Inca mai cred in educatie

Inca mai cred in educatie. Mai cred pentru ca sunt o visatoare,  pentru ca am facut parte din sistemul responsabil de raspandirea ei si pentru ca nu m-am rupt de el in totalitate. Nu stiu care dintre motive primeaza, nu ma puneti sa dau procente. Mai cred in educatie pentru ca visez sa aduc pe lume un copil si stiu ca nu voi putea sa ii ofer decat o scoala de nivel mediu in Romania, o forma de invatamant de stat, de la  trei si pana la cati ani va vrea el sa studieze. Am nevoie deci sa cred ca nu voi fi singura in munca de a creste si a ridica spre OM un pui nascut din carnea mea. Imi caut argumente in gand in serile in care iubitul meu intinde spre mine, mangaios, bratul. Imi caut argumente cand vad la televizor stiri despre scandaluri petrecute in scoli si cand citesc statisticile privind bacalaureatul sau examenul de capacitate.

Din fericire inca mai gasesc argumente. O prietena draga a mea, dascal, a carei soarta mi-a inspirat cateva povesti despre viata si moarte in ultima vreme, zace la pat chinuita de o boala care mi-o va lua peste cateva saptamani si imi repeta in fiecare zi: de abia astept sa ma fac bine sa ma duc la scoala din  nou, ma asteapta copiii, iar eu nu indraznesc sa-i raspund si ma intorc acasa si plang pentru ca stiu ca in toamna, primul clopotel nu o va mai gasi la catedra. Dar daruirea ei este un argument.
Cu ceva timp in urma scriam seria de articole despre o fosta eleva, actuala profesoara de Limba si Literatura Romana la un liceu bucurestean si castigam pentru ea, odata cu cateva bilete la film, recunoasterea muncii pe care o depune, materializata in voturile celor pe care i-am descoperit ulterior a fi elevii sai. Fata asta castiga ceva mai putin decat oamani care au doar zece clase si muncesc cu spatele, dar nu renunta. Si daruirea ei este un argument.
De curand am descoperit initiativa frumoasa si neconventionala a Holcim Romania, care imparte publicului in mod gratuit, un manual digital menit sa ofere copiilor intre 8 si 13 ani o lectie despre natura si protejarea ei. O lectie care m-a atras si pe mine, omul matur, si marturisesc rusinata ca am mai ratat pe ici pe colo cateva dintre raspunsurile corecte.
Acum cateva zile citeam un articol despre cum a fost creat DEX on line (da, cel la care apelam cei mai multi dintre noi din cand in cand) si am descoperit cu surprindere ca a inceput ca munca voluntara si constient titanica a unui om plin de suflet, la care, treptat, s-au adaugat altii si altii, pentru ca puterea exemplului inca impresioneaza.
Stiu ca  avem in Romania si paduri de brazi si uscaturi in ele, si turme de oi si lupi moralisti, stiu ca avem dascali minunati si lichele, olimpici internationali si note de trecere la pret de 5 lei. Am scris despre toate astea, la timpul lor si voi mai scrie. Nu voi obosi cautand argumente pentru educatie si daca nu voi gasi, voi incerca sa le creez. Pentru ca orice initiativa conteaza.
Mi-ar placea sa stiu si parerea voastra: mai credeti in educatie?

 

22 COMENTARII

  1. Deși lucrurile din jurul meu par a mă contrazice, da, și eu mai cred în educație. Pentru că există și dascăli cu adevărat dedicați meseriei lor. Pentru că există și copii care știu ce vor de la viața. Din întâmplare (sau nu?) cunosc câțiva.

    • Sonia si psi, dragile mele sustinatoare, multumesc! Alaturi de voi visez frumos. Mi-as dori sa nu se mai bata toba pe toate drumurile numai cu lucrurile rele. Mi-as dori sa fie scosi in fata copii buni, cei pe care ii stii tu, Sonia, si cei care ii sunt dragi pisicoasei. Apropo: ce frumoasa imagine cu micutii in siruri catre scoala…

  2. Şcoala nu funcţionează la adăpost de problemele lumii, ca o oază de inocenţă, de civilitate şi de cunoaştere gratuită. Şi ea este o parte a societăţii. Ca parte a societăţii, produce ceea ce societatea îi cere să producă. Experţi în diferite domenii. Cunoştinţele dobândite în anii de studiu în ajută pe oameni să fie în măsură a întreţine buna funcţionare a unei economii, de unde se ajunge la prosperitate. Şcoala deci funcţionează la producerea bunului comun. De aceea o societate sănătoasă se mândreşte cu şcoala sa, care, la rândul ei, priveşte cu încredere viitorul unei educaţii adevărate.
    Stau lucrurile tocmai aşa? Nu. Pentru că societatea nu are nevoie de expertiza pe care o formează şcoala. Dacă privim cu onestitate în jur, lăsănd la o parte faptul că sunt oameni dedicaţi, elevi silitori, oameni talentaţi, vedem că nu mai e loc pentru o şcoală adevărată, pentru o formaţie impecabilă. Ştiu, sună trist, banal. Dar problema e a societăţii (pentru că nu putem separa şcoala de societate, ele sunt într-o relaţie, dar una tensionată).Aşadar, şcoala produce în neştire, nefiind interesată de ceea ce produce. Ce produce? Educaţie? Cercetare? Calitate? Frumuseţe? Permite-mi, chiar dacă ştiu că nu sunt în asentimentul tău, să nu fiu de acord. Sunt foarte supărată pe viitorul incert al sistemului nostru de învăţământ. Dacă laşi portiţa deschisă polemicii, voi continua.

    • Citind primele tale randuri am ridicat din sprancene. Ceea ce spuneai era perfect adevarat si pe deplin inaplicabil in societatea noastra. Abia la jumatate mi-am dat seama ca acolo vrei sa ajungi. Nu stiu daca blogul tau sau felul in care raspunzi intrebarii mele ma determina sa consider parerile tale pertinente, demne de o expunere mai larga. Asadar deschid larg poarta catre tine, Antonela cu o intrebare: Ce produce scoala? Eu cred ca produce in parte si frumusete si calitate si educatie. E adevarat sistemul e bolnav si, asa cum spuneam si mai sus, in raspunsul catre unul din oaspetii mei, am omis din discutie sistemul si m-am referit numai la oameni. Am sentimentul ca nu suntem in dezacord de fapt, dar ne axam fiecare dintre noi doua pe cate un aspect: oamenii, respectiv mecanismul. Vin si mai intreb ceva acum: oamenii care umplu sistemul asta ( dascali, elevi) au vreo sansa sa il schimbe?

    • Înainte de a răspunde vreau să precizez că peste tot există oameni oneşti care îşi fac treaba, există dascăli dornici să predea nu doar cunoştinţe, ci stări de spirit, cum spunea Noica, aşadar, nu generalizez. Însă învăţământul românesc actual nu e interesat în nici un fel de ceea ce produce, interesul lui e focalizat pe supravieţuire şi cred că se degradează de la un an la altul.Din sistemul acesta fac parte totusi şi cei mai slabi absolvenţi de facultate care nu reuşesc să-şi găsească altceva de lucru. Nu mai vorbim de salariu pentru că în prezent nu exista nimic in sistemul de invatamant care sa-l motiveze pe profesor sa depuna un efort mai mare. Dar proasta calitate a învăţământului nu e din cauza salariilor mici pe care le primesc profesorii. E vorba (printre altele) şi de calitatea serviciului pe care îl prestează aceştia. Probabil privatizarea întregului sistem de învăţământ ar fi soluţia pentru o educaţie calitativă. Nu intru acum în detalii să spun cum ar trebui să funcţioneze un astfel de sistem. Schimbarea structurii învăţământului (nu toţi elevii trebuie să urmeze o facultate), a unităţilor şcolare (tb. să existe şi formare profesională), o altă programă şcolară (elevii, actualmente, sunt bombardaţi de bagajul enorm de informaţii, multe din ele inutile), evaluarea şi salarizarea adecvată a cadrelor didactice, depolitizarea managementului, iată soluţii. Ne vom redresa sistemul de educaţie dacă ţinem cont de semnalele pieţei muncii, iar elevii şi părinţii trebuie să asculte aceste semnale şi să nu se mai lase "aburiţi" de fabricile de diplome, care nu folosesc la nimic.

  3. ştii, dana că nu-s chiar departe de educaţie, deşi "publicul" meu este unul matur. dar îmi plac imaginile acelea, mi-s dragi, cu micuţii noştri care trec în şiruri emoţionate către şcoală. ei sunt viitorul nostru, iar educaţia este apa care adapă aceste flori.
    trebuie să credem în educaţie. fără ea nu am avea nimic pentru mâine.

    • Sonia si psi, dragile mele sustinatoare, multumesc! Alaturi de voi visez frumos. Mi-as dori sa nu se mai bata toba pe toate drumurile numai cu lucrurile rele. Mi-as dori sa fie scosi in fata copii buni, cei pe care ii stii tu, Sonia, si cei care ii sunt dragi pisicoasei. Apropo: ce frumoasa imagine cu micutii in siruri catre scoala…

  4. Da, Dana, mai cred. Vreau să cred, deși mi-am îndreptat fata înspre nemți. Așa am simțit, așa am făcut, așa am avut noroc să pot s-o fac.
    Am scris despre învățătoarea ei, ai crezut că-i un basm, dar e realitate. Vin astfel de oameni înspre catedră, sunt cei care au hobby-uri, nu locuri de muncă. Atunci când am fost mânată și eu de pasiune, am ținut catalogul în brațe, când m-a lovit lehamitea, am știut că trebuie să renunț, să nu mă încovoaie prea tare conștiința. Dar învățătoarea fetei mele e din generația nouă. Sunt primii ei elevi, îi iubește, îi învață, le dedică timpul ei și pasiunea cu care face tot. Iar ei cresc mari, așa. Uite, se poate! 🙂

    • Imi vine sa rad citind comentariul tau exact asa cum rad cu Mr SF cand ne amintim de primele noastre amintiri, atunci cand mainile abia ni se legau, stangace, una de alta. Uneori esti prea buna cu mine…

  5. Eu imi amintesc ca probleme in sistemul de educatie erau si pe vremea noastra. Faceam invatamant politic, economie politica si alte chestii din astea, de exemplu. Dar dascali cu drag si daruire de ceea ce fac au fost mereu si sunt inca.

    • Eu nu am prins invatamantul politic, norocoasa de mine! Gabriela, tu nu esti cumva subiectiva? Ca daca ma gandesc eu bine tot pe acolo te invarti, la dascali pasionati, nu?

    • nu am motive sa fiu subiectiva. 🙂 Fiul meu a terminat scoala si a avut sansa sa aiba dascali cu foarte mare daruire, din clasa I pana la final. Au fost si cateva exceptii dar nesemnificaiva. Daca elevul vrea sa faca scoala va face, daca nu, va gasi nenumarate motive se se eschiveze ori sa dea vina pe altii. Problema majora nu e la nivelul dascalilor ci a intregului sistem de invatamant. O programa scolara f incarcata, un ghiveci de toate stiintele, incertitudine in privinta examenelor, in fiecare an se schim, modul de sustnere a bacalaureatului. Ar fi multe de spus. E un sistem greoi, rigid, nerealist.

    • Ceea ce spui tu am mai citit si la Cotos, care a comentat la articolul meu despre intelectuali. Si am tendinta de a va da dreptate, sistemul e defect, instrumentele lui, dascalii mai putin. Evident, cu exceptiile de rigoare care exista oriunde.

  6. Voi crede in educatie orice s-ar intampla, orica de mic va fi procentul de promovabilitate la bac, oricati studenti semianalfabeti vom avea si oricat de usor obtin unii "succesurile" in viata! Cunosc si eu invatatoare tinere, la inceput de drum si care nu vor sa accepte compromisul, au curaj sa lase corijenti si repetenti, nu sa-si murdareasca onoarea de dascal pentru o "atentie" sau de frica unei amenintari.Da, cred ca asa mai avem o sansa.

    • Ca si mine, si tu, Adelina, crezi in oamenii de acolo, pentru ca i-ai vazut. Dar mecanismul care ii pune in miscare? Imi pare rau ca nu m-am gandit la el si ma gandesc abia acum cat este el de ciudat, cand citesc comentariile lasate de cititorii mei.

  7. Educatie e de baza, fara ea nu existam ca oameni impliniti. Daca cred in educatie : desigur . Daca cred ca se mai pot ameliora lucrurile ca sa existae educatie adevarata? Totul e posibil, vointa si inteligenta sa fie.

  8. Eu zic ca totul incepe de la parinti.Daca pleaca de-acasa stiind ce este acela Respectul,va constata-cu timpul,caci copil fiind nu-i sigur ca isi da seama-ca in calea lui toti dascalii sint dedicati,constiinciosi,cu drag pentru ceea ce fac.
    Iar copilul va sti sa creasca.

    Asa cred eu,dar nu inseamna ca am dreptate.N-am copii,deci ma bazez doar pe ceea ce am invatat eu si toti ceilalti copii si elevi din "perioada de trista amintire".
    Alexandru.

  9. Chiar de curand mi s-a facut un mare compliment. Ca as fi tocmai potrivita sa impartasesc copiilor din tot ceea ce stiu. Altii mi-au spus ca nu imi recomanda, ca invatamantul nostru se afla intr-un mare impas.
    Eu care cunosc chiar bine fenomenul si din afara dar si din interior, mama fiind o viata un cadru didactic foarte dedicat, pot sa spun ca am zambit gandindu-ma la ambele situatii. Nu imi place sa predau dar se pare ca ceva de la mama am mostenit totusi. Nu imi place sa predau fiindca n-am rabdare nu pentru ca as crede ca e un demers inutil. Educatia are rolul ei clar si extrem de important. Chiar daca in ultimii vreo 15 ani s-a zdruncinat din temelii eu cred in forta sa de regenerare pentru ca stiu ca printre toti cei ajunsi in ivatamant sunt si multi oameni care sunt pedagogi nascuti nu facuti. Si cred ca am spus destul 🙂

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here