masinuta copil“- Tu cu ce calatoresti in vis?

– Eu in vis calatoresc cu somnul.

– Si atunci cand dormi, visezi si masini?

– Uneori da, explica el intelept, numai ca nu sunt ca masinile de pe strada.

– Dar cum sunt?

– Altfel.”

Si vazandu-ma nedumerita mi-a povestit, in silabe dragi si peltice, despre masinile din visele lui. Unele zburau pe sus, unde nu era trafic asa de mare, altele se miscau pe pamant si apa cu egala usurinta, altele prindeau forme de animale care ii erau dragi si pe spinarea carora, motorizata, se vedea strabatand lumea…atat cat o putea cuprinde cu mintea….adica, momentan, numai pana la casa bunicii si inapoi.

Pe fata lui reveria se intinsese si aprindea lumini jucause ca intr-un brad de Craciun. De pe a mea ii raspundea un zambet demn de reclamele la pasta de dinti. Si atunci am stiut ca daca as fi presedintele unei mari, grandioase companii si as vrea sa construiesc viitorul, as da o foaie si un creion unui copil sa mi-l deseneze. Fiecarui copil, indiferent ca are 8, 11 sau aproape 15 ani. Si apoi as lua foaia si as duce-o celor mai de seama arhitecti din subordinea mea si le-as spune: daruieste-i ceea ce isi doreste. Dar nu as face decat sa copiez, pentru ca cineva a intins deja copiilor cate o foaie si un creion si le-a spus: arata-mi viitorul.

Toyota este cea care, de opt ani organizeaza Dream Car Art Contest, promovand astfel, de data aceasta nu brandul propriu, ci brandul international al creativitatii si dand astfel oamenilor ceea ce este de drept al lor: libertatatea de a visa si de a construi prin vis. Pentru ca un copil nu va desena niciodata o simpla masina pentru un concurs. Nu! El va desena o lume, cea ascunsa sub pleoapa lui, in care un vehicul de poveste este raspunsul la o intrebare poate rostita doar in gand, o nevoie nedescoperita inca, o dorinta cu potential de universalitate.

De ce ai vrei sa te inscrii, de ce ti-ai incuraja puiul sa participe, tu sau oricare, cu totii parinti si arhitecti de suflete crescande?

Pentru ca intr-o tara in care avem mai multi copii supradotati decat posibilitati de a le valorifica talentele si astfel a ni-i pastra aproape, un asemenea concurs e o treapta catre Omul care va fi copilul tau si Societatea pe care o visam cu totii. Iar calatoria in Japonia, premiul cel mare, este si ea o parte din devenire. Orizonturi noi se deschid, iar si iar. Dincolo de partea materiala, recompensa e insasi sansa de a participa, de a se exprima intr-un mod care ii place si de a arata si altora ce culoare au visele lui. E sansa ta, parinte, de a te mandri cu el. De a pune o caramida noua in constructia viitorului pe care ti-l doresti pentru el.

Sa va spun o scurta poveste pe care am citit-o mai demult:

O mama oarecare se plimba cu masina, impreuna cu fetita ei, intr-o dupa-amiaza torida, cand o femeie dintr-o masina decapotabila, de pe cealalta banda a soselei, a inceput sa le faca cu mana. Femeia era goala complet. In timp ce mama, revenindu-si din soc, se gandea ce explicatie sa le dea copiilor, fetita de cinci ani a constatat inocent:

“- Mami, femeia aia nu poarta centura de siguranta!”

Ce incerc sa demonstrez cu povestea asta, pe care am citit-o candva si m-a impresionat suficient cat sa imi ramana intiparita in minte? Vreau numai sa reamintesc un lucru simplu, pe care orice mama il stie deja de mult: copii au de multe ori capacitatea uimitoare de a intelege esentialul, miezul lucrurilor. Nu au inhibitii, nu au invatat inca sa isi puna frau viselor, nu pierd (cum fac cei mari prea ades), intre detalii, esentialul, au grandioasa capacitate de a  plasmui fara bariere. In masina visurilor din desenul sau, copilul ascunde – pe langa filmele pe care le-a vazut, cartile pe care le-a citit, realitatea pe care o cunoaste – si acea realitate paralela, complementara, daca vreti, a mintii lui, cea in care nu exista limite ale tehnicii si nici acoperisuri care sa opreasca aripile intinse.

Cele mai mari vise ale mele s-au implinit pentru ca am fost surda cand cineva imi spunea: “nu  ai sa reusesti” in schimb am auzit foarte bine incurajarea parintilor care, atunci cand mazgaleam fata de perna cu pixul, radeau si spuneau: “Ar trebui sa pastram asta. Peste ani, s-ar putea sa valoreze o avere. Esti o artista!”

Desenele copiilor vostri ar putea ajunge sa  se plimbe pe strazile viitorului. V-ar placea?

As dori sa dedic acest articol Mihalelei Damaceanu, savurand deja surpriza pe care o va avea citind. Este prietena mea virtuala, autoare pe Superblogul lui Mihnea (care se regaseste si in blog roll-ul meu) si mama unui prunc frumos si talentat la desen. Amandoi mi-au fost, acum si de-a lungul timpului, public si sursa de inspiratie. Stiu ca Mihaela isi doreste sa cultive pasiunea lui Mihnea, astfel incat iata pentru ea o modalitate de a face acest lucru.

Tu, Mihaela, si voi toti, dragi cititori, puteti afla detalii despre concurs si modul de inscriere intrand pe linkul: Dream Car Art Contest. Si, va rog, cand ajungeti in Japonia, salutati Tara Soarelui Rasare si pentru mine.

                               SuperBlog 2013

9 COMENTARII

  1. Ce-mi place când dedici articolele tale altui blogger. 🙂 Am avut si eu surpriza asta și am savurat-o la maxim. Elefănțimea mea se înclină și te îmbrățișează cu drag. 🙂

    • Le dedic atunci cand imi sunt sursa de inspiratie, pentru ca fara ei articolele acelea nu ar exista. Depun la picioarele elefantimii tale o imbratisare mica pentru frumoasa prietenie pe care mi-o arati si caldei bucurii de a te citi.

  2. Vai, draga mea Dănuţă măiastră!
    Surpriză, zici? Mă trecuseră fiorii, citind paragraful despre "treapta catre Omul care va fi copilul tau si Societatea pe care o visam cu totii" şi apoi despre realitatea copiilor, "fără acoperişuri care să oprească aripile întinse." Şi am citit aşa, în continuare, cu fiori şi mândrie că-mi eşti prietenă, gândindu-mă ce emoţie izbuteşti să transmiţi şi ce mamă extraordinară vei fi. Iar la final, pur şi simplu mi s-au umplut ochii de lacrimi. Nu m-aş fi putut gândi vreodată că cineva ne va dedica un articol, şi încă, ce articol!!! Unul extrem de important şi scris din tot sufletul tău de Bun Om.
    În altă ordine de idei, te felicit din nou pentru cum ai reuşit să scrii toate aceste articole, cu emoţie şi cu suflet, izbutind să le faci excelente. Şi pentru toată munca aceasta copleşitoare.!
    Merg acum,să citesc mai multe despre concurs, căci este o şansă extraordinară pentru aceşti copii şi visele lor. Da, mi-ar plăcea enorm, să reuşim a fi părinţii ce pot descoperi scânteia ascunsă în copil, ce o pot aprinde şi îl pot ajuta să o menţină. Mi-aş dori să putem creşte acel copil ce va izbuti să-şi pună culori în vise şi să-şi deseneze realitatea cu ele.
    Sunt onorată Dana, să te am prietenă, şi pentru azi am 102 îmbrăţişări!

    • Mihaela draga…ce sa spun, ca nu mai pot spune mare lucru. Doar atat: multumesc. M-am emotionat si eu si sunt norocoasa ca drumurile noastre virtuale s-au intalnit. Avem atatea de aflat si de invatat una de la alta! Mi-am inceput povestea cu nepotul meu, Matei, fiul unei dragi prietene, care mi-a devenit si cumnata pentru ca nu am un alt copil in viata mea. Apoi mi-am amintit de Mihnea si de desenele lui si de zbaterea si dorinta ta de a afla drumul pe care sa puiul de om care iti poarta numele sa fie incurajat sa o apuce. Stiu ca nu am habar cum e sa porti asupra ta raspunderea imensa de a avea un copil talentat, dar mai stiu ca atunci cand voi avea un prunc, exemplul si sfatul tau imi va fi aproape. Sper sa trimiti desenele lui Mihnea, eu le consider bune. prin ele are sansa de a vedea Japonia, de a face ceva ce ii place si pentru care este dotat, are sansa de a fi apreciat si astfel aripile lui sa se intinda si mai mult. E un coipil minunat si ai motive sa fii mandra de el.

      Cat despre munca mea de aici…stii bine ca am facut-o cu drag si cu sacrificii, cum la fel stim amandoua ca a meritat. SuperBlog e o experienta fantastica. Si istovitoare, dar….descoperi despre tine lucruri si gasesti rezerve de care nu te credeai capabil.

  3. Dana, sunt fara cuvinte. Mi te imaginez mama dar cel mai mult imi place ca pastrezi in tine acel aer cald de profesor, ce stie că prin copii ne desavarsim, si o spune un om care nu are copii, dar poate recunoaste asta. Exemplele tale de azi sunt delicioase, concursul pare incitant, iar prietena ta mi-e draga si mie acum, chiar dacă nu stiu sa o fi citit vreodata. O voi face, pentru că oamenii din jurul tau nu pot fi decat speciali. Succes, Dana! Il meriti!

  4. Tu spui de mine, Dana, fara sa iti dai seama cat de bun iti este articolul, cat de impresionant ai scos la iveala ceea ce au copiii mai bun in suflet!
    Am pastrat toate desenele facute de baiatul meu, mai putin cele de pe pereti. Din pacate, nu le am aici, in casa unde locuiesc acum si mi-ar fi fost tare greu sa ma deplasez in alta localitate pentru a le lua. Mi-ar fi placut sa vi le arat acum. Mi-a placut mult partea cu fata de perna. 🙂

  5. Un articol foarte sensibil şi frumos, la fel ca sufletul tău! Copiii au într-adevăr acea libertate interioară de care unii dintre noi nu mai beneficiază, din cauza opreliştilor pe care ni le impunem zilnic sau a înfrânării, cum bine spuneai şi tu. Mă bucur pentru prietena ta, care are un copil aşa de talentat şi pentru " toţi părinţii şi arhitecţii de suflete crescânde " care le încurajează zborul.
    Să-ţi fie bine şi să simţi mereu frumos! 🙂

  6. si eu urmaresc tot datorita tie blogul lui mihnea si admir desenele micutului talentat. imi place cum ai abordat si tema asta , cu suflet si implicare :). imi imaginez ca nepotul tau este un fericit sa te aiba de matusa .

  7. Iubesc copiii și nu știu cum se face, dar de fiecare dată stabilesc o relație specială cu ei. Mi-ar plăcea să mă implic într-un astfel de proiect. Acum mulți ani, la nivel mic, la firma la care lucram atunci, am organizat un concurs de desene de 1 Iunie. A fost izvor de surprize și de energie pentru noi, cei mari.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here