Va povesteam mai demult despre greselile pe care le-am facut in amenajarea apartamentului meu si despre barul pe care l-am transformat in masa in clipa in care m-am saturat (si pe drept cuvant) sa savurez ciorba de la inaltime.
In materie de amenajari si/sau mici idei geniale si economice legate de ele mi-ar placea sa ma pot lauda, dar ca sa fiu cinstita, sunt aspecte la care am reusit si altele la care am ratat.
O reusita este stickerul de pe perete, pe care il puteti admira in toata spledoarea in imaginea de mai sus. Daca il veti privi cu atentie, veti putea observa ca el acopera o zona mai gri decat restul peretelui. De fapt, rolul sau nu a fost decorativ, ci de estompare a nepriceperii mele. Pe care, paradoxal, m-am priceput sa o acopar!
Care este povestea de fapt? Este povestea darmarii barului. Am dezlipit blatul, am taiat rigipsul din care era facut si profilele de aluminiu care il sustineau prin interior cu panza de bomfaier, am nivelat cu ipsos…pana aici joaca de copii. Putin mai dificil decat un spalat serios de vase. Insa catre bar mergeau niste fire, trase prin perete, care ii asigurau iluminarea prin spoturi. Am mutat eu firele cu pricina, intrerupatorul de rigoare, dar in locul in care acestea statusera cativa ani a ramas o gaura de toata frumusetea. Am astupat si gaura cu ipsos, ba chiar am si dat cu un pic de lavabila, dar nu aveam cum sa nimeresc nuanta initiala de pe perete. Asa incat, pentru a nu se vedea diferenta, am lipit deasupra un sticker decorativ si peste el, un ceas cumparat din piata. De fapt nu era un ceas intreg, ci numai mecanismul unui ceas, pentru care am platit nimica toata.
Incerc sa spun ca uneori putem sa evitam niste costuri suplimentare (cum ar fi fost in cazul acesta costul zugravelii noi) cu ajutorul unor mici artificii. Se intampla e drept, ca alterori micile artificii sa nu functioneze la fel de bine. Lucru pe care l-am patit cu scaunele pentru bar. Adica daca avem acum masa, imi trebuiau si scaune, nu? Moment in care vine intrebarea de 100 de puncte:
Cum faci unul din asta…
sa arate cat mai aproape de asta?
Va spun eu: nu ai cum. Sau eu nu am reusit, dar de incercat, am incercat, ca sa ma conving, ca pana nu vedeam… M-am apucat sa tai cu flexul picioarele primului pentru a-l aduce cat mai aproape de cel de-al doilea. Dupa masuratori peste masuratori am reusit in final sa retez exact sub bara aceea perpendiculara. Surpriza a fost cand m-am asezat pe el cu toate kilogramele mele si am constatat ca nu se sprijina bine pe pardoseala. Cu toata mandretea de masuratori…picioarela nu iesisera egale, fir’ar ele sa fie. Plus ca aratau cam jumulite, flexul incins lasase urme urate pe metal.
Acum am pe balcon patru scaune schioape de care imi e mila sa le arunc, desi le-am exilat din bucatarie dupa cateva luni de inghitit ciorba cu noduri, clatinandu-ma la fiecare miscare. . Au fost inlocuite cu scaune bucatarie noi noute, facute de-a gata, de unii care se ocupa cu asta zi de zi.
