Afurisit de Bucuresti, te iubesc de nu mai pot!

privestecerulIn vremurile in care bateam tara in delegatii saptamana dupa saptamana pana cand casa imi devenea hotel, iar hotelul casa, momentul care ma impaca, ma aducea la loc pe mine in mine era unul anume la intoarcere. Nu ma emotiona secunda in care deschideam usa casei sau revederea mamei (zic mama doar, atat aveam, ca de iubit nu se lipea de mine nici un barbat cu mintea acasa). Astea veneau mult mai tarziu.

Era prin 2010…

Dupa doua saptamani de batut strazi moldovene, dupa alte patru la rand petrecute toate la poalele Tampei si inca una in orasul de pe Bega, imi lipsea un acasa pe care vi-l pot descrie numai intr-un singur fel. Stati sa vedeti….
In delegatii, mai ales cand era cald, plecam mereu cu microbuzul, ca era mai ieftin si imi ramaneau ceva bani in plus si din suma alocata generos de companie transportului. Eram trainer de multinationala la vremea aceea si dupa ultimul curs pe undeva prin tara, fugeam direct la autogara, sa prind ultima masina macar. Ajungeam in Bucuresti pe aproape de miezul noptii. Coboram pasagerii toti, intai amortiti, clipind des, sa ne obisnuim ochii cu luminile de pe strada.

Orasul, chiar si la aceasta ora tazie, mai viermuia de lume. Un betiv injura cu foc traversand aiurea, un claxon ii spunea ceva de rudele materne, spargand aerul cu strigat ascutit. Doi tineri, el si ea, se molfaiau umed in timp ce mergeau impleticiti de amor, trecand pe langa o pitipoana catarata pe catalige. Miroasea a stres, a s-a-ntalnit hotul cu prostul, a motorina arsa, a rahat proaspat de caine si a praf. Da, imi recunosteam orasul dintr-o mie.

grafitti2

Tovarasii mei de drum se repezeau bezmetici sa prinda taxiurile care stationeau pe langa autogara, sa economiseasca banii de un apel telefonic. Ho, nebunilor, cine va mana din urma? Voi nu simtiti ca ati ajuns acasa? imi venea sa le spun. dar in loc de asta, ma opream in loc, intr-un colt de trotuar, ma asezam pe trolerul meu cat un dulap si trageam pe nas adanc aerul ala murdar, imbacsit, imbibat de noxe, urmarindu-i cum se departeaza. Ba mai aprindeam si o tigara, ca sa fie relaxarea completa. Nu eram o femeie obosita de drum, calatoare, eram un pui care se intorcea sub aripa mamei. Acesta precis imi era gandul, sentimentul asta de bine, de apartenenta ma stapanea. Daca as fi avut un grafitti in spate eram buna de model intr-o fotografie urbana. Poate ca aveam deja, nu stateam sa ma uit, doar respiram adanc si fericit. Corpul imi trepidase pana atunci in ritmul motorului de microbuz, acum incepea sa o faca in cel al orasului, al dragului meu oras pe care il gaseam asteptandu-ma, neschimbat. Dupa descrierea de mai devreme o sa credeti poate ca sunt ironica…dar nu-i asa. Afurisit de Bucuresti, il iubesc de nu mai pot!

***
Trei ani mai tarziu…

Pe drumul meu de fiecare dimineata de munca, undeva la doar cateva zeci de metri de cladirea unde incepe stresul meu cotidian mult iubit, am o trecere de pietoni cu semafor. In zona care desparte cele doua benzi de circulatie, se lucreaza de o mica eternitate, habar nu am la ce, ca nu vad nici un progres care sa imi dezvaluie scopul final. Spatiul e marcat cu niste panouri de beton pe care cineva s-a jucat cu un spray colorat. Priveste cerul… ma indeamna anonimul artist in fiecare dimineata, condimentandu-mi si dinamizandu-mi starea de spirit. Pentru ca il consider un artist pe autorul cu pricina si grafitti e arta urbana. Nu doar, dar si pentru ea imi iubesc orasul.
privestecerul

Desi stiu exact unde se afla desenul, desi stiu ca a privi cerul in mijlocul unei intersectii nu e chiar in topul celor 10 lucruri pe care mi le-as putea propune sa le fac zilnic, totusi, nu imi pot retine niciodata zambetul. Daca nu s-ar afla exact acolo o trecere de pietoni si un semafor destul de respectat de masini si oameni, ar fi posibil sa ajung in vesnicele plaiuri ale vanatoarei mai repede decat e prevazut pe linia vietii din palma mea. Sa vad, ca sa zic asa, cerul de mult mai de aproape, dat find ca absolut de fiecare data imi scapa asa, ca un sughit, o cautatura scurta in sus, spre el.

Cumva, ziua mi se schimba din clipa ceea. Nu mult, dar se schimba. Imi amintesc ca acelasi cer il privesc si cei aflati in vacanta si il considera minunat si imi propun ascuns sa imprumut din starea lor de spirit. Imi amintesc ca sub acelasi cer merg catre munca sau catre piata o multime de oameni dragi sufletului meu si faptul ca suntem sub acelasi cer inseamna cumva ca nu ne-am instrainat, ca aproape si departe sunt totusi termeni supusi subiectivitatii si omenescului din noi. Imi amintesc ca din acelasi cer ma priveste tatal meu, fericit si linistit.

Si nu, pentru prima oara nu imi doresc sa se termine odata o nemernica de reparatie a strazii sau a ce vor astia sa faca acolo si nu mai fac. Grafitti. Atat. E unicul si repetabilul moment in care nu ma revolt impotriva primarilor si tarii in care traiesc. Nici impotriva jobului, a rutinei, a griului. Imi doresc sa vad panoul ala de beton in fiecare zi, ca sa nu uit lucruri esentiale pe care da, am tendinta de a le uita uneori.

***

Iar azi…

…in continuare imi iubesc orasul. Nu la modul ala clasic de acceptare, gen (!) cu defecte si calitati, il iubesc pentru cum este el: colorat, condimentat, strident, intrigant, alarmant, ametitor, plin de contraste dureroase si oportunitati cu iz de miracol. Orasul meu e un grafitti imens si noi suntem culorile care-l formeaza. Si apropo de grafitti, pe care le iubesc teribil, va invit la mine in cartier, in Berceni, la Sun Plaza Shopping Center unde, in perioada 28 august – 18 septembrie, se desfasoara Urban Culture.

grafitti

Urban Culture este un eveniment dedicat mie si celor ca mine, care isi iubesc orasul, dedicat celor mai buni ca mine, pasionati si creatori de arta urbana. Dedicat si tie, cel care citesti acum si caruia i-ar placea sa asiste la manifestari cum ar fi BMX Show, Graffiti Street, Street Dance Show sau Urban Photography.

O sa fie acolo si o gasca de baieti meseriasi tare, Sweet Damage, o echipa de cinci graffisti romani care muncesc de 15 ani in domeniu. Cage, Biex, Reck, Seyr si Pandelee te asteapta sa le vezi creatiile. Eu ma duc neaparat, pentru ca… afurisit de Bucuresti, te iubesc de nu mai pot!

5 COMENTARII

  1. Superb text.
    Felul incare trecutul si prezentul se imbina, orasul reflectat in sufletul tau, sufletul tau reflectat in privelistile orasului….. Esti un fel de Carrie Bradshaw a Bucurestiului, draga mea.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here