A doua sansa

V-am spus ca ma marit din nou? V-am spus. Si ca ma gandesc la asta cu dragul unei pustoaice de 20 de ani? Va spun acum.

M-am pregatit pentru nunta asa cum stiu eu: am gasit luna ideala, rochita perfecta (sa vedem  daca i-a mai placut cuiva, a cumparat-o si o vinde dupa eveniment, eventual sa caut cine mi-o croieste in Romania sau cum prind o promotie pe magazinul unde am vazut-o), muncesc de zor sa fac rost de banii de verighete. Pe scurt, pe langa ocupatiile mele obisnuite, visez la clipa in care inca o data o sa ma fac o doamna, ca zau, abia prinsesem gustul de a fi maritata, ca am si divortat.

Nu va fi o nunta mare, declar solemn. Fara buchete sofisticate si armata de fotografi, fara tinute pretentioase sau flori in piept, dar dragul de omul de langa mine si bucuria unei legaturi dusa la urmatoarea etapa, simplu si firesc, ma emotioneaza cumva, oricat ma dau mare ca nu are importanta hartia aia roz. Ba are, am mai spus-o eu, dupa atata tavaleala prin viata alergand ori sa prind ori sa scap de cate un barbat, mi-a venit randul sa ma linistesc si sa incep sa imbatranesc frumos, discret.

Si imi doresc sa fiu frumoasa, stiti? Nu pentru ca el, my dearest Mr SF, nu m-ar vedea asa oricum, chiar si atunci cand imi miros hainele a chiftele sau sunt incercanata ca am stat pana nopatea tarziu sau dimineata devreme sa scriu pe blog, as vrea sa fiu frumoasa ca sa stie cat de bine imi face prezenta lui, alaturarea aceasta norocoasa a doua suflete candva dezamagite. Asa ca, desi inca nu mi-am primit inelul de logodna, visez la bijuterii mireasa, la accesorii care sa se potriveasca cu o femeie de 37 de ani care se marita.

 

As putea alege o pereche de cercei ca aceia din imaginea alaturata, clasici pentru tinute din ziua cea mare, cu perle naturale albe. Le-am vazut pe La Femme Coquette, sunt splendizi, confera rafinament, fini, delicati si, in plus, speciali pentru aerul lor usor vintage.

Dar oare este rafinamentul cuvantul care ma defineste? Mi-as dori sa fie asa, dar mai degraba cred despre mine ca sunt naturala, spontana, usor neslefuita si evident lipsita de tact decat rafinata.

Si aprinsa neaparat, nestapanita. Asa incat as putea sari peste  bariere si alege  un set de bijuterii cu trandafiri rosii care sa contrasteze puternic cu rochia ivoire pe care am sa o port. Ar fi un cadou perfect pentru mine insami. Nu s-ar soca nimeni in neam, am depasit varsta la care sa ma mai judece lumea. Asta e farmecul celei de-a doua casatorii: nimeni nu se mai asteapta de la tine sa faci ceva ca la carte. Sau poate am inaintat eu in varsta si mi-a slabit vederrea, asa ca nu observ?  Sngurul lucru ca la carte la nunta asta e naturaletea si bucuria de care va fi inconjurata. Astea da, sunt clasice. As alege bijuteriile rosii, ma reprezinta si parca striga, din petalele modelate cu migala ale trandafitilor prinsi in delicata montura, ca sunt victoriosa, ca mi-am gasit, eu celebrul sac, un petec pe potriva. teoretic cel putin, am o a doua sansa la ai trait fericiti pana la adanci batraneti. Cum suntem mai inaintati in varsta, linia de finish e mai aproape.