Ce sa iti doresti?

Ana Questioarelor, una din dragile mele din on line, scrie in seara asta (sau ieri seara, depinde cand apuc sa termin articolul) ca nu trebuie sa ne dorim ce nu putem realiza si ma lasa pe ganduri, ca asa se intampla intre fete destepte (ptiu, piei de-aici, modestie!). Si cum barbatelul iar imi sforaie fericit in patul aproape-conjugal, am decis sa raman pe pozitii si sa merg pe firul ideii, pornind de la ghiontul virtual pe care gandurile ei pe blog mi l-au oferit.
E bine sau nu deci, sa ne dorim ce nu putem realiza?

(…)să acceptăm faptul că nu vom reuși vreodată și să ne îndreptăm atenția către lucrurile pe care le putem realiza. Iar asta nu ar trebui să fie nicio rușine și niciun motiv de regret, ba dimpotrivă este un act eliberator și purificator să accepți că unele lucruri nu sunt pentru tine și să cauți să le găsești pe cele cu care te potrivești mai bine.

ganditoare
Asta spune Ana si aici m-am oprit, amintindu-mi, cu dintii stransi, de toate bataliile mele ratate, de momentul in care m-am crezut buricul pamantului si, surpriza!, nu eram si cand am realizat am si cazut, a fost de sus si a durut al naibii. Mi-am amintit de faptul ca sunt intr-o minunata si imposibila situatie financiara de toata jena pentru ca m-am crezut cea mai destepta fiinta de pe planeta si am stiut eu sigur ca pot sa fac ce altii nici nu viseaza si am pierdut niste euro, ceva cu 5 zerouri in coada, facand investitii financiare dezastruoase (o sa va spun odata si povestea asta, numai sa ne cunoastem mai bine oleaca). Mi-am amintit o casnicie ratata si niste suturi nu tocmai la figurat pe care le-am incasat tocmai pentru ca am crezut eu ca pot sa fac imposibilul si sa civilizez  si de-traumatizez omul din Neanderthal cu tendinte vizibile de borderline, in sensul pur medical si deloc metaforic. Mi-am amintit pe scurt, daca nu de toate caderile, macar de cele mai de seama dintre ele (Sporovaieli, esti pe acolo? Am scris dintre mai inainte, dar gresisem prima oara si am corectat datorita articolului tau!!!) si amintindu-mi mi-am frecat cocoasa tabacita, care ma mai doare si acum, cand e vreme ploioasa. Si dupa tot acest efort de rememorare, eram gata sa tac si sa ii dau Anei dreptate.

Dupa care, mi-a trecut intr-o fractiune de secunda prin minte o intrebare: de unde sa stiu eu care sunt lucrurile la care voi reusi si care nu? De unde sa stiu daca nu cumva ceea ce pare ciudat si imposibil la prima vedere nu mi se potriveste de fapt?Si am inchis o clipa ochii si am rememorat toate datile in care Rocinanta mea s-a transformat in armasar nervos si morile de vant au tacut si eu n-am mai vazut in oglinda un Don Quijote. Mi-am savurat toate victoriile mari care s-au nascut nu din teama de nu pot, ci din indrazneala de a crede ca da’ de ce nu? si oricat de imposibile ar fi parut la un moment dat, le-am dat eu jos de pe piedestal si le-am pus talpa pe grumaz.

Asa incat, nu pot face nici in continuare decat sa imi doresc lucruri aparent imposibil de obtinut, nu cu speranta, ci cu adanca mea credinta ca dintre muntii pe care am sa ii intalnesc, unii tot pot fi daramati. E adevarat, nu stiu inca exact care sunt acestia, trebuie sa ii iau la rand ca sa aflu.

Invitandu-va sa cititi si argumentele Anei Q. (pentru ca nu le zice rau deloc) va intreb: E bine sau nu sa iti doresti ce nu poti realiza? Intre pot si nu pot chiar reusiti totdeauna sa faceti diferenta?

Update: Problema pe care o au oamenii nu este aceea ca tintesc prea sus si esueaza, ci tintesc prea jos si reusesc! – Michelangelo ( datorat unei cititoare incintate de subiect careia ii multumesc pentru interes si ii fac pe plac, lasand-o anonima!)

33 COMENTARII

  1. Nici eu nu prea sunt de accord cu articolul Anei dar nu am comentat la ea ca sa nu se ajunga la o disputa online.Sincera mea parere este ca nu are sens sa ne dorim lucruri sau situatii care in esenta nu ne ajuta ci mai mult ne incurca.De preferat este sa i-ti doresti numai ce este curat material si spiritual.Orice fel de amestecatura cu intunericul duce incet si sigur la distrugere.

    • Bucur, te-as intreba urmatorul lucru: de unde stim inca de la inceput ce ne ajuta si ce ne incurca? Aici sunt dubiile mele…pentru ca toti vrem alegeri bune si corecte si, cum spui tare bine tu, curate. Dar reusim sa le distingem?

      In alta ordine de idei, poti comenta la Ana, e o persoana care accepta si alte pareri, ba chiar incurajeaza libera exprimare. Eu simteam nevoia sa carcotesc mai mult si de aceea am pus un articol intreg…

  2. Pai de unde stim ca nu putem daca nu incercam, daca nu ne dorim lucrul acela? Exista si lucruri clare, dar culmea nici nu mi le doresc: n-as putea fi cantareata(n-am voce), n-as putea sa fiu sportiva, traducatoare, fizician (lucruri care implica telente, sau calitati fizice si intelectuale pe care nu le detin), dar in rest…cred ca putem dar simtim noi cumva ca nu ne-ar face mai fericiti, sau suntem lenesi (cazul meu). Cred ca putem multe, dar "nu toate ne sunt de folos"…Cat despre bordeline (am fost acolo), nu mi-as mai da voie sa ajung acolo – eu zic ca e o realizare sa crezi, sa iubesti si sa insisti langa un om bolnav, dar mai ales e o realizare sa POTI sa te desprinzi (desi cu un an in urma aveai sigur senzatia ca nu vei putea niciodata).:*

    • Aoleu, Anca, cand am citit ce mi-ai scris mi s-a incretit pielea, asa de tare am avut sentimentul ca ma cunosti pe mine si povestea mea. Pe de alta parte, lasand la o parte talentele evidente ( voce, de exemplu), pledez pana in panzele albe pentru incercat. Iepurele asta sare de unde nu te astepti.

  3. da de ce să dărâmi munţii? ei pot fi urcaţi, ocoliţi… 😉
    diferenţa dintre nu pot şi pot este aceea că cei care pot spun de fapt aş putea încerca…
    puterea gândurilor noastre este chiar uimitoare, dana, iar tu sigur ştii asta.

    • stiu, stiu si cand uit esti tu langa mine sa imi umfli si mai mult panzele intinse ale mandriei. am sentimentul, ( ti-am mai spus asta?) ca ma vezi mai buna decat sunt. sau ca sunt mai buna decat ma vad eu. oglinda ochilor tai imi place tare.
      cat despre munti…nu, eu ma pun cu umarul la daramat!!

  4. Păi, Dănuţa zici tu foarte bine acolo, sus, că nu avem de unde şti ce ne iese şi ce nu până nu încercăm. Şi mi-a mai plăcut mult "credinta ca dintre muntii pe care am sa ii intalnesc, unii tot pot fi daramati. E adevara, nu stiu inca exact care sunt acestia, trebuie sa ii iau la rand." Este o afirmaţie cu care sunt tare de acord, doar că nu aş fi putut să o spun mai bine. Dar eu sunt o balanţă într-o mică, dar permanentă oscilaţie şi de aceea uneori zic ca acum, alteori zic ca Ana. Oricum ea s-a referit la visele acelea oarecum imposibile, şi dădea exemplul unei eroine luptătoare sau chiar o mare scriitoare. Balanţă, cum îţi spuneam că sunt, văd şi corectitudinea afirmaţiilor ei.
    Dar nu reuşesc întotdeauna să fac diferenţa între pot şi nu pot.
    O zi frumoasă, cu fructe şi legume, îţi urez!

    • Si eu ii dau uneori dreptate Anei. articolul asta s-a nascut nu ca sa o contrqazica, ci ca sa nuanteze un pic lucrurile. Ca de discutat, sa tot fie subiect bun pentru o gramada de articole…:)
      Vina la tine repejor sa vad ce mi-ai spus de legume si fructe.

  5. Eu ma bazez mai mereu pe ceea ce simt. Daca inimioara mea vrea sa faca un lucru, indiferent ce vor spune ratiunea sau prietenii, eu voi incerca sa il fac. Daca nu imi iese, inteleg ca nu a fost de nasul meu, stau rusinata si dezamagita o perioada, apoi gasesc iar ceva care sa imi atraga atentia… si iar incerc…

  6. Am avut si eu candva vise mari, credeam ca dau lume gata dintr-o lovitura…Si mi-am luat-o rau peste bot, m-a durut, m-am jelit, m-am ridicat si am cautat alt drum. Apoi m-am uitat in urma si mi-am dat seama ce norocoasa am fost cand am ratat prima data, era ceva rau pentru mine chiar daca aveam eu impresia ca asta imi doresc…
    Un exemplu simplu care-mi vine acum in minte: am fost necajita ca n-am putut deveni ofiter de securitate inainte de '89 ca nu eram membru de partid, avusesem un 4 la purtare(da, sigur ca am fost un copil foarte cuminte!) si o matusa in puscarie pentru nu stiu ce fleac, dar mi-a stricat mie dosarul.Ei, daca ajungeam eu atunci "securista', dupa cum visasem, imi era bine?:))

    • Pai vorba aia cu "ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca" e de asemenea foarte adevarata.
      Adelina, tu ofiter de securitate??? Nici nu stiu daca sa ma umfle rasul sau nu….

    • Adelina, tu erai in stare sa ii gadili pana cand aveau de ales intre a psune adevarul sau a lesina de ras. Chiar erai, ca ai scris despre asta!!! 🙂

  7. A fost o vreme când eram cel mai conservator om. Nu pot şi nu am bani erau replicile mele preferate. Noroc cu jumătatea mea. El zice că a avut viziune. Eu cred că a fost şi un dram de inconştienţă. 🙂 Aşa m-am schimbat şi eu, aşa am început să visez. Dacă nu încerci ai o singură şansă. Să nu realizezi nimic. Dacă încerci mai ai una. Să îţi reuşeasă ce ţi-ai propus.
    Mi s-au întâmplat lucruri la care nici nu visam. Am avut şi eşecuri. Nu toate lucrurile stau în puterea noastră. Dar ca să ai o certitudine trebuie să încerci. Şi poate, cel mai important, să viseiz în etape. 🙂 Uneori nu se poate totul dint-o dată. 🙂

  8. Pe mine citatele mă inspiră enorm. Citatele mă motivează, mă fac să mă gândesc la tot felul de lucruri… Citatele mă învaţă lucruri noi.Azi, citind articolul Danutzei, mi-am amintit un citat al Walt Disney :“Toate visurile noastre pot deveni realitate – dacă avem curajul să le îndeplinim.” 🙂

    • Draga mea anonima, multumesc si pentru vizita si pentru sustinerea ideii. Sunt bucuroasa si flatata ca te-am inspirat. In alta ordine de idei, nu stiu daca pot deveni realitate chiar toate toate…dar daca nu indraznim, n-o sa aflam niciodata!

  9. Abia acum apuc si eu sa comentez! Danuta, in primul rand multumesc si ma bucur ca iti sunt una dintre persoanele dragi din online! Inseamna foarte mult pentru mine! Aceleasi ganduri le am si pentru tine.
    In legatura cu ce am zis in articolul meu si inca sustin asta, ma refeream la cazurile in care eu stiu sigur ca acum daca ma apuc de gimnastica n-am sa mai fac performante degeaba ma visez cu medalia de aur la gat, sau daca nu am deloc voce, nici 1000 de lectii de canto n-or sa ma faca sa am voce de privighetoare! Trebuie sa ne cunoastem limitele si sa stim ce ni se potriveste si ce nu! Si fie ca vrem sau nu sa acceptam unele lucruri nu sunt de noi si pentru noi oricat de mult ne-am dori noi! Asta e realitatea!

    • Stiu, Ana si de aceea am si trimis cititorii mei sa descopere sursa de inspiratie si totodata argumentele, care sunt mai mult decat pertinente. Eu am generalizat lucrurile si am dus discutia la modul mai generalizat, aplicand gandurile tale la propriile mele idei.
      La tine pe blog am si recunoscut ca sunt lucruri pe care le fac mai bine decat altii si lucruri pe care nu voi fi in stare niciodata sa le fac, oricat de mare m-as da. Mie mi-a placut foarte mult finalul articolului tau, in care ai incercat sa trimiti visele acolo de unde vin, pe taramul imaginatiei, acolo unde nu se lovesc de bordura tare a realitatii.
      Ca imi esti una din cele dragi in on line nu e un secret, vin la tine pe blog de drag si mereu descopar cate ceva. Nu imi ramane articol necitit si daca nu ma bag in vorba e pentru ca nu la toate subiectele am o parere, ceva de spus.
      As vrea sa te felicit pentru ideea acestui articol, idee pe care am preluat-o si eu si scumpa de Vavaly de mai sus

  10. Michelangelo zice “Problema pe care o au oamenii nu este aceea că ţintesc prea sus şi eşuează, ci ţintesc prea jos şi reuşesc”.Oare are dreptate? Trebuie sa recunosc ca eu ma regasesc, pentru ca deseori mi-am stabilit teluri pe care, in sinea mea, am stiut ca pot sa le ating!convenabil, nu ?…

    • Am updatat si articolul, asa de mult mi-a placut citatul tau.
      Unii aleg teluri prea mici, altii teluri prea mari. cred ca,pana la urma moderatia este cheia. Sau, cum spune Sonia mai sus: sa visam mare, dar in etape.

  11. Eu fac parte dintre persoanele care au tintit doar pana la genunchiul broastei. de curand am aflat ca nu doar tema m a tinut acolo ci multi alti factori printre care si acel confort psihic pe care ti l da sa nu ti doresti prea mult si sa te multumesti cu putin. de o vreme insa incep sa largesc limitele propriei mele gandiri si mai ales visari. am realizat in ultimul an cateva lucruri pe plan personal de care nu ma credeam in stare iar asta imi demonstreaza ca are sens sa visezi mare. Sa visezi chiar si acele lucruri nebunesti pe care crezi ca nu le vei face sau obtine vreodata. Uite ca mi ai dat chiar o idee… fug la mine sa incropesc ceva 🙂

    • Abia astept sa vad ideea ta. Si, Valy, sincer, daca abia acum ai realizat lucruri extraordinare, inseamna ca fie esti modesta, fie abia acum s-aua liniat planetele.

      Parerea mea este ca ai realizat lucruri extraordinare de mai de mult. Il ai pe Dante, nu? Si, dincolo de el, esti o persoana extraordinara: talentata, creativa, inimoasa, o mama geniala si un umar virtual de nadejde.

  12. gata, am incropit 🙂
    multumesc de aprecieiri. ai si tu dreptate, dar sunt si acele vise pe care le avem in noi, pe care viata ne face sa le uitam daca nu le urmam cu tenacitate. eu inca imi caut drumul, chiar daca am incercat multe si m-am aruncat in multe. probabil ca u si planetele rolul lor ( dar nu cel pe care il spun horoscoapele :)) ).

  13. Depinde 🙂
    Cat esti de motivat? Cat esti de realist? Pe ce te bazezi? Ce rampa de "lansare" ai? Pana unde esti dispus sa mergi

    Orice lucru in viata ne testeaza anumite limite. Nu le putem afla pana nu incercam si lucuri care par imposibile la un moment dat
    Sigur ca daca-mi doresc sa merg pe luna s-ar putea sa ajung cel mult….pe o luna de toamna iarna dar daca vreau sa devin inginer si ma duce capul, chiar daca imi sunt toate impotriva , nimic nu ma impiedica sa lupt pentru visul meu.

    • Cel mai mult imi plac raspunsurile care incep cu "depinde". Inseamna ca intrebarea mea a trecut prin filtru…Multumesc, Hapi.

  14. Lucrurile care mi-au reusit cel mai bine in viata au fost cele pe care nici macar nu mi le-am propus 🙂
    In rest…am retinut ceea ce ma interesa, nu tema postarii. Ma refer la zbaterile tale care cred ca, intr-un anume fel, au semanat cu ale mele. Si eu am crezut ca pot sa salvez pe cineva dar m-am afundat de fapt eu intr-o mare durere… Nu poti salva pe cineva care isi este el siesi cel mai mare dusman. Asta e problema.

    • Insa te poti salva singura renuntand cat mai devreme…sau cel putin eu asa am concluzionat…si pana acum pare o concluzie buna…

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here