Ca un spectacol

lampioane pe apaM-am laudat ca voi face o nunta mica si imi spune zilele trecute o prietena: pentru asta iti trebuie curaj, nu gluma. Am ras, flatata.

Nunta e, intr-un fel, o demonstratie a iubirii, perceputa aproape ca necesara cand o afisezi la douazeci si ceva de ani, inutila cand ai depasit o anumita granita de maturitate si/sau de interes fata de ce va spune lumea.

Nu vreau sa par dispretuitoare la adresa cuplurilor care isi fac din casatorie un spectacol, pentru ca nu sunt, de fapt dispretuitoare, decat fata de cei care organizeza un show exclusiv ca sa ii distreze pe altii. Care se streseaza numai ca sa dea bine. Si da, sunt de acord cu acela care spunea, intr-un articol pe care l-am citit recent, ca invitatii la un asemenea eveniment se distreaza pe banii lor. Daca vrei sa iti amintesti propria casatorie ca pe un moment fericit, trebuie sa participi la ea in calitate de invitat, nu de organizator, sa faci totul in primul rand pentru tine si partenerul tau. Asa se sarbatoreste iubirea cu adevarat.

Sunteti liberi sa ma contraziceti, fireste, dar eu cred ca omul trebuie si este dator sa caute lucrurile care il fac fericit. Daca iti face placere, ti-ai dorit mereu ca la nunta sa aprinzi lampioane, sa va intovaraseasca zbor de porumbei, ok, fa-o. Ca o rochie care arata bine numai pe trupul dupa conturul caruia a fost croita, o gramada de lucruri legate de nunti se potrivesc numai uneui anumit tipar, unei tematici, unei persojnalitati, unor visuri. Alege pentru tine, fa-o pentru ca iti doresti, nu pentru ca asta a facut cutare si cutare. Nu pentru ca asa ai auzit ca arata o nunta cu pretentii. Fiindca singura pretentie esentiala este de a fi fericit.

Am spus ca voi face o nunta mica si nu astept aplauze pentru asta. Nu vreau sa fiu model al nimanui. Viata mea, in ansamblul ei este departe de a se constitui ca model pentru cineva. Aveam 34 de ani cand mi-am gasit linistea. Aveam 34 de ani si nu speram ca viata ma mai poate surprinde. Nu stiu daca era din cauza mortii tatii sau a divortului sau amandoua la un loc mi-au aratat ce loc neinsemnat ocup in lume, stiu numai ca ma credeam inutila. Pana intr-o zi cand nu am mai fost. Ma inselasem.

De atunci am devenit mai egoista. Am inteles cat de putina fericire e in viata si cat  de ascunsa si am hotarat ca nu sunt datoare decat fata de sufletul meu. Am refuzat sa mai fac lucruri de dragul altora sau de ochii lumii.

Acum stiu ca nu am nevoie de spectacol ca sa imi demonstrez iubirea. Ea pune capul pe perna seara,langa mine, ii aud respiratia alaturi. Spectacolul suntem noi doi, de mana, noi suntem lumina aprinsa, trimisa pe o apa curgatoare. Lumina e balanta, perfect echilibrata, a fiecarei zile.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here