Am ajuns in sfarsit pe sensul de mers care imi place: inapoi spre casa. Acasa la mine miroase a liliac si a fum de tigara si a dragoste. Cel mai frumos amestec de miresme care exista pe lume, dupa mirosul marii amestecat cu nisip si apus.
Aici e coltul meu de rai, alaturi de omul care ma sustine ducandu-mi pe umeri temerile, ca Atlas Pamantul si ancorandu-ma de el cu cel mai placut sentiment din lume: siguranta. Aici ne incepem cele cateva ore de cuplu povestindu-ne reciproc ce mizerabil ne-a mers pana cand ne terminam de descarcat, aici facem planuri pentru urmatoarele zile, weekenduri, anotimpuri si vieti. Apoi uneori el spala vasele si eu scriu. Eu fac planuri, el le pune pe hartie. Stiu, repartitia sarcinilor in gospodarie e rasturnata tare la noi in casa, dar ce iubesc la omul asta e ca nu se teme sa fie femeie, atunci cand eu ma simt barbat (a). Si invers, ori de cate ori e cazul. SI nu, nu e sub papuc, e cel care are suficienta incredere in el cat sa ma lase si pe mine sa ma simt minunata. Ca uneori ma mai simt si asa.
