Te iubesc : două cuvinte magice. De ce ele sunt magice? Pentru ca au capacitatea, ca toate formulele magice de la abracadrabra incoace, sa faca vraji, sa schimbe starea de spirit si, in consecinta, comportamentul oamenilor.
Iubitul tau iti spune cele doua cuvinte si tu, brusc resimti, atunci si de atunci, un fel de efecte secundare ale declaratiei lui de dragoste. Te iubesc: si te simti deja plutind jumatate de metru deasupra pamantului, lumea din jur capata stralucire si lucruri pe care nu le observai acum ai inceput sa le vezi. Te iubesc: si zilele gri, obositoare, incordate, cu sefi isterici si termene limita par mult mai simplu de indurat. Si nu-i asa ca nu te-ai satura sa le auzi?
Femeile sunt mai sensibile la declaratii, de fapt, sunt mai sensibile in general la cuvinte, asa au fost construite de Creator, nu le poti schimba. Au si barbatii, la randul lor , un la fel de sensibil calcai al lui Ahile. La ei nu este declaratia de dragoste, este un alt cuvant simplu: Multumesc.
Vrei sa iti determini sotul sa duca gunoiul? Sa ii inspiri, subliminal, ideea de a lua din debara un astfel de instrument de tortura si de a-l purta dupa el prin toata casa? Multumeste-i. Nu doar pentru ca a dus gunoiul prima oara dupa doi ani de casnicie, nu pentru ca a spalat o data vasele sau a luat copilul de la gradinita, ci pentru orice lucru, oricat de mic, pe care il face in casa. A luat o soseta de pe sarma si a pus-o in dulap? A spalat catelul? A curatat cartofii pentru ciorba? A sters vasele lasate la scurs? Multumeste-i. O sa spui ca nu e nevoie de atatea multumiri, ca soseta aia ii apartinea oricum si ca aparate cum sunt astea si aveti si voi unul, primit cadou la cununie, merg mai mult singure, nu trebuie sa depui prea mare efort, o sa spui ca, in orice caz, nu face decat partea lui de treaba in casa, poate mult mai putin decat tine, e normal sa te ajute, doar si el traieste acolo si te-a luat de nevasta, nu de menajera. Ai dreptate, sigur ca ai draga mea. Insa asa functioneaza stimabilii nostri barbati (sau, ma rog, multi dintre ei) si, la drept vorbind, daca mama natura nu ti-ar fi fi dat ceva gene de albinuta, la fel ai fi si tu. Tu te topesti cand auzi Te iubesc, el se moaie tot (ho, ca nu in sensul ala, fato!) cand aude Multumesc.
Barbatii sunt niste fiinte sensibile la laude, noi, doamnele la complimente. Cu totii functionam pe baza cuvintelor de apreciere, ne hranim cu ele, asa incat nu ar trebui sa pierdem nici o ocazie e a multumi partenerului de cuplu.
Daca sotul tau a facut ceva ca sa te ajute, chiar daca i-a iesit imperfect, nu ii minimaliza eforturile, vei vedea ca un cuvant de multumire poate sa faca minuni pentru ajutorul pe care il primesti in casa. Gaseste o metoda plina de tact de a ii explica cum se poate perfectiona, fara ca replica ta sa para o lectie. Nu de alta, dar sa nu se descurajeze dragutul si sensibilul de el si sa nu mai repete abaterea.
Nu il descuraja criticandu-i modul de lucru. Sotul meu consuma, cand spala vasele foarte multa apa, dar tot ii sunt recunoscatoare ca se ocupa de ele atunci cand eu am alta treaba sau pur si simplu nu am chef. Cand da cu aspiratorul, pune muzica atat de tare, incat duduie geamurile. Dar daca asta il face sa trebaluiasca mai cu spor….nu au decat sa duduie pana vin vecinii, nici ca imi pasa.
Era o vreme cand ma gandeam ca numai un caine functioneaza asa, dupa principiul cerere/recompensa, dar, ghici ce, m-am inselat: si noi oamenii ne comportam aidoma.
In final o poveste, ca nu puteam sa va las sa plecati fara poveste ilustrativa :), si sa credeti ca tot ce scriu aici e numai imaginatie pura.
Cu niste luni in urma, sotul meu, care, in treacat fie spus, e cel mai bun barbat pe care l-ar putea gasi o femeie, a decis sa imi faca o surpriza si sa spele geamurile. Si a facut-o. Cu o laveta de vase care lasa numai scame si apa chioara, dupa cum m-a anuntat chiar el, mandru nevoie mare de actul de eroism. Au iesit intr-un mare fel: daca inainte se vedea prin ele mai in ceata, asa, dupa spalare, praful negru (ca avem geamuri spre un bulevard maricel) se intinsese si se formasera niste dungi, ca-ti venea a crede ca avem gratii la ferestre. Cand am vazut, acu un ochi plangeam si cu altul radeam, ca impratul din poveste: aratau chiar mai nasol decat inainte, trebuia sa las altele pe care le aveam in plan si sa ma apuc sa remediez situatia. Dar…nu am facut-o. In loc de asta, cum sotul meu avea o mutra ca poza aia cu Silvester Stalone care isi umfla muschii de mandrie, l-am luat in brate, l-am pupat si i-am multumit. Si inca doua zile de atunci, nu m-am atins de geamuri, dar, cand imi aminteam, mai aduceam vorba de cat de mandra sunt eu de barbatul meu, ca nimeni in lumea asta nu are barbat care sa spele geamurile si de cata oboseala m-a scutit. Dupa vreo doua zile, uitandu-ma asa, ca din intamplare, la geamuri, am zis: mai, dar’ar dracii in ele de geamuri, ce praf e asta care se depune pe ele, ca ai muncit la ele o gramada de vreme si tot nu s-a lasat dus praful ala. Cred ca ar trebui sa folosim servetele ale speciale pentru geamuri, cumparate din Carrefour, alea care sunt in sertarul de jos. Si uitasem ca le avem!
A doua zi servetelele disparusera, iar geamurile erau oglinda.
