toyota-CorollaPeisajul citadin se derula ametitor in dreapta si in stanga. Femeia conducea cu viteza, impinsa de adrenalina pompata in vene de provocare, fortand toti caii putere ai bolidului sa se supuna, desi mainile nu-i erau inca abile, simturile nu apucasera sa se ascuta in cele doar doua luni de sofat.  Abia ascunselor ei stangacii ii raspundeau insa abilitati pe care nu le-ai fi banuit masinii sclipitoare, iar nedeprinsa ei dibacie era suplinita de siguranta care se desprindea din bazaitul de bondar multumit al motorului. Nu era doar ascultatoare, ci avea, gratie sistemelor auto moderne instalate, puterea aproape miraculoasa de a usura sarcina soferului. Cel care o construise trebuia sa fie un fel de artist in felul sau, isi zise cu un oftat de satisfactie: masina isi meritase banii, fara indoiala.

Daca ar fi putut sa-si instaleze si in suflet, indiferent de costuri,  aceleasi sisteme sofisticate si moderne, gratie carora deciziile sa se decanteze mai precis -cele bune de cele rele – sa apara in perspectiva mai clara,  si senzori minusculi, implantati in nervii ei arcuiti sa o avertizeze de fiecare data cand se apropia un obstacol, astfel incat sa nu il mai loveasca in plin…ce simplu ar fi fost totul! Probabil ca mie nu mi-e data o viata simpla, framanta ea acelasi gand dintodeauna, uite, nu reusesc sa gasesc nici macar un bar pe cea mai cunoscuta strada a unui oras de provincie.

Incetini goana, lasand ca liniile din jur sa devina clare.

***

femeie fumandFemeia statea singura la bar si fuma. Intreaga, cu rochia ei alba si paharul suplu din fata, parea aterizata din alta lume, dar miraculos, peisajul o integrase atat de bine, incat nu gaseam curajul sa o abordez. Mi-ar fi placut sa fie fosta mea iubita…Ma jucam de-a gandul ca ne iubiseram amarnic intr-o alta viata si apoi ne-am rupt unul de alta si iata-ne acum in acelasi bar de altadata, al nostru. Eu l-am ales, ea nu l-a refuzat. As fi vrut sa-l refuze, semn tacut ca o doare sa mergem, nemaifiind nimic, intr-un loc in care am fost ceva unul pentru celalalt…

Am pierdut trenul. Ghinion sau soarta… Si tu?
Si eu…
…raspunse cu un zambet tremurat, care-i sapa in coltul gurii un rid subtire ca un fir de par si am inteles atunci ca al ei e un altfel de tren si am vazut-o brusc nu ca pe o femeie frumoasa, asa cum se infatisa dorintelor tuturor, ci ca o pasare, un cocor argintiu care-si oprise aripile obosite pe marginea vietii mele; stateam acum amandoi drepti, privind in fata fragmentul de secunda care urma sa hotarasca daca va zbura mai departe sau se va opri sa-si cladeasca un cuib.

E tarziu. Daca vrei sa te duc pana acasa …si lasa loc de raspuns doar o secunda, inainte de pune pe masa un fel stick, modelat cu precizie de mininava spatiala, purtand insemnele unei marci cunoascute. O cheie inteligenta Toyota. Desigur, se lega.  Masina care se vindea cel mai bine oamenilor, femeia care se vindea cel mai bine sortii. Am privit nesigur paharul suplu din fata ei in care picaturi minuscule de aer topit se dezbracau de coaja si saltau usoare, ca impinse de un  arc, spargandu-se de peretii sticlosi.
Imi pricepu gandul:
Stai linistit, pot sa conduc. Asta e numai pentru impresia artistica. E de fapt apa tonica.
Femeile si jocurile lor…
***

Toyota ei era cu adevarat o corolla de petale lucioase, de metal stralucind in bataia lumanarie a lunii si imbracand trupul subtire al femeii ca o platosa. Si i se potrivea. Un cocor argintiu, acum doi.

Frumoasa masina, am spus tare, intr-o incercare nauca de a-mi stavili navala vorbelor care imi ardeau tamplele inca de cand urcasem si care, nespuse, ma ardeau: nu bolidul asta sclipitor, ci tu, tu esti nespus de frumoasa, tu, cea pe care credeam ca n-o cunosc si ma inselam, tu, cea pe care credeam ca o cunosc si am ramas surprins. Ce gand, ce vis, ce intamplare nescrisa in cartile de povesti mi te-au adus in cale, cocor argintiu care ma atinge cu aripile in zbor si imi abate de neimpotrivit drumul? De ce toate cuvintele care imi vin in minte sunt de dragoste si de fagaduinta, de ce vreau sa te rog sa ma iei cu tine si sa ma pastrezi o vecie sau chiar doua?

Dar in loc sa rostesc toate astea, am facut un lucru mic si prostesc: m-am speriat.
Era prea frumoasa ca sa fie facuta sa dureze, credeam eu nebun si imediat ce am pus cuvintele astea in gand nu am stiut daca le adresez ei, masinii care ne purta ca-n vis sau clipei cu parfum de poveste prin care ne strecuram. Si am rugat-o sa ma lase la capatul aleii spre casa ei, mintind ca stau in apropiere.

Am ramas petrecand-o din ochi in timp ce a parcat, a  coborat si a deschis usa casei dintr-o miscare. Secunde lungi dupa ce usa se inchisese in urma ei, farurile acelea buclucase cu toata tehnologia lor destinata sa mareasca confortul si siguranta soferului au continut sa-si rada de propria mea hotarare si siguranta pentru ca inca ii luminau calea si parca ma chemau: follow me home, dansa electric pe fulgi de praf lumina lor,  folow me…imi bubuia a raspuns inima in gat..

Parea ca iese din scena o actrita, dupa ce si-a jucat rolul magistral. Odata cu ultima replica, dispare, iar eu, bezmetic si naucit spectator, nu eram in stare nici sa clipesc, nici sa aplaud….

Si atunci m-a izbit in moalele capului…Credeam ca toata tehnologia moderna a fost creata ca sa iti usureze viata tie, muritor de rand. De fapt, ea nu face decat sa astepte linistita un cand si un cum ca sa se transforme in magie. Si daca, totusi, va dura?
Folow me home…si am pasit inainte pe alee, batand la usa casei ei, la usa vietii noastre.

***

Asadar, in ziua aceea ai fost frumoasa cu un scop precis? am intrebat-o intr-o dupa-amiaza lenesa de sfarsit de august, inainte de a intra in cladirea veche a bisericii in care Isaiia urma sa dantuiasca de bucuria unei uniri facute sa dureze, in binecuvantarea lui Dumnezeu si a oamenilor deopotriva.

Eu nu, dar… ea da, imi raspunse cu o rasuflare de zambet spre masina. Inchise portiera cu un gest de mangaiere si imi arunca o cautatura scurta pe dupa voalul de mireasa care-i inconjura chipul ca aura unui inger:  ce spui, mai facem maine seara jocul acela cu intalnirea din bar?
A fost exact secunda in care am remarcat pentru prima oara ca amandoua, femeia mea si masina ei ma priveau exact la fel: suras jucaus pe sub sprancenele ridicate a provocare. O provocare care poate dura o viata. Frumoase cu un scop precis…

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013
Sursa foto: Toyota,  Luvisi

34 COMENTARII

  1. Ce te-ai mai lăsat așteptată Dana. 🙂
    Femeia mea și mașina ei mă priveau exact la fel… Și numai pentru această propoziție de la mine ai 100 de puncte. Mi-am început ziua cu articolul tău. Și sper să-mi fie exact ca în povestea ta. Frumoasă cu un scop precis. Atmosfera a fost deja creată. De tine și de scrisul tău.

    • Sonia, cred ca am fost prea motivata si am ajuns intr0un moment in care m-am intrebat: ce fac eu aiai? Toata lumea mea draga ( inclusiv tu), publicase si scrisese frumos si eu nu gasisem sclipire aceea de care aveam nevoie. Iti multumesc pentru apreciere mult de tot, Craciunito!

  2. As putea lua cu copy- paste comentariul pe care mi l-ai lasat si sa il pun aici, pentru ca exact asta simt! Aici si-a ascuns Danuta mea sufletul, de aici isi ia Danuta mea zborul. Mi-a fost dor de tine, cea de astazi!

    • Vienela mea, cred ca asta e ceea ce conteaza, sa reusim sa ne punem pe hartie sufletul….cum spuneam mai sus, am avut pornirea grea.

    • Iti multumesc din suflet ca ai venit sa ma citesti, stiu ce inseamna goana contra cronometru si cu atat mai mult iti pretuiesc cuvintele si prezenta.

    • Iuliana, ma bucur ca am reusit sa transmit povestea asa cum visam. Iti multumesc din tot sufletul pentru apreciere.

    • Multumesc, Valy. Sa stii ca am venit si eu la tine si am citit despre visul marelui "sef de trib", dar nu am reusit sa imi fac curaj sa arunc cuvinte pana nu le-am pus pe ale mele pe hartie. Reiau acum vizitele, cu inima usoara!

  3. Daca un barbat ar trebui sa reediteze pe scurt povestea ta, ar suna cam asa: "Am deschis-o, am intrat in ea si am calcat-o." Suna oribil, stiu asta. Dar asta e diferenta dintre soferi si femei; pardon, asta e diferenta dintre soferi si soferite. 😉
    Oricum, povestea este grozava! Neveste-mii i-a placut la fel de mult.

  4. impresionant… clipesc des ca, teoretic, mi se pare ciudat sa iti dea lacrimile citind un advertorial… numai ca e ceva mai mult decat atat…o poveste de viata, mai frumoasa decat viata pentru ca este spusa cu emotie…

    • Cristina, asta e una din povestile mele de suflet, am muncit la ea o saptamana aproape…E pura imaginatie, dar am scris-o cu drag..Ma bucur mult ca ti-a placut.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here