In mod normal nu sunt femeie din aia, telenovelista, nici macar filmele serial nu imi plac pentru simplul motiv ca ma prind in mreje si ma obliga sa ma zbat ca o musculita agatata de firele unui paianjen sa fiu musai intr-un loc anume, dotat cu televizor, la o ora precisa, cea de difuzare, evident. Si daca plasa asta ar disparea (ca acum se poate totul inregistra sau vedea on line cand ai chef), tot as ramane inoculata cu doza aceea de curiozitate si asteptare a unuor intamplari dintr-o poveste care a ajuns sa iti placa si care nu se mai filmeaza odata urmatorul sezon si nu mai apare pentru muritorul de rand, sa vada si ochiul lui odata cine mai iubeste pe cine, cine cu cine se culca/cearta, ce probleme le mai ridica sotul/ prietenii. constiinta. Oricum sunt prinsa de MasterChef si de Vocea Romaniei, o data la doua sezoane, la care se adauga o mie si una de metehne marunte de care nu vreau sa ma las si am hotarat de una singura ca imi ajunge doza asta de drog si dependenta. Pe scurt, nu ma uit la seriale, fug de ele ca dracul de tamaie, maximum pe care il pot accepta este un film in doua parti.Si dupa toata aceasta introducere savanta, recunoscand cu intelepciune ca orice regula are si exceptiile ei, ca n-ar mai fi altfel regula normala, am sa admit ca am urmarit si urmaresc in continuare (totusi) un singur serial: Anatomia lui Grey. O data de doua ori, de sapte, de cate ori am ocazia si timpul, adjudecat. Aici, in sezonul nu stiu cat, e un episod in care apare o tipa cu un obicei prost: isi rupea mereu cate ceva. O coasta, o mana, isi luxa un picior, ceva de genul acesta. Ajunsese sa considere ca are razboiul ei personal cu Dumnezeu si de cate ori i se intampla (din nou!) cate ceva, ridica ochii spre cer spunand: ” Are you kiddin’ me?“
Ei, si am ajuns si eu la vorba ei. Mai intai a fost treaba cu internetul suspendat in prima mea zi de concediu, de care v-am mai povestit, apoi poprirea pe conturi a lui Mr SF, acum mi s-a spart o teava, dar nu in baie, asta era floare la ureche. Nuuuu. S-a spart o teava comuna a blocului, fix in dreptul apartamentului meu, asa ca trebuie sa daram jumatate de perete ca sa ajung sa astup infama gaurica, deci de doua zile stau fara apa la baie, eu si inca douazeci de apartamente care imi asigura portia de carne zilnica in frigider si o pomenesc pe maica-mea in toate felurile si pozitiile. A, si apropo: barza nu vine nici luna asta, mama ei de barza!
Asa ca…baaaaai, ma uit si eu in sus (si in jos, preventiv, ca nu stiu de unde imi vine norocul asta dracesc, care se incapataneaza sa ma insoteasca de ceva vreme) si spun: Are you kiddin’ me?” patrunsa fiind de o convingere (spuneti-i fatalista, daca vreti) ca MAI URMEAZA CEVA, nu se termina aici. Dar fii atenta, draga soarta: nu ma las. Rad ca nebuna, in loc sa plang, rad cat sa te pacalesc ca nu ma doare, rad si scriu. Na’!
