Am fost femeia multor barbati, nu ma feresc s-o spun, cum nu ma rusinez cu nimic din trecutul meu, pentru ca el s-a adunat, bucatica langa bucatica, sa formeze intregul acela pe care el, the special one, il iubeste astazi. Nici unul din barbatii intalniti pe furtunosul drum al tineretii mele nu a reusit sa imi ceara ceva ce nu imi doream oricum sa ii dau. M-am bucurat de vorba, trupul si uneori de plecarea lor din viata mea, cu aceeasi voluptate cu care o amanta desface cadourile scumpe oferite de generosii care ii cumpara timpul si bunavointa.
Am primit daruri putine, material nimic de valoare, dar, si cu mintea de azi si cu cea de atunci trebuie sa recunosc ca insasi prezenta sau trecerea lor prin viata mea a fost un cadou, de la ei pentru mine sau de la mine pentru mine, caci nu m-am dat in laturi niciodata in a prelua initiativa abordarii. Timpul s-a instituit intre mine si ei ca moneda de schimb, imi dadea o experienta poate nu neaparat de laudat, dar dupa care tanjisem. Cand eram adolescenta imi doream sa experimentez suficient incat atunci cand, inerent, ajung sa gresesc, sa nu o fac macar repetabil. Apoi timpul a trecut si moneda de schimb s-a devalorizat odata cu ei…sau cu mine
Azi, cand imi fac un cadou, aleg o carte pe care eu, cea de acum o dedica mie, celei de maine, intru neuitare. Biblioteca mea e un jurnal de stari sufletesti si cand ma plimb cu ochii peste sirul copertelor lacuite, imi spun: uite, asta este de cand l-am iubit pe X, asta de cand
sufeream, asta de cand am evadat, de cand m-a sau m-am salvat, de cand eram plansa sau fericita…si pentru fiecare stare pe care am incercat-o am un asta e de cand pe un raft.
Cred in cadourile pe care le daruiesti inui om si le alegi anume, nu sunt universale si nu au valoare decat atunci si acolo, in contextul precis de care se leaga prezenta celui care il primeste.
