butterfly-effectIntr-un anume moment din viata mea mi-am dorit cu toata puterea sa dispar. Scurt, sec, fara drept de apel, fara violenta unui gest extrem, dar cu forta unui miracol salvator. Era in vremea in care credeam ca nici ceea ce am, nici ceea ce sunt, nici ceea ce pot dobandi/deveni nu constituie motive teminice de existenta. M-am uitat atunci in jur, uitandu-ma pe cine ar afecta in mod iremediabil alegerea mea. Aveam parinti: doi oameni, deci. Am decis sa mai astept. Cand unul din ei a plecat definitiv, am inteles crunt puterea unui gest definitiv si soarta, ca sa imi rasplateasca introspectia, s-a grabit sa umple locul gol cu un alt om drag, temandu-se pesemne, de echilibrul meu precar. Ciudata lege a compensatiei!

Am vrut sa dispar nu doar pentru ca se stinsese ceva din motivatia esentiala de a respira, ci in speranta secreta ca orice sfarsit contine si samanta unui nou inceput. Viata dupa moarte adica. Ca as putea sa o iau de la capat in alta viata, cu forte proaspete? Pentru ca in asta, oricat as fi incercat sa dau delete, sa formatez sistemul, tot ramaneau niste date acolo, sa imi incurce gandurile. Nimic nu e simplu. Pentru un fresh new start, ai nevoie de un fresh new you! imi tot spuneam. Pe urma, mergand pe fir, am realizat ca daca as trece in alta viata fara sa imi iau cu mine lectiile invatate amar in cea de fata, zau daca nu trec degeaba si tot timp pierdut ramane.

Ati vazut Butterfly Effect? Eu cred ca ala e un film care ar trebui sa dezarmeze toti sinucigasii. Oricat incerci sa o iei de la capat, nu merge asa, nu iese mai bine daca te intorci si repari. Trebuie sa inaintezi si sa dregi ce ai stricat acceptand pierderile, construind din nou, chiar si cu mainile goale.

In alta viata nu stiu sigur daca imi voi lua lectiile, asa incat cea mai mare sansa de fericire o am continuand-o pe cea de fata, in care le stiu precis, ca imi sunt proaspete in minte. Pe de alta parte, imi zic eu ca atata timp cat nu ai idee despre durata cursei, nu te poti declara invins, oricati alti alergatori ai vedea ca ti-o iau inainte. Nu stii cum se intampla si reusesti sa ii depasesti dupa urmatoarea cotitura.

22 COMENTARII

    • Poti sa imi spui si Dana, Fluture Alb, mi-a trecut euforia cu numele…:)
      Cat despre minunata…hm…nu am cum sa uit, cu prieteni cum esti tu, care mi-o tot repeta! 🙂

  1. Păi nu e o cursă cu alții ci e o cursă cu tine însăți. Nu contează cine ți-o ia în față, fiecare are cursa lui.

    Înțelept și sănătos punctul tău de vedere.

    • Uite asa nu am mai gandit…ca e numai o cursa cu mine insami…unoeri nu a parut asa…am avut perioadele de neintelepciune in care ma uitam cu jale ca prietenele mele s-au maritat, au facut copii…:) QAtunci parea o cursa cu altii. Mi-a trecut..dar a fost acolo, nu pot sa neg partea aceea naiva care a gandit-o si ca pe o cursa cu altii. 😉

  2. Am citit cu lacrimi în ochi mărturisirea ta. Mi-ai amintit de o prietenă dragă care și-a dorit să dispară și a dispărut. Sperând probabil că un nou început o va aduce alături de cea care fusese rațiunea ei de a trăi, fiica sa. Sincer eu nu cred că lucrurile astea se întâmplă, dar pentru ea m-aș bucura să fie așa.
    Înainte de gestul ei condamnam în sinea mea pe oricine doar gândea la așa ceva. Ciudat, pe ea am înțeles-o. Și nu pentru că nu a mai găsit motive de a-și continua existența. Pur și simplu am realizat că un asemenea gest extrem nu este dovadă de lașitate sau curaj. Este doar semnul că ceva s-a stricat și percepția acelui om despre ceea ce are în jurul său este din ce în ce mai distorsionată. Și dacă mă rog cu ardoare pentru ceva, pentru asta mă rog, să-mi fie mintea întreagă oricâte dureri și poveri aș avea.

    • Foarte adanc ai sondat, Sonia. Eu nu stiu daca lucrurile astea se intampla. Mi-ar placea sa stiu, cum sa nu. Cred ca e posibil, dar mai cred ca sunt o visatoare. Eu cred in lectii insa. Cum am si spus. Si mai cred ca daca tot dai cu capul de pragul de sus, trebuie sa faci in asa fel incat sa nu te doara capul degeaba.

  3. Are dreptate Lotus! Fiecare are propria lui cursă, numai că nu ne dăm seama. E ca în Forrest Gump! În fiecare moment găsim pe cineva cu care să ne întrecem. Nu ştiu cum e mai bine! Să alergăm până la sfârşit şi să constatăm că nu am câştigat nimic, că nu ne aşteaptă nimeni să ne aclame, sau să ne oprim la un moment dat, şi mai înţelepţi să ne scărpinăm în cap!!! Chestia cu copiii nu intră aici, ţi-am spus părerea mea.

  4. Uneori sunt înfrânare, alteori doar răbdare, cu care nu-mi mai decorez varul de pe pereţii casei din care vin şi plec întru aflare de nou, căci ardoarea cu care vin aici, în spaţiul ăsta alb, mă poate conduce şi înspre orbire.

    Uneori simt în mine înverşunarea şi iuţeala unui cal, dar n-o fac fiindcă m-am deprins cu fugile, ci fiindcă cred că aş putea întruchipa bogăţia şi minunăţia şi farmecul lumii în care trăim, îngramădind-o în paragrafe, şi mi-e frică să n-o scap, nimic mai mult.

    Şoaptă-n vânt, vorbele-mi, ca şi-ale tuturor, căci dacă D-zeu e, e viu(scrisesem D-seu, ceea ce nu-i rău; nici bine n-o fi, în fine) şi nu e acela al filosofilor, o alegorie simplă dar morală, ci o putere, mult mai deasupra decât am înţelege şi mult mai dedesubt decât am căuta, în lună sau şi mai departe de ea. O putere care obligă biata făptură umană la acel sentiment de nimicnicie şi care această putere te conjură să te împrăştii în univers, tăcut, precum ai venit, pulbere şi cenuşă. Şi va să vină şi vremea timpului ăl sacru ce îi va permite bietei făpturi să regăsească Cosmosul chiar în clipa mitică a Creatiei, fiindcă a „crea“ nu are limite, decât acelea impuse tot de alte biete făpturi care n-au voit a afla decât ele secretul celor patru zări şi al trestiilor vorbitoare.

  5. Am avut o prietena care a decis sa o ia de la capat intr-o alta viata. Înca ma mai doare ca nu am putut sa o opresc, desi am incercat… Ceva se dereglase in capul ei si nu mai avea nici o tragere de inima sa mearga mai departe. Nici un argument nu era destul de solid pentru a o convinge. 🙁

  6. Am citit textul tău imediat cum l-ai scris şi am fugit! I-am zis şi Vienelei că mi-e tare greu să vorbesc despre lucruri care nu îmi sunt străine. Pe tine nu te-aş fi bănuit în veci de gânduri risipitoare. Tu eşti …şi mai tare decât pare. Te sărut!

  7. Intr-un anume moment din viata mea mi-am dorit cu toata puterea sa dispar.M-am uitat atunci in jur, uitandu-ma pe cine ar afecta in mod iremediabil alegerea mea. Si am zarit ochii mirati ai copilului meu. Si punct!!!!

  8. Mă felicit tot mai des și mai sincer că am ales în continuare viața asta. Dacă tot mi-am fixat niște lecții-reper dinaintea primului pas pe aici, zic totuși să nu rămân repetent. Indiferent cum o fi fost înainte sau cum o fi după, nu cred că putem arde etapele. Și cum singura clipă certă este mereu "acum", vreau să-i dăruiesc tot ceea ce mi-ar plăcea să primesc.
    În orice lucru rău e întotdeauna și ceva bun. Caut mai atent decât înainte. Viața nu are subtitrare. Ori o înțeleg, ori nu. Și atunci… învăț limba; de ce să rămân repetent?! Cine-mi garantează că în altă clasă sunt materii mai ușoare? Sau că între ele e cald și bine pentru mine?

  9. Avem o singura viata din pacate si trebuie sa incercam s-o traim cu pierderi cat mai mici. Am trecut prin momente in care la fel am gandit deci te inteleg. Doar existenta parintilor mei si faptul ca le-as fi innegurat viata m-a impiedicat sa fac un gest disperat. Doar atat…
    Ceva care arata din nou cat ne asemanam in gandire am scris acum vreun an si jumatate, la BP, pe o tema data acolo. Restart my life! se numesc gandurile mele chinuite de atunci. Valabile si azi.

  10. Desi am avut stari depresive nu am fost niciodata in stare nici sa ma intep singura cu acul. Sunt foarte precauta cu tot ce-mi face rau. Tin la integritatea mea corporala foarte mult si orice risc ma indeparteaza…

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here