Sa iti faci singur programul, sa poti sa lucrezi in pijamale si sa scapi de timpul pierdut in trafic, iata numai cateva dintre marile avantaje ale muncii de acasa. Mai sunt multe in afara de acestea, dar sunt sigura ca nu trebuie sa ti le spun eu, le stii si singura daca visezi sa ajungi sa faci asta. Eu vreau sa iti vorbesc putin despre celalta fata a monedei, despre aspecte de care ar trebui sa tii cont atunci cand te hotarasti sa urmezi acest mod de lucru.
Dupa mai bine de 6 luni in care am lucrat si de acasa (adica am un job full time intr-o multinationala si unul partime – de la distanta, cu program flexibil) am invatat o multime de lucruri. In principal daca ar fi sa rezum totul la un singur sfat pe care sa il dau cuiva, as spune asa: Invata sa fii eficient!
Accepta faptul ca va trebui sa investesti niste bani pentru a produce bani
Nu poti sa fii eficient fara sa faci niste investitii. Spatiul tau de lucru trebuie sa te ajute sa te concentrezi, iar aparatura cu care lucrezi sa iti usureze cat mai mult munca. Este pacat sa te tina in loc conexiunea la internet sau un calculator lent, este pacat sa te incurci pe birou cu lucruri care nu au ce cauta acolo.
In ceea ce ma priveste, pentru a lucra bine am nevoie de trei lucruri: spatiu, aparatura si ordine. Daca partea cu ordinea tine exclusiv de mine si nu costa nimic, spatiul si aparatura au presuspus niste investitii si asta am facut cu primii bani pe care i-am primit din jobul suplimentar. De la un birou inghesuit si vechi la unul modern si spatios, cu un corp de sertare dedesupt, totul in deplin acord cu restul ma fost un drum lung. El a presupus, printre altele, o cheltuiala de peste 1000 de lei varsata in contul Elvila si renuntarea la un fotoliu din sufragerie ca sa imi amenajez un spatiu de lucru in care sa ma simt in largul meu, unde sa pot lucra cu spor. Imi pare si acum rau dupa fotoliul ala, era putin zgariat, dar perfect functional si foarte comod. Dar efectiv nu mai incapea.
Puteti vedea mai jos poze before/after ale coltului meu meu de lucru.
Instrumentele de lucru conteaza la fel de mult ca si timpul
Daca nu ai instrumente de lucru care sa se miste la fel de rapid pe cat ai tu nevoie, vei pierde mult timp si vei acumula o caruta de frustrare. Ca sa ma dau tot pe mine de exemplu, am investit in ultimele 6 luni cam 2500 de lei in omponente si piese de calculator, suporturi si alte chestiuni tehnice legate de obiectul muncii, plus ca am luat cel mai bun abonament la internet de la RDS ca sa am viteza pe care mi-o doresc, si absolut totul in privinta aparaturii, de la cele 2 monitoare prinse in perete si pana la mouse, sa fie exact cum imi place mie. A meritat fiecare banut din investitie!!! Apropo, sa lucrezi cu 2 monitoare este absolut senzational, mai ales cand faci research, compari rezultate, ai multe aplicatii de lucru deschise in acelasi timp sau esti mai putin priceput pe parte tehnica.
Si inca ceva apropo de instrumente de lucru: inca de la inceputul muncii mele online am invatat ca trebuie sa faci niste investitii daca vrei sa faci din asta mai mult decat un hobby. Am cumparat domenii proprii pentru bloguri, teme premium care sa le faca sa arate cat mai modern si profesionist, pluginuri care sa imi usureze munca. Si am invatat. Enorm. Este singura metoda de a scuti niste bani. Am avut mereu un principiu: cand nu stii ceva, nu apela la oameni care sa te ajute, ci la cei dispusi sa iti explice cum se rezolva, ca data viitoare sa stii singur.
Respecta-ti timpul de lucru si invata-i si pe ceilalti sa il respecte!
Cand lucrezi de acasa exista tentatia de a face si alte lucruri, in afara de a lucra efectiv. Poate ca sunt unii care pot sa fie eficienti facand mai multe lucruri in acelasi timp (sa scrie un articol si, intre paragrafe, sa mestece in mancare, de exemplu), dar eu una nu pot. In clipa in care ma asez la birou nu ma mai ridic decat dupa ce am terminat ceea ce mi-am propus. Daca ma suna un prieten, de cele mai multe ori ii resping apelul. Sotul meu a inteles repede ca intreruperile imi sunt daunatoare, asa incat face tot posibilul sa ma lase cu treaba mea. Uneori il simt ca are chef de vorba, nevoie sa stam impreuna la taclale, asa ca in asemenea ocazii imi aman, daca este posibil, treaba cu jumatate de ora, ma ridic de la birou si vin langa ele pe canapea. Alteori insa il aman pe el. Sa ai 2 joburi in acelasi timp presupune o serie de satisfactii financiare, dar si niste sacrificii. pentru ca timpul este, efectiv, limitat.
M-am setat atat de tare sa imi respect timpul de lucru si sa ma concentrez pe ceea ce fac in mod exclusiv, incat nici macar nu aud televizorul la care sotul meu se uita, de multe ori, in timp ce eu lucrez serile sau in weekend. Ba chiar am despartit in mod simbolic spatiul meu de lucru de restul sufragerie cu ajutorul unei plante puse intr-un ghiveci inalt.
Daca esti strict cu programul de lucru, fii la fel si cu cel de relaxare!
Banii nu sunt totul. Oricat de satisfacator ar fi un job, ca sa iti pastrezi echilibrul fizic si psihic, ai nevoie sa imbini munca cu odihna. De fapt, de aceea este si atat de important sa fii eficient in ceea ce faci: cu cat excelezi mai mult in domeniul gestiunii timpului, cu atat castigi mai multe ore pretioase de petrecut alaturi de oamenii dragi. Fii exigent cu munca ta si la fel si cu timpul tau liber: ambele au la fel de multa importanta.
Nu am scris lucrurile de mai sus pentru a ma lauda in vreun fel si nici macar pentru a ma da drept exemplu, ci pentru a arata ca munca de acasa nu inseamna numai sa stai in pijamale cu laptopul in brate, ca ea este de multe ori mai grea decat cea clasica, pentru ca nu te mai controleaza nimeni si, de multe ori porti doar tu intreaga responsabilitate. La mine la serviciu daca se strica ceva, sun la IT si cer inlocuirea. Acasa…sun la eMAG si intreb cat de repede poate sa imi vireze comanda. 🙂