Am primit cadouri si am oferit toata viata. Cand eram mica, tata ma punea sa dau telefon matusilor care imi trimisesera cadouri de sarbatori si sa le multumesc. Mi se parea cumplit de fals, era o corvoada teribila. Asta pentru ca de atunci inca si pana acum, tot mai consider ca multumirea pentru un cadou oferit nu sta in cuvinte. Nu faci un cadou ca sa primesti cuvinte. Ar trebui sa spun ca atunci cand faci un cadou nu te astepti sa primesti nimic, dar as minti, pentru ca eu nu cred asta. Atunci cand faci un cadou te astepti sa primesti inapoi bucuria celui care il primeste. Te astepti sa primesti o privire calda, gen “cum de stii tu intotdeauna ce mi se potriveste?’ sau ” Doamne, de cand imi doream asa ceva!”
Nu imi place sa iau cadouri la ocazii, ci in mod neasteptat. La ocazii, omul se asteapta sa primeasca ceva si are pregatit pe fata zambetul acela special de tip, “A, draga, dar nu trebuia!” E un cliseu. Si nu imi plac cliseele.
In ultima vreme nu mai am bani sa iau prea multe cadouri. Deh, criza. Iubitul meu, de exemplu, ar merita cele mai frumoase cadouri din lume. In primul rand pentru ca e iubitul meu si in al doilea rand pentru ca nu stie sa primeasca un cadou. Sau stie cel mai bine in lumea asta, de fapt, pentru ca nu obisnuit cu cadourile. Iubitul meu se fastaceste, se inroseste si in prima clipa nici nu indrazneste sa il atinga.
Mi-ar placea sa ii iau un cadou cum este cel din imaginea de la inceput, dar, asa cum am spus, nu imi mai permit. Si atunci ii fac altfel de cadouri: ii gatesc dovlecei, care lui ii plac la nebunie si pe care eu nu pot sa ii sufar. Jur ca in momentul in care ii gusta nu se mai fastaceste deloc!
Daca iubitii vostri merita, ca si al meu, cadourile cel mai frumoase din lume, pe www.borealy.ro gasiti idei pentru momente de criza. Daca nu va permiteti….studiati putin cartea de bucate. 🙂
