Poate pentru ca sunt, de aproape un an, in doliu si simt nevoia de o schimbare, poate pentru ca nu reusesc sa fiu tragica mai mult de o saptamana intreaga (ulterior devin tragi-comica) si sigur pentru ca simt nevoia sa inviorez atmosfera acestui blog pe care l-am imbuibat in ultima vreme cu divorturi, sentimente salcii de tristete si dileme de intelectual la betie, uite, ma indrept catre voi, cei care ma cititi, cu un ton diferit, numai bun pentru weekendul care da sa inceapa. Si nu vin singura, ca nu-mi sta bine, ci cu o intrebare-doua: de ce automat cand auzim de moarte este nevoie sa coboram tonul? De ce ne adunam negru sub pleoape si ne cernim cuvintele? De ce nu incercam sa privim lucrurile si altfel?

V-ati gandit vreodata cata moarte ne-nconjoara? N-am sa ma refer in cele ce urmeaza la semnificatia ei trista (caz in care tonul meu dintru-nceput n-ar mai avea nici un sens), ci la valoarea ei si a intregii familii de cuvinte care-o inconjoara, valoare de a potenta senzatiile pe care vrem sa le exprimam.

V-ati gandit cat de des spuneti mor de foame/sete sau mor de pofta? Si clar, nu e decat metafora, ca sunt sigura ca nici foamea nici pofta nu v-a omorat pana cum, dovada ca sunteti aici sa cititi cu o spranceana ridicata ce povestesc eu.

Omul simte nevoia sa isi intareasca afirmatiile, de aceea emite sentinte care, analizate lingvistic, au caliitatea de a deveni, culmea, amuzante. Spunem: am vazut cu ochii mei sau am auzit cu urechile mele atat de convingator, ca si cum chiar am avea cu ce sa vedem sau auzim in afara de organele mai sus pomenite. Si culmea, o facem uneori chiar fara sa ne ceara interlocutorul sa ne-ntarim spusele, atat e de puternica nevoia, constienta sau nu, de aprobare a lumii exterioare. Cand faptul povestit tinde sa para incredibil, simtim nevoia sa il intarim si mai mult, garantand cu insasi viata noastra, gen Sa mor eu daca te mint cu ceva si uneori, de prea mult folosinta, sintagma ajunge un tic verbal si isi pierde din insemnatate. Asa ca iata, moartea coboara de pe piedestalul de Mare Trecere pe care au pus-o etnologii si intra in viata noastra ca un fapt banal.

Ne-am obisnuit sa privim moartea ca pe ceva negativ. Cand mai facem asta, ce-ar fi sa ne amintim ca orgasmul este numit, eufemistic, le petit mort?

Reprezentarea fizica a mortii, ca personaj conturat de descrierile tuturor celor care au purtat-o prin fantezie, mit si eres, e indeobste recunoscuta, cel putin de romani, ca o o femeie. (Ca o curiozitate, in contradictie cu asta, in cultura anglo-saxona de exemplu reprezentarea ei este masculina, ca si in antichitate, unde, desi existau zeite, mortii i s-a asociat un zeu) Insusi genul substantivului este feminin, inca de la cuvantul latinesc de unde provine. De ce? Sa mor daca stiu. Poate pentru ca aparitia ei are ceva de femeie fatala: uluitoare, imposibil sa i te impotrivesti, sa-i rezisti, nemiloasa in capricii, neiertatoare in sentinte, o poti rar ocoli si nu ajungi sa o cunosti niciodata cu adevarat. Misterioasa, iti trage gandul catre ea, oricat ai incerca sa ti-o alungi din minte, cu orientare sexuala incerta, atrage deopotriva femei si barbati.

Daca mi-as trai de acum, de aici, ultimele zile ale vietii, puteti fi siguri ca nu ma veti auzi intarindu-mi cuvintele folosindu-ma de cliseul mortii, nu de alta, dar o port in trup, de ce-as purta-o si pe buze? In plus, am auzit eu undeva ca nu e bine sa pomenesti de franghie in casa spanzuratului. Iar daca as putea alege cum sa mor, as alege sa mor de ras!

Si marturisirea finala a unui blogger: ce-as face daca as sti ca mai am 30 de zile de trait? Simplu: as scrie un articol despre asta.
Sa mor eu daca va mint! 🙂

24 COMENTARII

  1. NU am simtit niciodata moartea ca pe ceva de care sa iti fie teama ci am trait in suflet cu durerea ca persoana draga a plecat si nu o sa o mai revad vreodata in aceasta existenta. Nu mi-e frica de moarte. Ea e doar o granita intre lumea aceasta si altceva. Nu am inteles decat tarziu filozofia zen, cultura japonezilor fata de marea trecere. Nu putem anticipa clipa urmatoare, iar cea trecuta e gata consumata. "Fa-ti timp sa privesti gradina. S-ar putea sa fie pentru ultima oara". Poate ca moartea e inchiderea unei etape din multe altele. Poate ca viata e un vis in alt vis iar moartea e doar o poarta de trecere, intre doua vise. Nu stim ce e dincolo. Cautam, ne ascutim simturile, asteptam, suferim. Uneori, cei dusi ne sunt atat de aproape, parca nu ar fi plecat niciodata. Daca as mai avea doar 3 luni de triait nu as face nimic altceva decat ceea ce am facut pana acum.

    • Exact asta cred si eu , Gabriela draga: nu doare moarte ain sine si faptul ca nu mai revedem persona aceea decat…cine stie unde si cand….
      Daca nu ai face altceva decat ce faci acum, inseamna ca ai gasit modul de a-ti trai viata frumos.

  2. "Să mor de plăcere" citind ceste articole, care de care mai faine. Dar iată că şi moartea a generat cel mai fain subiect de dialog social. Dovadă stau şi articolele scrise împreună cu comentariile de rigoare.
    Să ai o zi liniştită.

  3. Foarte frumos ai scris
    Nu mi-e teama de moartea mea, oricand ar veni
    Insa ma crucifica si ma terorizeaza gandul ca vreun apropiat drag de-al meu ar putea disparea.Fara absolut nicio legatura cu varsta…

    • Habi, mult bine mi-au facut cuvintele tale…iti multumesc cat nici nu stii!
      Sunt de acord, propria moarte nu ne sperie atat cat ne ingrozeste gandul mortii cuiva drag. Pentru ca locul gol de pe urma lui e imposibil de umplut….

  4. Interesantă abordare a acestui subiect "mortal".Trebuie să recunosc că mi-a plăcut cel mai mult partea cu "le petit mort"…Dar cui nu-i place…nu? Iar din partea mea, pentru toţi cei de aici, vorba ursului : "mor, mor, mor"…de când se naşte, iar până să ajungă să se ţină de cuvânt trece o viaţă. Viaţă lungă şi frumoasă!!!

  5. O mică corecție. Eufemistic e atunci când îi spui cuiva Ești o figură! în loc de Ești o javră de om, figură fiind eufemismul. Altfel am râs, ai umor. Și nu doar pentru că vrei să ne destinzi alegând ca subiect moartea… 😀

    • Ceea ce dai tu, Lotus este exemplul cel mai clar de eufemism, cel care se poate preda si la scoala. Si ai dreptate.
      In sens larg, eufemismul este folosit pentru a inlocui o expresie jignitoare, neplacuta sau stanjenitoare, care ar putea leza niste urechi gingase, cu una neutra, mai putin ofensiva sau chiar o metaforă. In cazul de fata le petit mort era neutrul pentru cei care s-ar putea simti "lezati" de folosirea fatisa a unui termen explicit sexual. Asa incat, cu scuzele de rigoare, continuu sa il consider eufemism.

    • Pfua! Pe bune că m-am întrebat înainte să comentez cum ar putea avea orgasmul un sens peiorativ. Și nu l-am găsit! 🙂 Eu cred că pentru un eufemism, caracteristică este tocmai intenția din care el s-a născut, adică aceea de înlocuitor. De aceea poate multe eufemisme se nasc pe loc, spontan, din dorința de a-i menaja pe ceilalți, și nu sunt formule consacrate. În schimb, „le petit mort” cred că are o cu totul altă „genealogie”, fiind născut din nevoi mai metafizice. Sexul este desoeri corelat cu viața (fără el noi n-am exista) și cu moartea (pierderea erecției la bărbat, instalarea apatiei de după, „descărcarea” de energie vitală, vlăguirea). Nu știu dacă simpla utilizare a unei metafore pe post de eufemism, de către unii și în anumite contexte (pentru urechi sensibile), o și transformă într-unul, dar dacă zici tu, nu te contrazic, eu deseori mă uit în dexonline cu câți de i se scrie un cuvânt… 🙂

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here