Cand barbatul iti citeste gandurile. Adica blogul.

barbat citind pe laptopUneorii prietenii tin loc de revelatii, din alea bune de spart capul cu ele in lipsa de preocupari mai serioase.

Si pe mine ma citeste barbatul din dotare, ii spun eu muzei care m-a impins catre aceasta postare, ca sa o mai linistesc, nu (doar) pentru ca o iubesc, ci pentru ca e adevarat si, culmea, nu mi-am pus problema pana acum, si in timp ce nu mi-o puneam, mi-am afisat pe blog toata viata sentimentala si jumatate din cea sexuala. Pai si ce, el nu stie ce are la usa? Doar imi cunoaste fostii iubiti pe nume, iar daca a ramas vreo fantezie pe care sa nu i-o fi impartasit, are ocazia sa o afle cu lux de amanunte.

Cand concuram la SuperBlog obisnuiam sa ii citesc articolele cu voce tare imediat dupa ce le terminam si era cea mai buna metoda din lume de a-mi corecta micile scapari in care exprimarea imi alunecase altfel decat dictase intentia, greselile de typo si virgulele afurisite care scapau de sub mouse. Ulterior, plina de remuscari de constiinta ca l-am batut atata la cap cu concursul asta (desi, e drept, l-am castigat, deci macar a meritat deranjul din partea lui), am incetat cu lectura expresiva, dar se vede treaba ca lui ii placuse de fapt chestia, ca a continuat sa ma citeasca, de pe un telefon mobil pe care, judecandu-l dupa al meu, nu-l credeam initial capabil de asemnea performante.

 – Vezi ca la articolul de aseara ai inversat cateva litere
Care articol? il intreb cu un aer vag  (si complet nedrept) de enervare pe care nici macar nu reusesc sa mi-l explic altfel decat prin prisma asteniei de primavara sau a sindromului premenstrual.
Ala cu ….( urmat de o indicatie destul de exacta despre continutul ultimei postari)

De obicei insa toata povestea asta ma flateaza. Imi dau seama ca omul langa care traiesc este interesat de colturile intunecate prin care mintea mea bantuie, nu doar de ceea ce mi se inampla, ci si de ceea ce ma atinge, intr-un fel sau altul. Are curajul de a afla chiar raspunsuri la intrebari pe care nu le-a pus si, in plus, maturitatea de a intelege ca sunt ceea ce scriu. Dar, in ciuda a ceea ce scriu, visez sau rememorez, nu sunt nici un pic mai putin al lui, chiar si cand/daca nu el este, de multe ori, subiectul fanteziilor mele literare. Insa toate celelalte, nescrise, ii apartin.

8 COMENTARII

  1. Știind că te citește, mai poți băga un articol despre cât de minunată e viața lângă el… sau ce ți-ar plăcea să primești cadou de ziua ta. :))

  2. Ce noroc pe tine! Eu dacă o întreb pe femeia din dotare despre vreo chestie gramaticală, îmi răspunde foarte sec "găseşti răspunsul pe net!" Şi nu că nu ar şti, doar a fost vreo 10 ani ziaristă. De citit, parţial mă citeşte, uneori îmi şi spune, de multe ori nu! Ce mă fac cu ea?

    • Eu zic sa zici mersi si sa o pastrezi asa cum o ai, ca sunt avantaje din chestia asta. Ca de exemplu ca iti poti spune pataniile oricand, fara teama ca va ridica o spranceana inainte de a-ti pune in fata farfuria cu ciorba. 🙂

  3. Uneori parca iti vine sa ai un locsor al tau despre care nu stie nimeni si sa scrii acolo doar pentru tine sau pentru altii, si nu pentru jumatatea ta. Sau despre. Sau ceva ce poate nu i-ar placea. Eu am simtit asta de multe ori si ma simt destul de ciudat, in general, stiind ca sotia imi citeste blogurile. La mine insa este in general vorba de job, asa ca se plictiseste repede de ele, fiindca nu au cine stie ce revelatii interioare. :)) Dar pana la urma, daca vrem sa avem secrete fata de jumatatea noastra, probabil ca trebuie regandita toata relatia :))

  4. Aveam eu un sentiment că te citește. 🙂 Și-ți citește și blogul. Vești bune anul are, ai văzut? Mai vin cu revelații, doar să mă reveleze! Te pupific, fiți cuminți! 🙂

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here