16 Septembrie. Dimineata, nu prea devreme. Aerul e racoros si miroase a tinerete. Uniforme. flori. Copii emotionati, vorbind tare. Parinti soptind, mai emotionati decat pruncii pe care ii duc azi de mana pe drumul care va fi de acum strabatut pana in iunie de cete gurese de vrebii cu ghiozdanul in spate.
Prima zi de scoala ma atinge mereu pe coarda a treia din stanga sufletului. Prin multime, o femeie trece cu aer preocupat, ducand sacose de piata. Ma incrunt la ea in sinea mea: imi strica perspectiva si ma izgoneste pe marginea visului.
Si desi aveam alt articol in plan, promis unui cititor drag, astazi nu o sa il scriu, chiar daca pe blogul meu lasat in parasire se strang pe la colturi paianjeni, in timp ce eu scriam o saptamana epopeea gogonelelor si a catravetilor murati, poeme de zacusca nemuritoare si un mic eseu filosofic dedicat gemului de prune.
Nu o sa scriu inca nimic din ce imi propusesem pentru ca vreau ca azi sa ramana la fel: cea mai frumoasa zi de toamna, prima zi de scoala.
