Sunt putin defazata, nici o noutate pana aici, dar pe principiul ca, mai bine mai tarziu decat niciodata, vreau sa imi imbolnavesc si eu blogul. Nu ca nu ar fi el saracul bolnav de multe (unele le stiu, altele doar le banuiesc), dar am eu asa sentimentul ca uneori un om in plus ca crea sa sustina o inititiva de responsabilizare mai conteaza.
Data de 10 mai a fost marcata, la nivel mondial ca Ziua Bolii Lupus, o boala perfida, care si-a ales ca simbol fluturele, o metafora dureroasa care vorbeste despre manifestarea cea mai frecventa, aceea de eruptie “in fluture” la nivelul obrajilor si nasului.
E o maladie care omoara incet (pana la 15 ani de la diagnosticare), dar sigur. De ce spun incet? Pentru ca parintele meu a plecat de langa mine din cauza cancerului in mai putin de un an si am tendinta de a compara de atunci plecand de la acest exemplu.
M-a impresionat cel mai mult faptul ca am aflat ca Lupusul este o afectiune cronica severa, care afecteaza in special persoane tinere, active, cu varsta între 15 si 44 de ani.
Mai multe amanunte, simptome si statistici puteti afla de pe infolupus.ro.
Ne privim parintii uneori gandindu-ne ca intr-o zi ei nu vor mai fi alaturi de noi. Dar alungam gandul si nu ne doare atat de tare pentru ca instinctiv consideram ziua aceea indeprtata, nestiuta. In fond, daca totul merge bine, ei ar putea sa traiasca o suta de ani, iar pe noi sa ne calce maine o masina.
Dar este cumplit sa privesti omul de langa tine si sa stii sigur, cu precizie matematica, faptul ca peste cativa ani nu va mai fi acolo.
Azi nu reusesc sa fac metafore. Azi ma aplec catre lucrurile cu adevarat importante.
