Dileme pe patru roti

masina meaAm avut masina inca inainte de a sti sa conduc. Carnetul de soferi nu mi s-a parut niciodata o necesitate, nu in conditiile in care puteam gasi in preajma mea un barbat care era pasionat de sofat si alaturi de care sa stau mandra si linistita pe scaunul din dreapta. In clipa in care, insa, am inceput sa prestez munca de teren, am inceput destul de rapid sa ma satur de dormitul prin microbuzele care bateau tara si care opreau cand si unde stiau ele ca se face si niciodata atunci cand aveam eu nevoie sa ma duc la baie.

Am hotarat atunci sa-mi iau carnetul de soferi si sa fiu independenta. Nu de alta, dar iubitii imi transportau cu bucurie fizicul impresionant in vacante sau in cate o iesire de weekend, dar, oricat ar fi fost ei de abili la diverse placute activitati fizice, nu le puteam pretinde sa aiba treaba o saptamana in Iasi, de exemplu, cand ei semnau statul de plata, pentru o alta companie decat a mea, in Bucuresti.

Cu masina fusese simplu. Si atunci, ca si acum, gaseam destule anunturi auto pe internet, nu trebuia decat sa ma plimb printre oferte si puteam sa o achizitionez cu usurinta. E drept insa ca, atunci cand nu esti in stare sa faci, cu  autoturismul dorit, nici macar un test drive, trebuie sa tii cont si de parerea altora. Asa am ajuns sa o cumpar pe FLU (numele ii vine de la numar…si de la adresa mea de email din tinerete, fluturash de la yahoo), desi in ochii mei, dornici fiind de o masina mica in cel mai propriu sens al cuvantului (visam la un SMART sau un Ford Ka) parea sa aiba dimensiunile unei limuzine.  Ramanea grija unei bucati de carton care sa imi garanteze dreptul de a sofa. Cu asta nu a mers la fel de simplu.

Mai intai am facut scoala de doua ori, adica am luat un numar dublu de ore de condus, la recomandarea unui intructor excelent, care fuses uimit sa descopere in mine cel mai autentic antitalent la sofat care se nascuse vreodata. Ii spusesem inca de la inceput ca eu sunt om dintr-o bucata, adica imi place sa fac lucrurile temeinic, cap coada si am o capacitate de concentrare excelenta, atata timp cat nu ma las disturbata din activitatea mea de alte chestii din exterior (colegii de serviciu pot depune marturie). Dar el, ingratul, nu a inteles niciodata aceast aspect al minunatei mele personalitati si insita sa imi ceara sa schimb vitezele, sa ma uit in oglinzile retrovizoare, sa apas diferite si nesuferite pedale, in timp ce ma straduiesc atat de eroic si incordat sa fac masina sa inainteze si inglobam volanul in propriul meu corp, atat de aproape mi-l strangeam. Acestei neintelegeri cred ca ii datorez faptul ca, ulterior scolii, desi luam testul scris cu maximum de puncte de fiecare data, traseul cu politia imi crea dificultati majore. Examinatorii mei nu au fost deloc convinsi ca e un lucru bun sa ma lase libera pe asfalt. Cel putin nu in primele doua dati.

Politistul care mi-a dat, in sfarsit, carnetul, era pasionat de fotografie. Dar nu orice tip de fotografie, ci numai portrete. A ramas incantat cand i-am oferit, voalat, fireste, ca sa nu il jignesc, cateva portrete identice, ale lui Benjamin Franklin, desenate artistic in minunate nuante de de gri cu verde. Erau din colectia mea personala si as fi renuntat cu greu la ele, sperand sa le valorific in timpuri mai negre, daca  nu as fi ghicit cat de mult si le dorea. In fata unei asemnea pasiuni insa, am cedat, iar el, drept multumire, s-a declarat incantat de abilitatile mele de a conduce masina, acelasi care nu placusera celui dinainte. Deh, gusturile nu se discuta!

osutadedolari

Pe FLU am condus-o pana la urma si nici din exterior, nici de la volan nu a incetat sa mi se para imensa si total nefeminina. Am nostalgia ei (nu vorbesc la feminin acordand cu termenul de masina, ci pentru ca asa ii simteam eu sexul Golfului meu 4, feminin) si acum, desi am vandut-o de mai bine de doi ani. Probabil ca e adevarat ceea ce se spune, ca prima data este de neuitat.

Acum am schimbat jobul, nu mai bat tara in lung si in lat, dar car din greu sacose de la hypermarket si de fiecare data imi promit sa imi iau o alta masina, una care sa simt, din adancul sufletului, ca mi se potriveste. Profitand de faptul ca am gasit un site cu anunturi auto gratuite, am reusit, in acest sens, sa ma reindragostesc, nu doar o data, ci de doua ori. Asa incat, bun venit in viata mea, plina de dileme pe patru roti.

4 COMENTARII

  1. Mistooo experienta cu sofatul! Sotia mea e in focuri acum. Si cauta masina. De la Mini One si Ford Ka am ajuns la Fabia 2 si neapărat alba! 🙂

  2. Eu as alege-o pe prima desi nu as avea unde sa pun copilul, ca sa nu mai zic de bagajele aferente. 🙂
    Eu nu am luat carnetul nici pana in ziua de azi chiar daca am facut scoala de soferi in 2010, dar intre timp am descoperit ca nu-mi place sa conduc si ca sunt insarcinata, asa ca am renuntat dupa prima incercare ratata. Nu-mi pare rau pentru ca al meu e pasionat de masini si nu am nevoie.

  3. Sunt bărbat deci cele două alegeri ale tale le pot taxa ca fiind … pur feminine ! Mă fac că nici n-am citit de Fordul Ka. Ar fi deja prea mult.
    Numa' că, vezi tu, "berzei chioare îi face Dumnezeu cuib". Şi uite-aşa ai ajuns să conduci şi tu o maşină adeărată, aşa cum numai nemţii ştiu să facă.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here