Cred ca totusi nu pot sa las sa treaca timpul si sa nu va povestesc despre afacerea care a prilejuit, acum ceva zile postarea asta de jos pe wall-ul meu de Facebook. Nu cerseam compatimiri, credeti-ma, ci solutii, ca pe ale mele le terminasem si cand facebook-ul ramane singura salvare, va dati seama cat de patetic e individul in cauza. Adica eu.
Ce-i drept. nu prea am inteles de ce lumea a dat like. Cred ca era un fel de empatie, ca altfel nu se leaga.
Varianta scurta este asta: maica-mea, care are apartamentul pe acelesi palier de bloc cu mine (da, imi puteti compatimi sotul acum, care locuieste cu soacra la cativa metri distanta) are o pisica si a plecat in vacanta in Grecia. Mama, nu pisica, spre marea mea dezamagire. Si mai are (tot mama) si o usa din aia smecherita, la care, daca vrei sa o incui pe dinafara, e suficient sa tragi clanta in sus. Lucru pe care il facem frecvent si apoi sunam unul dupa altul sa vedem care a plecat cu cheile la el si care le-a lasat in casa. Ultimul accident de genul asta s-a petrecut cu vreoi trei zile inaintea plecarii in vacanta si a prilejuit si urmatoarea discutie:
Ea: Sa ai grija sa nu faci asa ceva, ca trebuie sa spargi usa!
Eu: Stai calma, ca nu fac chestia asta niciodata. Nu ai patit-o tu de suficiente ori? Daca trag de clanta, de unde te scot eu pe tine din Grecia sa imi dai cheia sa intru la pisica, ca doar pleci cu autocarul?
Bai si nu minteam, pe cuvant de onoare, ca dintre toti ai casei fix eu chiar nu faceam chestia asta…dar cand e sa isi bage dracul coada, si-o baga si gata povestea. Linistita de asigurarea copilului tampit pe care l-a produs pe lume, maica-mea nu s-a mai apucat sa caute un raspuns la intrebarea mea de mai sus, a lasat-o asa, in legea ei, retorica. Si rau a facut. Discutia era sambata, inainte de plecare. Cateva zile am dus-o bine si eu si pisica. Pe joi asa, imi iau doua zile de concediu, ca aveam, dupa termopan si zugravelile prilejuite de acesta, de curatat un apartament, posedam urme de vopsea lavabila si pe colacul de la buda. Inainte de a porni insa ostilitatile, hai sa merg sa vad ce face dihania. In drum spre ea, inhat si punga de gunoi, sa impusc doi iepuri, ca imi era in drum, iau cheia de la ghena din cui si go girl. Arunc gunoiul, intru la maica-mea, hranesc pisica, iau cheia de la ghena, lasand-o pe cea de la apartament langa usa metalica, masiva, ies si ridic clanta. Mama se intorcea peste 5 zile, cu cheie cu tot.
Puteti spune ca pisica rezista fara mancare nu stiu cate zile si ca puteam sta linistita. Numai ca animalul in cauza are deja o venerabila varsta si daca e sa plece sa se plimbe in vesnicele plaiuri ale vanatoarei, prefer de nu mai pot ca asta sa nu se intample din cauza mea. Asa ca, zau, nu aveam de ales: trebuia sa intru in casa.
Stiti cate videoclipuri despre cum sa deschizi o broasca cu o agrafa si cu inca un instrument micut, ca un fel de croset, se gasesc pe you tube? Multe. Si eu le-am vazut pe toate, de catre doua ori. Plus un reportaj de la nu stiu ce televiziune in care se explica cum invelesc infractorii cheia intr-o foita de aluminiu si apoi descuie orice usa. Stiti cate firme care se ocupa de alpinism utilitar exista? Eu le stiu aproape pe toate. Stiti cat costa sa inchiriezi pe o zi o scara de zece metri, cu care doresti sa intri pe balconul unui apartament situat la etajul doi? Va spun si asta: 80 de lei. Cam la fel ca si spartul broastei de catre un lacatus. Cum insa broastele de la usile metalice nu se deschid ca in filme si nimeni nu iti da o scara sau un lacatus si nici un alpinist care sa intre intr-un apartament al carui proprietar nu esti, 24 de ore mai tarziu plangeam in fata blocului de Smarandita popii ar fi putut lua lectii de induiosat care sigur ar fi scutit-o de calaritul Calului Balan. Imi plangeam de mila singura: pai de ce nu am avut si eu norocul, la cati iubiti am detinut de-a lungul vremii, sa ma fi indragostit de vreun infractor priceput la furtul din apartamente, a? Ce bine mi-ar fi prins atunci! Gandul se pare ca a fost, totusi, de bun augur, ca de salvat, cu pisica mea cu tot, m-a salvat un vecin, drag si bun prieten de pe vremea primului amor (ca tot vorbeam de fosti), la comanda caruia niste baieti destoinici mi-au rezolvat in doi timpi si trei miscari broasca. End of story.
Nu am nici un fel de morala la povestea asta, sau, daca am, e aceeasi a vietii insasi: prostia se plateste. 200 de lei m-a costat distractia, din care mama, draga de ea, a decontat la sosire jumatate, probabil de fericire ca a scapat de nenorocirea aia de clanta pe care oricum voia sa o schimbe de un secol si i-au ramas in stare de functionare si usa si pisica.
