Discutie inteligenta in liftul companiei ieri dimineata.
– Ce faci?
– Mi-e somn...
– Nu te-ai odihnit azi noapte?
(Ce odihna, ca mie nu imi mergea nu stiu ce pe blog si eram fiarta). Tare:
– M-oi odihni dupa ce oi muri…sper.
– Oare?
– Da…e drept, numai daca viata asta este sfarsitul. Dar daca mai urmeaza una? Si daca imediat ce am duc de aici, ma nasc din nou, fara sa mai am timp de gandire sau de odihnit oase batrane? Pai cred ca in cazul asta o sa fiu asa de bucuroasa, ca o sa uit de oboseala. Si oricum, cat esti bebelus dormi, mamanci si urli, nu neaparat in aceasta ordine.
Daca mai e ceva dupa asta, daca mai e o viata, nu-mi pasa ca nu iau nimic cu mine, ca uit toate experientele, oricat mi-ar fi tabacit fundul aici. Sunt absolut convinsa ca voi avea macar o fractiune de secunda de constienta intre ele, o clipita nebuna in care sa ma bucur ca mai am sansa de o lua de la capat si infumurarea sa cred ca am sa o duc la bun sfarsit ceva mai bine de data asta.
