Avem cu totii viata plina de de ce-uri. Unele de copil, doar aparent simple: de ce se face noapte, mami? altele care sub aparenta de naivitate/banc ascund o profunzime care te pune pe ganduri: de ce se spala prosoapele de baie daca suntem curati cand ne stergem cu ele?, de ce-uri dezamgite: de ce nu ma iubeste? de ce-uri cvasi retorice: de ce eu?
Raspunsurile la unele de ce-uri te pot pune pe ganduri, te pot sili sa te autoanalizezi si uneori lucrul asta chiar aduce beneficii. Zic eu, hotarata sa incep ziua de marti cu un de ce si o analiza, la finalul careia ar trebui sa fiu in stare, daca nu de lucruri mai marete, macar sa raspund unei provocari virtuale pe care am primit-o de curand, aceea de a recomanda articolele citite si placute de pe alte bloguri. Si, daca se va dovedi o idee buna, poate generalizez martea de ce-urilor. Si recomandarile, in limita Zeului Timp.
Asadar, intrebarea de marti este: de ce imi place ceea ce citesc? Nu ma refer la scriitori cunoscuti, la romane sau versuri a caror valoare literara a fost stabilita cu mult inainte de oameni mai destepti si mai cititi ca mine, ma refer la texte scrise de mari anonimi, bloggeri, jurnalisti, mici scriitori capabili, fiecare intr-un mod propriu, sa creeze o lume din cuvinte si sa ti-o daruiasca prin lectura. Nu ma refer in cele ce urmeaza la ce se scrie, la informatie, ci la cum se scrie. Poti scrie despre o minune astfel incat sa ii dai aer de banalitate si iz de mediocru si poti scrie despre cum te speli pe dinti si sa faci sa para o minune.
Imi asum faptul ca, desi criteriile pentru care declar imi place asta in timp ce asta nu, chiar obiectiv stabilite, totusi sunt aplicate cu profunda subiectivitate care se ascunde inerent in fiecare cititor. Imi asum si continuu.
Cazul 1
Imi place un text pentru puterea sa de a crea o lume sub ochii mei. Citesc cu eyes wide shut. Cu fiecare rand, literele dispar de sub ochii mei si in locul lor se nasc oamani, iau forma obiecte, rasuna replici, se rascolesc sentimente. Totul se leaga pentru cateva minute, intru acolo si fara sa stiu momentul precis, incep sa vad, aud, miros. Ma zgribulesc de frig, tremur de indignare sau ma infierbant de placere. Totul e fizic…fara sa fie asa decat in mintea mea. La final, o usa se deschide si literele se contureaza din nou, apare ecranul calculatorului si retraiesc putin senzatia aceea de la cinematograf, cand se aprinde brusc lumina si se declanseaza forfota.
Cazul 2
Imi place un text cand ma regasesc in el, cu trairi puse in cuvinte pe care le stiu bine si imi vin si mie in varful condeiului. Si imi place cu atat mai abitir cu cat de multe ori se intampla sa simt lucrurile acelea, dar eu nu le-as fi putut descrie nici pe departe atat de fidel. Am sentimentul ca omul al carui text il citesc e un doctor de suflete si l-a pus pe al meu sub raze X si a scos la lumina radiografia explicand-o, pe intelesul tuturor. Atunci, ca leac pentru nelinistile mele, ma apuc sa imi iau notite cu gandul, constiincios, atent, umila uneori de-atatea intelesuri ce descopar.
Cazul 3
Imi plac texte care trezesc in mine intrebari pe care doar nu am apucat inca sa mi le pun. Texte care deschid subit in sine-mi comori de care n-aveam habar sau nu ma credeam in stare, texte care-mi umplu degetele de cuvinte si, cand ma apuc sa le mulg, se revarsa in siroaie fierbinti si repezi.
Cazul 4
Imi plac chiar texte cu a caror idee centrala nu sunt de acord in principiu, dar sunt atat de rotund daltuite si de stralucitor argumentate, incat imi e greu sa le dau replica. Sunt ca o sfera perfecta si neteda, nu gasesc nici o adancitura, nici o crapatura in care sa imi pot infige capatul ascutit al condeiului, astfel ca nu imi ramane altceva deact sa stau pe margine si sa le privesc rostogolirea. Admirativ
Cazul 5
Imi plac texte care ma fac, citindu-le, sa ma simt eu, complet si firesc, in ordinarul meu, in nimicnicia sau, mai rar, genialitatea mea. Nu ma forteaza nici sa le privesc de sus, nici sa-mi vina sa le dau un sut jos de pe piedestal, ca nu ma omor dupa nici una din ipostaze. Texte pe care mi le apropii. Texte pe care mi le aproprii.
Nimeni din cei pe care ii citesc fidel nu imi place mereu. Nici de mine insami sau ce scriu eu nu imi place totdeauna. Uneori nu iese, pur si simplu si fara explicatii, asa cum trebuie. Alteori admit ca e posibil sa iasa, dar nu reuseste produsul final sa livreze nota, puternic subiectiva, pe care vibreaza sufletul meu. Atunci sar dincolo de text si incep sa iubesc omul. Pentru ca este, pentru ca sunt si eu, pentru ca vom fi mereu toti, imperfecti. De doua minute tocmai am implinit 35 de ani.
Comentariul Soniei la postarea anterioara mi-a inspirat aceste randuri. Multumesc Sonia! Acum vezi de ce te trec acolo?
Si am mai descoperit o persoana speciala, va povestesc despre ea curand.
