Deseori viata isi pune poalele-n cap si iti tranteste cateva bucati, sa te sature de trait…dar cateodata, numai cateodata, reuseste sa produca chestii dragute care te invioreaza zile intregi cu amintirea. Hai sa va spun o faza din asta cu jumatatea plina (care e cel mult sfert, dar cine sta sa calculeze?)
Mama mea, de care va fi vorba in povestea de azi, e o tanara pensionara, subtire sa o tragi prin inel si blanda ca o mioara. Se tine numai in tinute sport, care o prind de minune, pentru ca permanent e in miscare, vrabiuta buna si neastamparata. Un tip care o stie cam dintotdeaunao numeste mereu femeia fara varsta, ca uitandu-te la ea, nu stii niciodata cati ani sa-i dai. Oricum, greu spre imposibili sa o numesti baba. Nu are fata de asa specie.
Ca paranteza, eu nu-i seman nici macar asa, de impresie artistica, eu am mostenit si gabaritul ( depasit) a lui taica-meu si sangele lui arzand de bucatica de sarb, dar nu-i bai ca nu m-a facut asta nici mai norocoasa, nici mai fericita ca biata maica-mea.
Ei, si se duce ea la nu stiu ce magazin mai ieri, sa cumpere niste suporturi pentru poze, ca altceva nu avea de treaba. In magazin, un vanzator la vreo 50 de ani, dormea la propriu pe un scaun. Maica-mea, polititcoasa, sa nu-l trezeasca, se uita si se tot uita dupa suporturile ce-o gonisera din casa, examineaza ce gaseste de parca ar fi avut in fata ochilor pretioase artifacturi cu simbolistica incifrata, pana cand omul gaseste de cuviinta a se trezi. Pesemne Dumnezeul vanzatorilor ii daduse un ghiont in somn, spunandu-i : “vezi ca ai client”, ca sarise brusc de pe scaun cu ochii carpiti. Nu-i vorba, ca nu de vanzare ii ardea lui, era acolo ca inlocuitor de nevasta, mai mult pazea decat vindea, aia era insarcinata cu afacerea familiei, numa’ ca acum plecase in Olanda sa-si viziteze fata si il lasase pe lup sot paznic la oi. Astea si altele la fel le-a aflat maica-mea intreband de ramele ei, dar cum omul meu de rame nu avea habar, a facut si el de plictiseala conversatie. Dar bag seama ca totusi nu e fost chiar numai plictiseala la mijloc, posibil sa ii fi placut boiul clientei sale tomantice, ca se da la povesti vreo zece minute, dupa care te pomenesti ca o intreba:
– Nu va suparati, doamna, dar ce varsta aveti?
Maica-mea, care in fata celei mai vagi urme de atentie masculina devine circumspecta ca o caprioara in padurea necunoscuta, ce face? Contrar tuturor exemplarelor din specia ei, gaseste de cuviinta sa se mai imbatraneasca un an, doar-doar o reusi sa plece mai repede. Si ii arunca zambind larg, un 61 mandru.
Ei bine, van(z)atorul nostru cade pe spate de uimire in fata caprioarei si balbaindu-se admirativ ii spune ceva ce noi, la o analiza ulterioara mama-fiica l-am interpretat ca pe un teribil compliment:
– Nu se poate asa ceva! Dar sunteti spendida! Cred ca moare mosu’ dupa dumneavoastra!
Post Scriptum: daca bagam ceva de Farmec si Gerovital nu’s de care, mergea de o proba la SuperBlog? Si nu, nu asa era intentia, asta mi-a venit dupa ce am terminat de scris si v-am povestit numa’ pe post de amuzament.
