Daca eu imi asum tot trecutul, nu am dreptate sa cer celui care imi este alaturi sa faca la fel?

Internet RomanceImi iubesc barbatul pentru o mie de motive bune de insirat aici si pentru inca vreo suta care nu se pot spune in public. Si il compar, zi de zi. Nu ma pot opri.

Din numarul destul de serios de candidati care au trecut prin viata, inima sau patul meu, unii aveau blandetea sau tactul lui. Altii ambitia, frumusetea sufleteasca, caldura, umorul. In sfarsit, alta categorie ofereau siguranta, suportul pe care el mi le ofera. Nici unul insa nu le avea pe toate la un loc. Si nici unul nu ma lasa sa fiu eu, toti voiau sa schimbe cate ceva, ca si cum, intr-o lume ideala, as fi fost singura imperfectiune care le strica zenul.

Intram intr-o relatie cu trecutul nostru cu tot, cu ratarile noastre, cu micile victorii pe care ni le trambitam cu mandria unui cocos care anunta dimineata. Dar mai ales avem grija sa trecem sub tacere ceea ce credeam ca ar putea sa nu ii placa celuilalt. Ei bine, cu asta am avut o problema mereu: de ce sa ascund ceea ce am fost? De ce, atunci cand ma intreaba partenerul de acum despre ceilalti, ar trebui sa le minimalizez numarul, calitatile sau pe amandoua, numai ca sa il fac sa se simta bine? Ar trebui sa se simta bine ca sunt a lui si voi ramane a lui exact acelasi timp cat intelege ca importanta e clipa prezenta, dar si milioanele de secunde din spate care m-au facut sa fiu, cu bune si rele, femeia pe care acum el o strange in brate.

Barbatului pe care il iubesc nu ii pasa ca am fost si a altora, atat timp cat stie ca acum sunt a lui, nu il intereseaza ca am lucrat intr-o scoala sau o banca, puteam sa fiu, de exemplu, la fel de bine angajata intr-un studio videochat si sa imi castig existenta alinand, pe bani grei, singuratatile altora.

Nu am ales intamplator exemplul asta. Citeam, absolut intamplator, zilele trecute, povestea unei fete care spunea cat de mult a ajutat-o acest tip de job sa isi depaseasca temerile si sa devina, dintr-o fire aproape timida, o persoana extrem de sigura pe ea, comunicativa si dezinhibata, dar marturisea ca ar avea dubii in a spune actualului partener cum si-a castigat, la un moment dat existenta. Si atunci m-am revoltat pe prejudecatile unei societati care ne admira calitatile, dar pledeaza pentru ascunderea modului in care ele au fost dobandite.

Faptul ca sunt mandra de corpul meu se datoreaza si celor care mi-au spus cat de mult le place sa-l atinga.

Faptul ca sunt constienta de calitatile mele, se datoreaza in mare masura si celor care mi le-au recunoscut si apreciat. Iar tu, cel care ma iubesti asa navalnica si indrazneata si deschisa provocarilor, de ce nu ma iubesti cu tot ce m-a facut sa fiu astfel?

Daca eu imi asum tot trecutul, nu am dreptate sa cer celui care imi este alaturi sa faca la fel?

1 COMENTARIU

  1. Probabil lumea ar fi un haos daca toti ar fi atat de deschisi, de curajosi, si cu siguranta toti am fi foarte fericiti in acel haos, caci am renunta la miile de masti pe care le purtam.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here