Am iubit mult si din diverse motive. Am iubit mai intai pentru ca el era puternic si eu nu si aveam nevoie de cineva care sa stie sa le faca pe toate si cineva-ul sa aiba sex masculin pentru ca traiam intr-o casa in care erau numai femei. Am iubit apoi pentru ca era baiat rau si eu fata cuminte si nu a existat o alta pereche mai clasic banala ca asta, dar trebuia sa o bifez si eu. Am iubit apoi un om doar pentru ca ma iubea si nu stiam cum sa raspund altfel. Pe atunci nu invatasem sa fiu rea sau cruda, pentru ca nimeni inca nu fusese rau sau crud cu mine. Ulterior, am deprins si asta.
L-am iubit pe unul pentru ca avea maxilarul patrat si cand mesteca sau se infuria sau, cine stie din ce motiv, inclesta dintii, obrazul se adancea intr-o cuta care mi se parea cel mai sexy lucru pe care il vazusem vreodata. Corectie. A ramas unul dintre cele mai sexy lucruri pe care le-am vazut vreodata la un barbat.
Imi amintesc apoi c-am iubit unul pentru ca starnea o furtuna in mine si cum nu stiam sa pun altfel in cuvinte manifestari din astea, mi-am zis nu putea sa fie altceva. De hormoni, nu auzisem inca.
Am iubit un actor pentru ca inflexiunile vocii lui pe scena imi trimiteau fiori de-a lungul spinarii si tamplele-mi ardeau de incordare si l-am rugat, l-am implorat sa joace piesa si acasa, dar era satul de teatru si cand a ramas doar un om, nu mi-a mai placut. Am iubit un soldat apoi pentru ca vedea zi de zi moartea in fata si a durat doar putin pana cand ea l-a iubit mai mult decat mine si mi l-a luat.
Si la urma, plina de atatea iubiri si obosita de trecerea lor, am hotarat sa ma odihnesc. Mi-am culcat capul pe umarul unui barbat care nici nu le stie pe toate, nici nu inclesteaza maxilarul, nici nu recita roluri si nici nu infrunta moartea. Dar m-a cules pe mine dintre toate si eu asteptam sa fiu culeasa. Ca parguita eram demult.
Adineaori am fumat ultima tigara si m-am asezat sa scriu cateva randuri, ultimele pentru ziua de azi. Televizorul toarce in semi-surdina, un sfarsit de meci. Iubitul meu a plecat la dus si de la baie se aude dusul monoton, ca un cantec de leagan si noapte buna. Si cum stau la masa de scris, atat de linistita incat parca si gandurile imi trec prin cap alene, m-a izbit brusc o senzatie plenara de bine absolut, de calm, o caldura care m-a inconjurat si contaminat: asa arata fericirea.
Dupa seri de-a randul, dupa ani de zile in care am adormit suspinand sau inghitind vorbe grele, dupa nopti albe fara numar, petrecute la fereastra, in asteptarea zadarnica a cine stie cui, da, asa arata fericirea. O ultima tigara stinsa alene in scrumiera, o dragoste devotata, casnica aproape si in ochii celorlalti poate plictisitoare, un brat petrecut pe dupa mijloc care te conduce in somn ca la dans. Molcom. Pasnic. Tacut si netulburat.
Stiu ca daca viata nu m-ar fi lovit intr-o mie de feluri, nu l-as fi ales pe el. Si as fi gresit tot de o mie de ori. Fericirea mea s-a intemeiat pe o eroare …sau pe o bucata mare de resemnare cu care m-am lasat curtata, sarutata, iubita…..pana cand m-am molipsit de iubire eu insami. Si atunci cand nu mai credeam sau tocmai pentru a sfida neincrederea, minunile au venit sa imi arate ca sunt posibile.
Dusul s-a oprit. Un fosnet de haine ma cheama. Noapte buna celor care inca mai sperati!
