Decembrie luni….Ce tema frumoasa, ce luna, ce oameni buni in jurul meu!
Sunt rotunda si plina si sentimentul unui carti care se inchide, ca sa lase locul alteia spre descoperire, e uimitor. Unde ar trebui sa fie inceputul bilantului…la mine e numai inceput. Alb, placut, plin de speranta.
Imi vine sa scriu…Doamne, imi vine sa scriu de parca o haita de caini furiosi ar goni din urma condeiul meu inversunat, care a nascut doua luni cuvinte pentru altii, pentru ca putea, dar acum vrea sa redevina el. Are dreptul si datoria sa redevina el. Pentru ca poate.
Nu am putere sa fac altceva decat sa scriu, nu am putere inca sa citesc pe altii si sa rezonez…sau sa judec…sau…sa nimic. Asa incat, nu va suparati, va rog, dar nu stiu cand sau daca voi reusi saptamana asta sa trec pe la altii. Am nevoie de mine, sa ma gasesc ca sa ma pot darui din nou in scris. Nu va simtiti datori sa-mi comentati. Mi-ati fost alaturi mai mult decat ar putea cineva spera in cele mai indraznete visuri.
Ma simt inca incordata, dar multumita, in incordarea mea. Mi-am gasit, in sfarsit un echilibru, o confirmare in propriii mei ochi, singurii care m-au judecat dureros mereu, unicii de a caror iertare statusem departe pana acum.
In sfarsit, din nou alaturi de voi, acasa. Nu am scris mare lucru…dar…am scris!!!!!!
Decembrie, luni. Sunt fericita. Va multumesc. Tuturor, cei care va stiti si ma stiti.
