Cartile copilariei mele aveau un parfum nepereche, al mamei, al laptelui, al bancii de lemn de la Caldarusani unde ascultam vrajita povestea Elizei si a fratilor sai transformati in lebede, dupa cum isi imaginase Andersen. Stiu ca am mai povestit de asta, dar cand sunt trista parca nu ma satur sa chem amintirea asta din cotloanele ascunse ale memoriei si sa o resuscitez in asa fel incat sa respire in clipa mea, cea de acum, limpezindu-mi gandurile negre.
Cartile copilariei mele miroseau toate a praf, ca si degetele mele cu care le rasfoiam paginile si mai miroseau si a uimirea descoperirii, Doamne, ce dor imi este de perioada in care inca mai credeam ca viata nu o sa ma doara si singurele motive de suparare erau somnul obligatoriu de la pranz si cana de cacao cu lapte de dimineata!
Cartile copilariei mele aveau culoarea viselor de pui de om, paginile ingalbenite de vreme si usor decleiate de atata intors, citit si rascitit. Randurile marunte, ca niste furnici intindeau catre mine bratele ca in somn, ma chemau si ma purtau spre lumi despre care nu aveam pe atunci habar ca nu sunt posibile. Dintre toate materialele din lume, hartia mi se parea cea mai nobila, pentru ca putea sa poarte pe trupul ei asemnea minuni. Iubeam deci copacii, pentru ca tulpina lor le facea posibile, iubeam pamantul, pentru ca hranea radacinile, iar scriitorii aveau, in mintea mea de odinioara, o aura de sfant. Ma rog, asta nu s-a schimbat atat de tare, inca au aura aceea si acum, 30 de ani mai tarziu.
Cartile copilariei mele pareau ieftine, fusesera cumparate cu cativa lei, pe vremea cand nu erau supusi devalorizarii, dar daca cineva mi-ar fi oferit averile lui Cressus, m-as fi gandit cel putin de doua ori inainte sa ii ofer, in schimb, biblioteca mea.
Primul roman pe care l-am scris vreodata avea 70 de pagini de caiet dictando si a fost citit de 30 de oameni: elevii clasei a VII-a B, colegii mei de atunci. Urmatorul inca asteapta sa vada lumina, il port in minte.
Cartile copilariei mele nu se gaseau intr-o librarie crestina ca acum, si nici nu puteau fi gasite on line, pentru ca un computer nu avea decat…nu, nu avea nimeni in cei pe care ii cunosteam eu. Din fericire, ele se gaseau in bliblioteca mamei si a fost o vreme in care rezerva lor mi s-a parut infinita. Nu stiu ce om as fi fost fara aceste carti, probabil unul care in clipa asta nu ar fi sta sau nu ar sti sa scrie aceste randuri. Sunt convinsa ca talentul literar inseamna mai mult decat cartile citite, dar cred ca o parte din el isi are si acolo originea. Inca de atunci am stiut ca sunt diferita.
