Fantezii ploioase

In al doilea rand dupa ce am adormit in sfarsit, am visat ca sunt la scoala si ca dau lucrare de control la romana, si evident, nu stiu nimic, vis care a fost de natura sa ma binedispuna teribil, nu de alta, dar nu reusesti sa te intorci in fiecare zi in pielea ta din vremea in care singura grija era ca vei lua o nota proasta.

Ulterior, iesind din casa, am dat nas in nas cu Murphy, pentru ca, dupa ce am parcursesem in ultimele doua saptamani pe jos cele doua statii care ma desparteau de gura de metrou, desi avem abonament bine mersi, acesta a hotarat sa expire exact in ziua in care Doamne-Doamne a gasit de cuviinta sa ne trimita o tura de stropi de primavara, de parca nu imi era destul de greu sa ma trezesc si fara timpul asta umed si inchis. Am luat-o asadar pe jos, cumintica, prin sudicul si coloratul meu cartier, gandindu-ma, visatoare, cum ar fi fost sa locuiesc in acele apartamente de vanzare in baneasa, genul ala in care poti sa intorci o masina chiar daca esti blonda (ceea ce nu sunt). Ma strecuram vitejeste printre stropi, asa supla cum ma gaseam ( noroc
ca aseara devorasem o shaorma medie in loc de una mare, unfortunately nu mai aveau
baietii de la fast-foodul meu preferat lipia de marime corespunzatore)
si filozofam ploios.Cum ar fi fost ca drumul meu de acasa si pana la serviciu sa nu dureze mai mult decat o partida de sex din adolescenta, adica 5 minute cu dus cu tot?
Cum ar fi fost ca in loc de schizofrenicul de la etajul inferior, care urla ori de cate ori e vreme urata…sau frumoasa, sau orice fel de vreme…as fi avut ca vecin un om de afaceri atat de ocupat incat nici nu i-as fi simtit prezenta?

 

Dupa o scurta analiza a proiectelor imobiliare din Bucuresti, am concluzionat in gand ca transformarea visului in realitate m-ar fi costat un maruntis de  64.000 de euro (plus TVA de 5%, cel putin asa vazusem eu pe AisielImobiliare) si as fi devenit fericita posesoare a unui spatiu de peste 76 de mp, din care 14 mp de terasa cu vedere catre Lacul Grivita. Wow, pai o terasa de genul acela a fost intodeauna fantezia mea nemarturisita. Cum sa nu o doresti ata de tare, incat sa te cauti repede prin conturile bancare, poate-poate gasesti bani sa o cumperi, inainte de a ti-o sufla altul. Cum sa o lasi, de exemplu, unui manelist (care si-ar putea-o achizitiona dupa doua spectacole), care sa faca in fiecare weekend gratare pe minunatie de terasa si sa trimita parfum autentic romanesc de mititei perpeliti catre vecinii in a caror casa si dressing nu a intrat pana acum decat Elvila si Dior sau, cel mult, Mobexpert?
Cum sa nu iti doresti terasa aceea ca sa o umpli de flori, ghivece mari si iscusit aranjate, in mijlocul carora sa iti bei cafeaua, in fiecare dimineata. Cum sa..? Cum sa..?

Filozofia mea ploioasa s-a oprit in metrou, unde, calcandu-ma in picioare in mod organizat cu restul plebei, n-am mai reusit sa visez, mai ales ca se gandise una fix langa mine sa isi tranzactioneze problemele sentimentale, de nu imi mai auzeam nici zgomotul gandurilor. Ei, daca as fi stat in Baneasa, ar fi fost altceva…