre semnele maturizarii 🙂 , dar interesant este ca modificarea asta nu inceteaza, pe masura ce treci prin diferite etape ale vietii.

Iubirea nu tine o vesnicie

La maturitate inveti ca iubirea nu tine o vesnicie, asa cum credeai tu la varsta primilor fiori sau al intaiului sarut. Din pacate, esecurile sentimentale dor la fel de mult, ba chiar mai mult, pentru ca relatiile, in sine, sunt mai serioase. O despartire la maturitate inseamna mai mult decat faptul ca nu va mai tineti de mana in parc, se poate lega de divort, abuzuri, partaj, copii care sufera alaturi de tine, dar in alt mod si anchete facute de catre autoritatea tutelara, credite pentru locuinta pe care nu le poti plati singur…si gustul amar al unei ratari pe care nu intodeauna o mai poti repara si al unui timp pierdut care nu se va mai intoarce niciodata.

iubire-la-adolescenta

 Jobul de vis nu este intotdeauna posibil

O mare parte din viata matura ne-o petrecem la job si, in adolescenta, nici nu concepeam ca poate va veni o vreme in care nu vom face neaparat ceea ce ne place. Iar daca lucrul asta se va intampla, nu ne imaginam ca ne vom impaca fara mari drame cu situatia. Uneori ajungem sa punem mai presus de pasiune alte lucruri, de exemplul timpul liber sau beneficiile, banii pe care un job ni-i aduce. Eu, de exemplu, nu imi imaginam ca voi face in viata altceva decat sa lucrez in invatamant, dar, dupa cativa ani, cand am vazut ca din salariul de profesor incepator nu ma pot intretine, am ales sa schimb siguranta postului si programul de lucru lejer la un liceu aflat exact vizavi de casa, cu munca intreita intr-o multinationala, pe cu totul alt domeniu…si salariu.

 Sanatatea este mai importanta decat te gandeai

Sigur, nu te-ai hazardat nici macar la 16 ani sa afirmi ca sanatatea nu inseamna mare lucru, dar aici nu vorbim despre ceea ce spui, ci de ceea ce faci: la adolescenta si tinerete mananci o gramada de prostii, nu respecti ore de masa, nu numeri calorii, nu iti pasa de continutul nutritiv al alimentelor sau de efectele acestora asupra sanatatii tale. Vine un moment insa in care corpul nu te mai ajuta, diverse zone deja incep sa scartaie si intelegi importanta reala a sfaturilor privind consumul de apa, de fructe si legume. Te apuci, asadar, sa respecti mai mult un program de somn, sa te demachiezi la culcare, sa faci sport, sa mentii un echilibru care te ajuta sa functionezi mai bine. Organismul uman este o masinarie care se uzeaza, o intelegi pe propria piele si incepe sa te preocupe cum sa ii ungi piesele, ca sa le prelungesti durata de functionare.

Esti mai puternica decat ai crezut

Viata in prea rare ocazii, ca sa nu spun niciodata, decurge asa cum te asteptai in adolescenta.  In realitate, ea te incearca in moduri pe care nu le-ai fi prevazut niciodata, iti pune in cale piedici, iar tu, depasindu-le, devii mai puternica, afli despre tine lucruri pe care nu le stiai, cum ar fi ca nimic nu te poate dobori, ca renasti ca o pasare Phoenix.  Era o vreme in care cereai confirmari. Ei bine, acum le-ai obtinut….sau nu le mai cauti si esti mandra de tine, cea de azi, chiar daca asta inseamna ca ai invatat sa iti ascunzi ranile sub un zambet.

femeie sefa

 Numai boala si moartea sunt nenorociri

Si uneori, nici ele. Boala poate fi de multe ori prevenita, o saptamana de stat in casa cu gripa, nu este o nenorocire, ci numai un semnal de alarma ca ai facut ceva in neregula. Afli ce inseamna concediu medical si eventual uneori mai trisezi putin, cerandu-l medicului numai ca sa te odihnesti, asa cum, odinioara, chiuleai la orele de chimei din liceu. Suferi ca iti pierzi bunnicii, parintii, dar intelegi ca asa este cursul vietii, inveti sa ii porti in suflet si te impaci cu gandul ca ii vei revedea intr-o lume mai buna. E uman sa se intample astfel, e uman sa accetam pierderile, altfel am innebuni de durere si dor neputincios.

Maturizarea aduce intelepciune si echilbru, dar asta nu inseamna ca nu vom privi adolescenta ca pe un paradis pierdut. Ne uitam cu nostalgie la fotografii, ascultam cu o strangere de inima dulce amara-melodii pe care, candva, ne-am iubit, ne-am construit vise si ne dorim nu o data imposibilul: sa mai putem fi, macar o zi, nebuni de tineri.

femeie-in-oglinda