Literatura de consum: foamea de happy-end

sandra-brownLiteratura industrială a invadat piaţa  cărţii. Producţia în masă de opere normalizate (construite dupa o normă) i-a conferit acestei literaturi statut de bun de consum. Oamenii o citesc în timpul călătoriilor în mijloace de transport. Bibliotecile sau librăriile se desacralizează. A câştigat o avere în America cel care a venit cu ideea ca romanele de larg consum să fie vândute şi în supermarketuri; astfel, o gospodină la cumpărături îsi pune în coş, alaturi de legume, fructe sau carne (în functie de pretenţiile culinare ale membrilor familiei ) şi ceva sirop tiparit pentru sufleţelul personal. O asemenea carte se fumează, ca o ţigară, iar la terminare este aruncată sau uitată cine ştie unde, ca un ambalaj gol, care nu mai foloseşte nimănui. Înainte vreme, operele de artă erau concepute ca o reprezentare sensibilă a eternităţii, menite să sfideze timpul. Mai putem vorbi astăzi de perenitatea în timp a artei, când o astfel de literatură este aruncată imediat după lectură în coşurile de gunoi ale sălilor de aşteptare, pe băncile peroanelor, oamenii fiind conştienţi că ea va fi înlocuită rapid cu o alta, în neostoitul joc al senzaţiilor efemere, al goanei după senzaţional ?

Nume ca Sandra Brown, Nora Roberts, Sidney Sheldon, Barbara Cartland (ca să enumerăm doar câteva) se aflau, cu doar puţini ani în urmă, pe buzele milioanelor de gospodine anonime, de femei frustrate sau insuficient  cultivate, cu un nivel de educaţie mediu sau sub-mediu, sunt ridicate la rangul de idoli de milioane de puştoaice imature social şi afectiv. Astfel de femei de cele mai multe ori nu ştiu cum se scrie corect Shakespeare sau Baudelaire sau Goethe şi întrebate despre Rosetti sau Kogălniceanu (româncele) spun că se află în zona Pieţei Universităţii .

Publicul literaturii de consum este format, în marea lui majoritate, din femei şi acest  lucru se întâmplă din doua motive: primul dintre ele fiind preponderenţa subiectelor cu caracter erotic, care atrag femeile, nu bărbaţii; al doilea motiv ar fi faptul că urmaşii lui Adam preferă acţiunea. Într-o societate în care lansarea pe plan profesional, cariera sunt încă (discutând la modul general) apanajul bărbaţilor, fiicele Evei reuşesc cu greu şi în număr mic să se desprindă de cratiţă şi mătură, iar frustrările care nu întârzâie să apară  sunt înecate în romane siropoase şi telenovele. De ce zdrobitoarea majoritate a autorilor acestui gen de literatură este formata din femei ? Raspunsul este simplu şi evident: pentru că ele văd situaţia dinăuntru, ştiu cel mai bine ce anume lipseşte semenelor lor şi ce poate fi speculat .

Femeia, la sfârşitul unei zile monotone de muncă, de cărat de la piaţă, de umplut şi păzit cratiţe pe aragaz, nu are nici măcar satisfacţia lucrului împlinit, căci  a doua zi o va lua de la capăt. Ea alege atunci, pentru câteva ore, mirajul unui roman siropos cu happy-end, care să-i ofere  iluzia unei lumi perfecte sau măcar perfectibile. Mintea obosită sau obişnuită să fie leneşă a gospodinei este incapabilă de a reacţiona la subtilităţi artistice. Literatura de consum nu conţine filozofii de viaţă complicate, ci pasiunile arzânde de care acest tip de femeie  crede că a fost lipsită.  Uşor de citit, ea înlătură pentru un timp limitat monotonia, dar nu oferă soluţii pentru anihilarea ei, dimpotrivă, fac şi mai puternic, la finalul romanului, şocul realităţii, care va fi atenuat în altă  seară, printr-o noua lectură aşa-zis deconectantă. Avem de-a face aici cu un lanţ al slăbiciunilor, sau, dacă vreţi, un drog.

Succesul literaturii de consum se reduce, în final, la problema satisfacerii aşteptărilor publicului. El împarte personajele, ca-n basme, în bune şi rele şi nu doreşte caractere complexe care ar putea crea probleme de interpretare . Nimeni nu are nevoie de shakespearianul to be or not to be  într-o lume în care principiul este un prost înţeles carpe diem. În sfârşit, o calitate esenţială este finalul neapărat fericit.

Potrivit opiniilor din teoria literaturii, o operă de valoare are atâtea interpretări câţi cititori ai săi există, or, literatura de consum oferă o unică variantă de interpretare. Umberto Eco vorbea despre opera deschisă, al cărei sens şi final diferă în funcţie de lector. Ea nu se prezintă într-o formă organizată în mod univoc; vor fi definitivate de către “interpret“ în momentul în care le valorifică estetic. Actul de consum va fi, în acest caz, interpretare şi execuţie pentru că, în orice consum opera trăieşte într-o perspectivă originală .

Publicul literaturii de consum se revoltă: el doreşte lucruri clare şi happy-end-uri. Nu vrea să-şi imagineze nimic, vrea să ştie exact the end of story. Acesta este motivul pentru care romane cu mare succes (meritat !) la public au fost continuate pentru a satisface aceasta nevoie de concret.

Scarlett, continuarea celebrului roman Pe aripile vântului al lui Margaret Mitchell a cunoscut un succes imens, a fost chiar şi ecranizată, în ciuda faptului că nimeni, poate nici chiar autoarea care a dat iniţial viaţă lui Scarlett O’Hara şi lui Rhett Butler n-ar fi putut să-i reînvie cu adevărat. Ei n-au trăit, n-au avut substanţă în Scarlett. S-au mişcat fantomatic, siluete insipide cu maşti pe faţă, care au oferit mult doritul final. Pentru că cel dinainte nu era fericit, nu a satisfăcut consumatorul (nu cititorul) de literatură.

Pentru completarea aceluiaşi tablou să luăm un alt exemplu: romanul lui Emily Brontë La răscruce de vânturi şi “umplutura” sa, Heatcliff. În povestea lui Emily Brontë , Heatcliff fuge de la Wuthering Heights, dispare o perioadă, modificând astfel destinele tuturor personajelor. Atmosfera lumii imaginate de autoare nu cerea o explicaţie pentru plecarea şi revenirea lui Heatcliff, farmecul consând tocmai în întreţinerea acestui mister care facea din roman o operă deschisă . Gustul publicului larg dorea, însă, cu ardoare o explicaţie, un de ce şi un cum, căci mintea sa aridă nu era capabilă să imagineze. Nevoia aceasta de concret se va adăpa cu romanul Heatcliff  şi va ridica la rang de mare scriitoare o ilustră necunoscută care va oferi mult dorita umplutură comercială. Nemuritorul cuplu Catherine – Heatcliff se va banaliza printr-o căsătorie care rupe, de fapt, logica dată caracterelor de Emily Brontë, însă publicul larg nu dispune de profunzimea necesară pentru a sesiza acest lucru.

Exemplele ar putea continua, dar care ar mai fi rostul ? Am ales două, celebre la vremea lor şi quod erat demonstrandum. Rămâne numai de precizat că acelaşi fenomen se întâmplă şi în cazul bărbaţilor, cu romanele poliţiste sau horror.

Tot ce putem remarca în final este faptul că trebuie trasă, asa cum cerea Titu Maiorescu, linia de hotar între ce este artă şi se poate cere de la artă şi între ceea ce nu este artă şi nu i se poate cere. Şi că ar trebui educat gustul publicului în funcţie de această linie de hotar. Un criteriu de demarcaţie, ni-l dă tot Titu Maiorescu, cândva, pe la 1885: “literatura adevărată, cu feluritele ei produceri, se poate asemăna unei păduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt şi copaci mari în pădure, este şi tufiş, sunt şi flori, sunt şi simple fire de iarbă. Toate împreună alcătuiesc pădurea căci fiecare în felul său trăieşte şi înveseleşte ochiul privitorului; numai să fie plantă adevarată, cu rădăcina ei în pământ sănătos, iar nu imitaţie în tinichea vopsită, cum se pune pe unele case din oraş”.

14 COMENTARII

  1. Oferta este in general adaptata cererii. Daca n-ar exista cerere genul acesta de literatura n-ar mai fi publicata. Exista pe piata si operele de mare valoare, apetenta publicului trebuie stimulata intr-un fel sau altul, curiozitatea starnita. Pe aici (FR) exista asa zisele "campanii de promovare" unde autorii sunt invitatii jurnalelor televizate sau altor emisiuni (dezbateri, etc) unde au ocazia sa-si promoveze opera intr-un mod relativ inteligent , sa starneasca interesul cititorilor printr-o abordare diferita, profunzimea analizei , etc.

    • Ca exista cerere, asta e clar. Si pe aici se fac incercari de promovare, dar nu cred ca doar asta e solutia. Ce ne facem cu autorii care nu-si mai pot promova in nici un fel opera, din simplul motiv ca au iesit din viata asta? E o intrebare retorica, fireste 😉

  2. Recunosc că am bifat toate felurile de lecturi (inclusiv literatură comercială, nu daţi cu pietre). După revoluţie, avalanşa de cărţi apărute a fost copleşitoare, iar literatura despre care vorbim, prin noutatea ei, a atras la fel de mult ca şi cărţile despre care ştiam că au fost interzise de regimul comunist. În plus, pentru o vreme, cărţile au fost accesibile la preţ şi am cumpărat fără discernământ cât mai multe titluri. Cu o foame pe care doar cei care au trăit într-o lume în care cărţile se vindeau pe sub mână o pot înţelege.
    Nu regret acele lecturi. M-au învăţat să fac diferenţa şi să preţuiesc valoarea. Să descopăr ce îmi place cu adevărat şi să mă educ ca cititor.
    "Scarlett" nu m-a tentat niciodată. Deşi mi-a plăcut "Pe aripile vântului", cartea şi filmul la fel de mult.

    • Si eu le-am bifat, pe toate. Ca sa vorbesti despre ceva, e musai sa o faci in cunostinta de cauza. Ca sa poti face diferenta trebuie sa ai un sistem de valori, construit undeva, educat cumva. SI aici incepe alta discutie, lunga, lunga….

  3. "Publicul literaturii de consum se revoltă: el doreşte lucruri clare şi happy-end-uri. Nu vrea să-şi imagineze nimic, vrea să ştie exact the end of story. "

    Publicul literaturii de consum (adică gospodină din generaţia 40+ sau golănel din generaţia 12-24) mai are un mic defect (care în România post-1980 e chiar mai răspândit ca în restul lumii). E obişnuit cu o viaţă foarte restrictivă, cenuşie, robotică, hrănită cu cartofi de la cratiţă şi mazăre de la borcan.

    Reacţia lui a fost să caute tot ce e cool (până la cubul de gheaţă din Green Apple 🙂 ).

    Un erou nu e cu adevărat erou dacă nu are muşchii lui Jason Statham, IQul lui Stephen Hawking şi scula lui Rasputin, un conflict nu e conflict dacă nu salvezi lumea dimineaţa şi nu te duci plictisit la o vodka martini la prânz, o figură feminină nu e atrăgătoare dacă nu are silueta Pamelei Anderson, rochia de piele a Elenei Udrea şi cariera Angelei Merkel. Chiar dacă în practică e foarte greu pentru o femeie cu silueta Pamelei Anderson şi rochia de piele a Elenei Udrea să aibă carieră politică, fiindcă votanţii mai rezonabili fug de ea.

    Dar fiindcă realitatea se adaptează uşor-uşor la ceea ce se aşteaptă publicul să vadă, după 50-60 de ani de Ian Fleming şi Barbara Cartland avem Preşedintele rus care tranchilizează tigri şi demnitarul internaţional numit DSK pe care numai trebuie să-l descriem.

  4. Sonia are dreptate. Imediat dupa revolutie piata a fost pur si simplu invadata de carti. Cumparam ca nebuna tot ce imi pica in mana, citeam absolut orice. Asa am ajuns sa citesc vreo cateva carti scrise de Sandra Brown (pana m-am plictisit de acel tipar), asa am citit si Scarlett si Heatcliff, sperand ca voi regasi farmecul marilor carti. Nu am gasit nimic, asa cum nu reusesc sa gasesc mai nimic in cartile citite in ultimul timp. Ti se da mura in gura, nu trebuie sa mai gandesti, nu trebuie sa fai nimic, poti chiar sa adormi fara grija cu cartea in mana.

  5. Valy, dupa parerea mea, Pe aripile vaantului e o carte minunata, eu sunt indragostita de ea, desi am citit-o de nenumarate ori. Filmul….bun pentru epoca lui. Eu ma refeream aici la continuarea cartii lui Margaret Mitchel, care se numeste Scarlat si care nu resuseste sa invie niste personaje nemuritoare, nu are consistena, nu are nimic. Dar are happy end, bineinteles.

  6. Eu credeam ca am pierdut ceva ca nu am citit – vazut Pe aripile vantului. Acum inteleg ca nu prea.
    Literatura despre care vorbesti mi a picat si mie in mana prin facultate , avand o colega mare iubitoare a genului . tin minte ca vreo cateva examene mai grele m au facut sa caut si eu in paginile acelor carti relaxarea de dupa. dar cred ca n au fost mai mult de patru si le citeam in diagonala, nu ma tineau nervii sa savurez fiecare paragraf :)). din pacate, prin extindere, aceasta sete de happy end se intalneste si in filmele care incep bine, care vor sa spuna ceva mai mult si care ar fi atat de reusite cu un final deschis sau chiar tragic. dar oamenii de azi poate ca isi doresc intradevar mai mult povesti cu finaluri diferite de cele din realitate.

  7. ahaaa, am inteles acum. vezi daca nu stiu si ma bag si eu in vorba ca romanul priceput la toate? :)) apoi cu happy end sa mergem si noi inainte draga mea, ca de celelalte nu ne trebuie.

    • Ia sa caut eu, ca azi am mai mult timp…
      Daca happy endingul este ceva care vine firesc, e ok. Viata nu ne ofera insa prea multe happy end-uri….

  8. Inteleg deci ca literatura de consum este pentru tine ceea ce reprezinta maneaua in muzica pentru mine ( adica gunoi ).
    🙂
    Emiti judecatile acestea ca scriitoare sau doar ca cititoare ?
    As fi curios sa citesc ceva scris de tine. Ceva fara happy end si "adanc" (prea adanc pentru mintile gospodinelor 40+ ).

    • Nu am pretentii de scriitoare. Am talent peste media celor care scriu prin jur…dar asta nu inseamna nimic, avand in vedere ca peste 30% sunt agramati. Nu am suficient. Bloggingul (-in partea in care nu scriu advertoriale – este maximul pe care il pot produce). Fragmentul face parte din lucrarea mea de diploma la SNSPA, postuniversitare si are cam o suta de ani vechime 🙂 Nu inseamna insa ca nu a ramas valabil.
      Vizita ta ma onoreaza, iti multumesc.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here