As fi vrut ca viata sa fost o carte de povesti si intamplarea asta – unul din textele de-acolo, caz in care eu chiar as fi reusit, asa cum intentionasem cand am plecat de-acasa pe drumul catre Straja, sa ma transform intr-un Fat Frumos din acela clasic, care trece toate probele, inclusiv lupta cu balaurul si, drept rasplata, la final primeste jumatate de imparatie si fata de sotie.
Dar nu e… O carte de povesti, vreau sa spun. E mai curand ca un spectacol de opera vazut de un nepriceput: canta unii pe scena lungind vocalele la maximum, intr-o limba necunoscuta si tu nu pricepi daca se tanguie sau se bucura, ca nu e cu subtitrare, ca la cinema.Dar sa o iau cu inceputul…
Daca rolurile ar fi fost inversate, as fi atacat frontal, cerandu-i sa-si precizeze intentiile, dar pana la urma eu eram masculul (nu ala feroce, dar oricum) si mi-era teama ca as fi putut parea caraghios. Asa ca, profitand de dreptul meu barbatesc la initiativa si de prima ninsoare serioasa din anul respectiv, am invitat-o la munte la schi, sa lamuresc acolo problema.
Am ales un weekend la Straja mai intai pentru ca banuiam (speram, este de fapt termenul exact) ca e satula de Valea Prahovei, pe unde merg toti bucurestenii ca noi sa se dea cu schiurile. Pe urma, auzisem de frumusetea zonei, cazare in Straja imi recomandasera niste prieteni, Vila Alpin avea o pozitie excelenta fata de partie (de amandoua partiile cu nocturna, de fapt), de la balconul camerei puteai vedea norii cum musca lacom din varfurile muntilor insirate pe cer, ce sa mai spun, toate conditiile pentru a o impresiona. Definitiv, speram eu din nou.
Ei bine, aici intervine partea cu opera, momentul acela de care va vorbeam in care te uiti la scena si nu intelegi nimic. Pe drum, cum am intrat in munti, peisajul de basm care se intindea in fata ochilor nostri, Matilda l-a admirat in vis numai, pentru ca a adormit in masina si s-a trezit in fata vilei, cand a coborat, odihnita si vesela ca o randunica si a intrat imediat in vorba cu gazdele noastre. In timp ce eu am carat bagajele in camera, a profitat de internetul wireless pentru (zice ea) a trimite niste indicatii catorva colegi de serviciu care lucrau si in weekend si aveau nelamuriri la nu stiu ce proiect. A studiat oferta de echipament sportiv de la centrul de inchirieri de la pensiunea din Straja si pana cand m-am schimbat eu pentru mers pe partie, ea aflase si ce contine meniul restaurantului traditional de la parter si pe ce data e nascuta gazda si ce tehnica de pus castraveciori murati foloseste. Mi le-a trecut in revista pe toate rapid, zambind mereu si gesticuland larg, pe cand eu incercam subtil sa o iau de mana. Cred ca am avut noroc ca nu a descoperit si traseele montane care se organizau de acolo de la vila, cu ghid cu tot, ca atunci chiar nu as fi avut-o numai pentru mine vreo clipa. Pe partie a zburat pe langa mine in cristiane serpuite, in timp ce eu imi pierdeam toate iluzile de mare sportiv. Nici vorba sa o invat sa tina schiurile in picioare, sa ii arata cum sa stea, cum sa cada, cum sa se opreasca in plug atunci cand prinde viteza prea mare. Mai avea un pic si invata ea sa schieze tancii de la baza partiei, ca pe intructor il vrajise demult. In salopeta ei rosie, era de acolo, parea integrata complet in peisaj, o craiasa a a muntelui de zapada, un ghid priceput si gratios care conducea un urs greoi si plin de naduf…si indragostit din labe si pana la urechi. O priveam si parca nu-mi venea a crede.
Si pe urma s-a intamplat…
Seara, nu stiu daca a fost de vina aerul tare de la cota 1400 sau vinul fiert sau focul de tabara pe care gazdele il organizasera pentru a ne condimenta vacanta la Straja, dar am avut alaturi o alta Matilda, una calma, tacuta, cuminte aproape. Bratul meu o inconjura de dupa umeri, protector, parul ei imi atingea usor fata, ca o mangaiere, mirosind a zapada proaspat cosita de schiuri, iar ochii ii clipeau rar si adanc a acceptare in timp ce o lumina noua ii aprindea dindarat aratandu-mi-i in toata frumusetea lor nelumeasca. Nu mai era o Craiasa a Zapezii, ci se transforma in fiecare secunda mai mult femeie si, putin cate putin, a mea; in schimb, eu devenisem poet.
– Ce ti-a spus fetita aceea pe partie la Straja? am intrebat-o mult dupa intoarcerea acasa, in seara in care isi adusese si restul lucrurilor la mine, eliberand garsoniera micuta in care statuse pana atunci cu chirie.
După o astfel de reclamă mascată poți să primesti jumătate de fată si 0 (zero) împărăție. Cui pasă? Oricum, nu mie!
:))
Pai se chema atunci ca e un fel de "Masca lui Zorro"articolul meu 🙂
E o proba simpla, de aceea e si asa de greu de scris pt ea. Mie mi-a fost greu, dar cea cu geanta mi se pare si mai grea, sincera sa fiu.
Pe mine ma bate rau proba asta :))
Laliciule, ce transfer! De personalitate… :)) Aşa le-o fi plăcând poeţilor masculi? Să se uită Crăiesele lor ca la un copil? Poeteselor ştiu ce le place. 😛
Nu e tranfer, ca ar insemna ca am numa una si o pasesez dintr-o parte in alta.
Daca as sti ce le place poetilor masculi, AS FI asa. Sau as fi fost mai demult.:) Doar bajbai…don't we all?
Dana, nu se simte nicicum că ţi-a fost greu să scrii despre ea. Mie una mi s-a părut o poveste frumoasă ce m-a captivat. Interesant că ai scris din perspectivă masculină, dar bine că au rămas împreună cei doi, căci altfel se supărau bărbaţii cititori. Da' să adoarmă fata pe drum? Îţi dai seama, săracul om.. M-am amuzat. Hihi!!
Mihaela draga, nu stiu ce imi veni mie asa brusc cu perspectiva masculina, cred ca ma vrut sa schimb un pic registrul. Pe de alta parte, faza cu adormitul pe drum e reala, eu asa am patit cand m-a dus fostul sot pe transfagarasan, unde privelistea este miraculoasa. Dar inainte de a porni la drum nu dormisem aproape deloc si….e adevarul pur. 🙂
Aici este locul in care ar trebui sa mergem la gala, cum ar veni, nu?
Ce atmosfera frumoasa se degaja din articolul tau!
Da, aici e gala, cel putin daca nu ninge.
Multumesc, frumos, Razvan!
Cât de mult îmi doresc un pic de vacanţă! Poate la Straja în decembrie? Ce fain ar fi să ne întâlnim!
Si eu imi doresc, Sonia, mult de tot. Sunt mici sanse sa imi pot permite o vacanta, chiar si cu cazarea asigurata de SB, dar nu pierd speranta…Mi-as dori tare mult sa ne cunoastem si fata in fata, Sonia mea!
Repet..dar de ce? Nu stiai ca noaptea de sambata spre duminica este din partea gazdelor? A scris Claudia pe Facebook asta…de acolo stiu.
Poti sa repeti
"Sunt mici sanse sa imi pot permite o vacanta, chiar si cu cazarea asigurata de SB, dar nu pierd speranta"…?
Aha…am inteles acum. Lasa ca pana atunci mai e. Om mai vedea….Noi sa fim sanatosi ca ne putem imbata de bucurie si in Bucuresti, la o adica 😉
Ca sa o spui si pentru mine 🙂
Stiam, numai ca unele lucruri nu danseaza dupa cum fluier eu. Se mai intampla si asa, dar, este timp suficient pentru reordonarea lor…
Uite o perspectiva buna 🙂
….eu îţi doresc ca visele tale să se indeplinească, şi cele mici, si cele mari, iar povestea o aplaud discret şi pe fugă.Succes…
nu stiu daca ma crezi dar te prinde perspectiva asta masculina. felul tau franc de a spune lucrurile e asa de barbatesc…
oricum, povestea ca povestea, dar sfarsitul… ala face toata povestea :). iar eu am primit odata niste vorbe de genul asta cand abia imi cunoscusem sotul :). mi ai evocat asta….
Nici nu stii, Valy, cat de mare placere mi-ai facut. Mi s-a mai spus asta apropo de perspectiva masculina…si mi-a placut intotdeaua. M-am simtit razbunata pentru toate datile din viata in care am fost gasca proasta 😉
Ideea ta cu intratul în povești e trăznet. Și sigur e bine acolo, la Straja, n-are cum să fie altfel. Ei, sexule slab, care-i, de faptul faptului, sexul cel puternic?! hehehe! Crăiasa sigur nu era bărbat. Apropo, și pe ea am ilustrat-o, gata, îmi fac timp să le fotografiez, sunt cărți mai vechi, dar le găsesc eu! 😉
Nu a fost programata intrarea in povesti, nu stiu nici eu ce m-a apucat. Dar ce-o fi fost, m-a tinut. Abia astept sa iti vad ilustratiile!
Interesanta perspectiva masculina pe care ai ales-o. Unde esti tu vacanta de iarna, de ce nu mai vii;-) Mi s-a parut si mie o roba grea, dificil de pus intr-o poveste fara "reclama asa in vazul lumii". Ti-a iesit frumos, iti tin pumnii !!
Tot e bine daca a dormit pe drum, oricat de frumos ar fi fost el, decat sa adoarma ca mine, in casa, dupa ce totul era pregatit si asteptarea tot mai incordata. :))))
Zapada proaspat cosita de schiuri… M-ai dat gata cu asta!
Frumoasă poveste. Iar finalul…e absolut adorabil.
Frumos! Adevarul e ca Straja trebuie asociata cu o poveste..