Artizanul

Era una din diminetile acelea in care navala zorilor nu te mai lasa sa dormi si cafeaua nu te trezeste. Taraitul ceasului desteptator e unitatea de masura a gradului de intindere a nervilor, cat timp pendulezi bezmetic intre doua stari care trag de tine si te rogi ca una sa castige odata, ca sa stii in ce directie sa te indrepti: spre dormitor din nou sau spre atelierul de lucru. Avantajul de a fi propriul tau sef este ca, totusi, din cand in cand, iti permiti sa jertfesti acestei stari o ora sau doua si astfel te simti ceva mai putin robot decat in mod obisnuit.

Cu cafeaua aburind in fata, am deschis ziarul si tusul proaspat scrijelit imi juca in fata ochilor forme diverse, pana cand s-a fixat, fara un avertisment oarecare, pe un titlu de-o schioapa, din pagina a doua. Si am inghitit litera cu litera si fiecare din ele era pe rand, o cafea si un dus rece, astfel incat, in clipa in care am terminat de citit titlul, eram perfect treaz si tremuram.

Celebra colectie a lui Luxur. Y. Gifts, excentricul artist mort in conditii necunoscute cu o luna in urma, va fi astazi scoasa la licitatie. Valoarea ei este estimata la…

…urma o suma ametitoare, dar total nerealista. Lipseau cel putin vreo doua zerouri pana la o apropiere macar aproximativa. Stiam precis asta pentru ca eu o vazusem si eram unul dintre norocosii care cunosteau povestea batranului artizan si a colectiei sale.

 Cu 10 ani in urma, cand il cunoscusem pe Luxur Y. Gifts, fusese cea mai grea iarna din ultima jumatate de secol. Alunecase pe gheata si isi luxase piciorul in timp ce incerca sa traverseze. Treceam intamplator pe acolo si l-am ajutat sa ajunga acasa, sprijinindu-l, caci schiopata dureros. Cand am ajuns la vila eleganta din Sold N’Barb, m-a privit lung:

– Multumesc, tinere. Bratul tau a fost, marturisesc, un sprijin la care nu speram. Sunt din ce in ce mai putini oameni care jertfesc o crampeie din timpul lor pentru a ajuta un batran. Pot sa-ti ofer in schimb macar un ceai fierbinte? Pari inghetat, imi spuse si in privirea lui am vazut recunostinta, dar si speranta. Parea singur, probabil ca nimeni nu-i trecea pragul si simtea nevoia sa vorbeasca…M-am gandit pentru o clipa ca asta era ziua pe care puteam foarte bine sa o dedic, de la inceput si pana la capat unei fapte bune. Asa ca am acceptat si am pasit inauntru. Nu avea sa imi para rau. Pasul acela mi-a schimbat viata.

Interiorul era elegant, mult mai elegant decat ma asteptasem, dar nu dadea impresia de opulenta ci mai curand de rafinament, de bun gust, vadind mana unei femei. Ferestrele mari, marginite de draperii de catifea aurie, mobila sculptata, toate m-au impresionat profund, facandu-ma sa ma simt mic, neinsemnat. Intr-un colt, o etajera cu picioare, de asemnea sculptate, purta o sumedenie de minuni: figurine din ceramica infatisand copii in ipostaze care de care mai induiosatoare, statuete de bronz pe suport de ametist, cutii muzicale pe care balerine suple, argintate sau aurite, se invarteau cu gratie, o pereche de cai de argint, involburati intr-un salt simetric si inghetat de suportul de lemn de nuc, mici casete de bijuterii cu cristale lucrate migalos si altele de felul acesta.

Pe pereti, niste picturi pe care le-am recunoscut imediat ca fiind litografii Renoir, incadrate de rame din lemn cu finisaj auriu si aspect in vecchio, m-au facut sa imi rotesc ochii in jur cu si mai multa curiozitate, pana cand am dat cu ochii de fotografiile unei femei. Aparitia aceea (o numesc asa, pentru ca atat era de perfect fidela fotografia, incat modelul parea viu, aproape aveai impresia ca ii vezi pieptul ridicandu-se ritmic in respiratii) pentru care nu fusesem pregatit, m-a inundat, ca un val de caldura neasteptat. Ochii imi alunecau pe rotunjimile dulci ale pometilor ei, ii urmaream expresia diferita de la o fotografie la alta, ii vedeam bijuteriile modelate cu neasemuita maiestrie si nu reuseam sa ma pronunt daca fiinta aceea ireala era cea care facea bijuteriile sa para miraculos de frumoase sau bijuteriile sporeau frumusetea tinerei femei.

Ramasesem pironit locului de surprindere si admiratie, in clipa in care batranul reintra cu o tava pe care abureau doua cesti de ceai. Imi vazu privirea si surase, deloc surprins, iar zambetul acela ii lumina fata parca din interior:

-A, vad ca ai intalnit-o deja, spuse el incet chipului meu intrebator si urma apoi ceremonios: dragul meu, da-mi voie sa ti-o prezint pe Una, doamna casei acesteia si stapana inimii mele.

Un batran cu parul nins si haine largi, uzate si o doamna ca din povesti . Ce cuplu ciudat! Nu ma vedeam inclinandu-ma si sarutand mana unei fotografii…asa ca am intrebat daca voi avea placerea de a o intalni si personal.

 

– Sigur ca da, tanarul meu prieten, dar numai mult mai tarziu, cand sufletul tau bun si generos se va fi urcat printre ingeri, de unde ne priveste Una mica discutie din momentul de fata, spuse el cu naturalete, scotand dintr-un mic bar in forma de glob pamantesc o sticla cu alcool aramiu din care-mi turna cateva picaturi in ceaiul aburind.

Incalzit de ceai si de rom, manat de curiozitatea tineretii si incurajat de prietenia pe care parea sa mi-o arate batranul, mi-am permis sa il intreb mai multe despre soarta sotiei sale. Iar el imi povesti…

– Nu mai eram tanar cand am cunoscut-o pe Una, marturisi batranul. Nu am sa stiu niciodata ce anume a atras-o la mine, cand o curtau barbati mult mai tineri si mult mai bogati. Stiu numai ca mi-a intrat in viata bland si linistit si a transformat-o cu prezenta ei, asa cum m-a transformat si pe mine. E putin spus ca o iubeam, Una era casa si ziua si noaptea mea.Sleit de ani fiind, nu i-am putut darui copii, asa incat i-am daruit cadouri de tot felul. Dar nu orice cadouri, ci facute cu cata dragoste sufletul si mainile mele au putut pune in ele, nu doar ca omagiu adus frumusetii, ci in semn de adanca recunostinta pentru ca imi luminase existenta. M-am transformat intr-un artizan, am invatat sa prelucrez pietrele pretioase si cristalele, sa transform pielea in montura de bijuterie si sa modelez metale pretioase. Iar ce iesea din mainile mele capata cu adevarat valoare cand intra in contact cu mana ei fina. Modelam din lut trupul fraged al unei fetite si-mi imaginam ca-i pregatesc Unei mele iubite  prunca pe care  atat de mult si-o dorea; slefuiam o piatra pana cand  ii dadeam contururi dulci, apoi o puneam in montura fragila, argintata, inchipuindu-mi ca sadesc in pantecele sotiei mele rodul atat asteptat; incalzeam metalul in forme, imaginandu-mi ca-i incalzesc inima de dragoste materna. 

Toata arta mea a ajuns sa poarte, fatis sau tiptil, acelasi motiv care ma obseda traind langa Una: rodul si, in timp ce-mi blestemam trupul neputincios in a zamisli viata, mainile mele aduceau ofrande scumpe femeii care ma accepta asa cum eram: sterp si de nimicAm iubit-o atat de mult incat cred ca Dumnezeu a devenit gelos pe prea plinul sufletului meu si mi-a luat-o. Sau i s-a facut si Lui dor de ea si si-a dorit s-o vada mai repede. Cine stie? Intr-o zi, asa tacuta cum venise, a iesit din viata mea si s-a intors intre ingerii de unde coborase. Iar eu am ramas intre lucrurile care-i poarta amintirea.


Astea, imi spuse aratand catre etajera plina de mici minuni, sunt acum, in lipsa ei, familia mea, singura familie care imi mai este data pe lumea asta, pruncii mei, rod al unor maini batrane si al dragostei noastre. 

 

A doua zi am aflat, tot din ziarul de dimineata, ca vestita colectie fusese cumparata la licitatie de un magazin cunoscut, care isi si schimbase denumirea, ca omagiu adus batranului artizan Luxur Y. Gifts, in LuxuryGifts.ro si s-au specializat in cadouri facute cu dragoste, cadouri care- in orice cuta prelucrata cu grija in metal pretios, in fiecare sclipire de piatra slefuita – ilustreaza iar si iar povestea nemuritoare a batranului artizan si a sotiei sale…