Cred ca noi, oamenii, trecem unii prin viata altora cu un scop. Intalnirile noastre, prieteniile noastre, tradarile noastre, lacrimile si reusitele, toate se perinda pentru a ne spune ceva si numai daca nu stii sa le asculti intelesul iti ramane ascuns.
Pe Laur l-am intalnit intr-un moment in care eram in deriva si cred cu tarie ca a intrat in viata mea pentru ca aveam nevoie de el.
A fost prietenul meu, soferul primei mele masini pe vremea cand tot picam examenul de carnet, tovarasul meu de vacante, cluburi, vocea constiintei mele, umarul pe care m-am sprijinit cand in interior schiopatam. A fost unul dintre cei mai dragi prieteni barbati pe care i-am avut vreodata, desi mainile lui nu s-au oprit pe trupul meu decat pentru a ma scutura, atunci cand lumea mea o lua razna. Sau poate tocmai de aceea l-am iubit atat de mult si dorit atat de putin. Cumva, aveam sentimentul ca el este prezent alaturi de mine nu ca sa indeplinim firescul ritual care leaga o femeie de un barbat, ci pentru altceva. Si atunci, pentru singura data in viata mea, nu am amestecat lucrurile.
Cand a plecat in alta tara ca sa studieze si apoi sa isi caute job, mi-am spus ca departarea nu e o problema. Ca exista bilete ieftine de avion si, dintre toate, un bilet de avion catre Londra nu va fi greu de gasit, atunci cand cauti printre mii de oferte pe cea mai avantajoasa. Si nu m-am inselat. Prilejul de a-l vedea m-ar fi costat cat o seara in club, bonus faptul ca as putea sa asist la schimbarea garzii regale.
Banii astia ii aveam, nu presupuneau cine stie ce investitie financiara, cu toate aceastea nu am luat niciodata avionul ala. Cred ca noi, oamenii, trecem unii prin viata altora cu un scop. Intalnirile noastre, prieteniile noastre, tradarile noastre, lacrimile si reusitele, toate se perinda pentru a ne spune ceva. Totul joaca un rol si rolul meu si al lui, unul in viata celuilalt, cumva, se terminase. Il cunoscusem deja pe cel care avea sa imi devina sot, locuia deja cu viitoare lui sotie. Game over.
De cand nu l-am mai vazut, am uitat sa iau viata in ras si ea si-a facut prostul obicei ca, din cand in cand, sa ma doara. Oftez si merg mai departe insa, cu sentimentul ca asta e rostul lucrurilor.
L-am vazut ieri, in costum de ginerica, mandru nevoie mare, alaturi de o femeie minunata. N-o cunosc, dar nu poate fi altfel, daca el a ales-o. Casa de piatra, minunatul meu Laur, casa de piatra draga Ana! Imi doresc din suflet sa fiti fericiti!
