Uneorii prietenii tin loc de revelatii, din alea bune de spart capul cu ele in lipsa de preocupari mai serioase.
Si pe mine ma citeste barbatul din dotare, ii spun eu muzei care m-a impins catre aceasta postare, ca sa o mai linistesc, nu (doar) pentru ca o iubesc, ci pentru ca e adevarat si, culmea, nu mi-am pus problema pana acum, si in timp ce nu mi-o puneam, mi-am afisat pe blog toata viata sentimentala si jumatate din cea sexuala. Pai si ce, el nu stie ce are la usa? Doar imi cunoaste fostii iubiti pe nume, iar daca a ramas vreo fantezie pe care sa nu i-o fi impartasit, are ocazia sa o afle cu lux de amanunte.
Cand concuram la SuperBlog obisnuiam sa ii citesc articolele cu voce tare imediat dupa ce le terminam si era cea mai buna metoda din lume de a-mi corecta micile scapari in care exprimarea imi alunecase altfel decat dictase intentia, greselile de typo si virgulele afurisite care scapau de sub mouse. Ulterior, plina de remuscari de constiinta ca l-am batut atata la cap cu concursul asta (desi, e drept, l-am castigat, deci macar a meritat deranjul din partea lui), am incetat cu lectura expresiva, dar se vede treaba ca lui ii placuse de fapt chestia, ca a continuat sa ma citeasca, de pe un telefon mobil pe care, judecandu-l dupa al meu, nu-l credeam initial capabil de asemnea performante.
– Vezi ca la articolul de aseara ai inversat cateva litere…
– Care articol? il intreb cu un aer vag (si complet nedrept) de enervare pe care nici macar nu reusesc sa mi-l explic altfel decat prin prisma asteniei de primavara sau a sindromului premenstrual.
– Ala cu ….( urmat de o indicatie destul de exacta despre continutul ultimei postari)
De obicei insa toata povestea asta ma flateaza. Imi dau seama ca omul langa care traiesc este interesat de colturile intunecate prin care mintea mea bantuie, nu doar de ceea ce mi se inampla, ci si de ceea ce ma atinge, intr-un fel sau altul. Are curajul de a afla chiar raspunsuri la intrebari pe care nu le-a pus si, in plus, maturitatea de a intelege ca sunt ceea ce scriu. Dar, in ciuda a ceea ce scriu, visez sau rememorez, nu sunt nici un pic mai putin al lui, chiar si cand/daca nu el este, de multe ori, subiectul fanteziilor mele literare. Insa toate celelalte, nescrise, ii apartin.
