Azi o alta prietena din cele mai dragi ale mele a nascut: un bebe dulce si pufos a venit pe lume exact inainte de a pleca eu de la serviciu, nu a manifestat nici cea mai mica dorinta de a ma astepta, ca sa il pot intampina si eu la intrarea spectaculoasa. In viata. Stai, ma, putin, sa termin si eu treaba! Nimic. Grabit, ca 80% din masculii pe care i-am intalnit. Totusi, sa nu fiu rea din prima: bine te-am gasit, Alex, pui drag! Felicitari, Coriti si Costin, dragii mei!
O prietena pe care o stiu din vremea liceului, cu care am baut, am dansat, am copiat la latina, disecat iubiri si planificat vieti, acum e mama si toata viata ei se va schimba, asa cum am citit eu la o colega de blog ca se intampla.
Imi doresc -cum bine stiti- si eu sa ajung acolo, desi, la cat sunt de rezistenta la schimbare, s-ar putea sa fiu tare dezorientata o perioada, imediat ce se intampla minunea si, conform teoriei, sa ma pomenesc ca nimic nu mai e in dulcele stil clasic cu care m-am obisnuit. Ma laud: am reusit chiar de vreo luna sa fac ce imi spune multa lume de incredere, adica sa nu ma mai gandesc la cat de mult as vrea sa devin mama, sa nu mai programez partide de amor, sa nu mai calculez ziua, ora, minutul, secunda perfecta. Nu de alta, dar mr SF incepuse sa se simta ca un donator de sperma, ca eram fixata pe target mai ceva ca Terminator.
Alex asta, care nu are decat, la ora cand scriu, 5 ore de viata, o sa fie barbat ca lumea, stiu eu sigur.
