Ce sa iti doresti?

Ana Questioarelor, una din dragile mele din on line, scrie in seara asta (sau ieri seara, depinde cand apuc sa termin articolul) ca nu trebuie sa ne dorim ce nu putem realiza si ma lasa pe ganduri, ca asa se intampla intre fete destepte (ptiu, piei de-aici, modestie!). Si cum barbatelul iar imi sforaie fericit in patul aproape-conjugal, am decis sa raman pe pozitii si sa merg pe firul ideii, pornind de la ghiontul virtual pe care gandurile ei pe blog mi l-au oferit.

E bine sau nu deci, sa ne dorim ce nu putem realiza?

Asta spune Ana si aici m-am oprit, amintindu-mi, cu dintii stransi, de toate bataliile mele ratate, de momentul in care m-am crezut buricul pamantului si, surpriza!, nu eram si cand am realizat am si cazut, a fost de sus si a durut al naibii. Mi-am amintit de faptul ca sunt intr-o minunata si imposibila situatie financiara de toata jena pentru ca m-am crezut cea mai destepta fiinta de pe planeta si am stiut eu sigur ca pot sa fac ce altii nici nu viseaza si am pierdut niste euro, ceva cu 5 zerouri in coada, facand investitii financiare dezastruoase (o sa va spun odata si povestea asta, numai sa ne cunoastem mai bine oleaca). Mi-am amintit o casnicie ratata si niste suturi nu tocmai la figurat pe care le-am incasat tocmai pentru ca am crezut eu ca pot sa fac imposibilul si sa civilizez  si de-traumatizez omul din Neanderthal cu tendinte vizibile de borderline, in sensul pur medical si deloc metaforic. Mi-am amintit pe scurt, daca nu de toate caderile, macar de cele mai de seama dintre ele (Sporovaieli, esti pe acolo? Am scris dintre mai inainte, dar gresisem prima oara si am corectat datorita articolului tau!!!) si amintindu-mi mi-am frecat cocoasa tabacita, care ma mai doare si acum, cand e vreme ploioasa. Si dupa tot acest efort de rememorare, eram gata sa tac si sa ii dau Anei dreptate.

Dupa care, mi-a trecut intr-o fractiune de secunda prin minte o intrebare: de unde sa stiu eu care sunt lucrurile la care voi reusi si care nu? De unde sa stiu daca nu cumva ceea ce pare ciudat si imposibil la prima vedere nu mi se potriveste de fapt?Si am inchis o clipa ochii si am rememorat toate datile in care Rocinanta mea s-a transformat in armasar nervos si morile de vant au tacut si eu n-am mai vazut in oglinda un Don Quijote. Mi-am savurat toate victoriile mari care s-au nascut nu din teama de nu pot, ci din indrazneala de a crede ca da’ de ce nu? si oricat de imposibile ar fi parut la un moment dat, le-am dat eu jos de pe piedestal si le-am pus talpa pe grumaz.

Asa incat, nu pot face nici in continuare decat sa imi doresc lucruri aparent imposibil de obtinut, nu cu speranta, ci cu adanca mea credinta ca dintre muntii pe care am sa ii intalnesc, unii tot pot fi daramati. E adevarat, nu stiu inca exact care sunt acestia, trebuie sa ii iau la rand ca sa aflu.

Invitandu-va sa cititi si argumentele Anei Q. (pentru ca nu le zice rau deloc) va intreb: E bine sau nu sa iti doresti ce nu poti realiza? Intre pot si nu pot chiar reusiti totdeauna sa faceti diferenta?

Update: Problema pe care o au oamenii nu este aceea ca tintesc prea sus si esueaza, ci tintesc prea jos si reusesc! – Michelangelo ( datorat unei cititoare incintate de subiect careia ii multumesc pentru interes si ii fac pe plac, lasand-o anonima!)