Nu exista vreme mai placuta sufletului meu decat cea de afara, acum. Ploua si nu e ploaia clasica de vara, dupa care soarele arde parca in ciuda, ca sa usuce in graba trotuarele proaspat udate.
Ploua rece, boabele de apa cad oblic, aplecate de vant. E final de august si toamna care se apropie calendaristic anunta bucurii. Odata cu ultimele zile de vara piere fara urma ciuda ca anul acesta nu am avut parte de concediu, dispare lenea din ganduri si lentoarea din corp, mintea si miscarile se fluidizeaza, ca o crema in care ai adaugat lapte fierbinte si acum se lasa mestecata mai usor.
Somnul e parca mai odihnitor, port in mine ceva dintr-o ursoaica ancestrala care isi reface puterile in barlog si odata cu ele isi remodeleaza planurile, sperantele. Rodesc si eu toamna, contaminata de spiritul strugurilor, de seva pamantului adunata in spice grase, rodesc idei de belsug si accente de darnicie.
Ploaia asta e ca si dusul de dupa sex. Te umple de energia pe care tocmai ti-o pierdusesi. Sau cel putin asta e efectul asupra mea.
