Ma declar deschis o pisicara. Termenul l-am intalnit la una din primele emisiuni Brandu’ lu’ Chinezu, mi-a placut si l-am adoptat (update: se pare ca, la randul sau, Cristian  l-a imprumutat de la invitatul surpriza, Candice Prohanca-Dragota). Pentru cittorii mai putin intuitivi (desi genul acesta de oameni nu citeste blogul meu): pisicar inseamna iubitor de pisici, chiar daca nu neaparat detinator.
Marturisesc ca nu e o preferinta innascuta, ci una cultivata. Atasamentul meu fata de rasa felina s-a dezvoltat in timp, influentat de stapanii animalelor de companie cu care am intrat in contact de-a lungul timpului, de relatia om animal, respectul (reciproc??) pe care si-l arata si dragostea, in multimplele ei modalitati de manifestare. Toate acestea m-au trimis, printr-o intamplare, mai degraba in tabara pisicarilor decat a iubitorilor de caini.

 

Totusi, daca ar exista un gest, unul singur, care sa ma determine sa intru in categoria celor care prefera, fara rezerve, rasa canina, acela ar fi gestul pe care l-am vazut duminica asta in parc. Pe marginea lacului, pe iarba, acolo unde copii stau de obicei si dau mancare la rate, pe langa salciile la tulpina carora cateii ridica fericiti piciorul, un om astepta rabdator ca animalul sau de companie sa isi faca treaba. Dupa ce, latrand, patrupedul i-a dat de inteles ca gata, e fericit eliberat, omul scoate din buzunar o punguta de plastic si o manusa. Cu ajutorul lor, in cateva secunde, strange mizeria lasata de caine si o duce la cel mai apropiat cos de gunoi. Cei din jur au holbat ochii ca cepele. Eu mai aveam un pic si aplaudam. Imi venea sa ma duc sa strang barbatului mana.
Mi-am reamintit cum ma intampina pe strada dimineata, la tot pasul, rahati aburinzi de caine si cum trebui sa fiu atenta sa ma uit pe unde calc, pentru a nu ma alege cu o amintire placut mirositoare, pe care sa o impartasesc, eventual, si cu ceilalti calatori din prea-stramtul vagon de metrou de la ora 8.
Bietele animale nu au nici o vina ca noi nu suntem niste stapani suficient de buni. Recunosc, iubesc pisicile pentru ca ma deranjeaza mult mai putin, spre deloc. obisnuiesc sa isi facanevoie prin colturi prin care eu nu umblu.
Stiu ca in alte tari un asemenea gest este firesc, numai la noi pare o intamplare fericita cu potentiala si irepetabila valenta de miracol. Si mai stiu ca as iubi mult mai mult cainii, daca mi-ar fi fost dat sa traiesc in acele alte tari.

15 COMENTARII

  1. o să te contrazic puţin! pisicile nu îşi fac nevoile în colţuri. 😉 iar cele descrise de tine sunt de fapt o stare de normalitate pe care ar trebui să o avem cu toţii. trăieşte şi respectă tot ceea ce te înconjoară.

    • Pisicile pe care le cunosc eu, cand, din varii motive ( gen- in semn de protest) , nu au chef de nisip, cautau cel mai ascuns colt al sufrageriei. de aici mi-am format opinia.

    • Cred, Bi. de fapt, toata discutia e fost ca sa evidentiez episodul din parc. care m-a impresionat foarte mult.

  2. Trebuie precizat ca termenul l-am imprumutat si eu de la Candice Prohanca-Dragota, invitatul meu surpriza (pentru ca nu m-am asteptat sa imi placa atat de tare sa fac interviul ala :D) din acea emisiune 🙂

    • Uite ca am facut precizarea, ca sa fie lucrurile clare. Apropo, te-am felicitat pana acum pentru emisiune? Cred ca nu mai e nevoie, ai dedus deja ca imi place, din moment ce imprumut expresii. 😛

  3. Si mie mi-a placut intalnirea noastra 🙂 Multumesc pentru link-ul catre un blog intersant. Sunt Candice, dar nu am putut posta decat ca anonim, celelalte variante imi cer un cod URL pe care nu stiu de unde sa-l iau 🙂

    • Candice, bine ai venit pe blogul meu, care s-a inrosit timid dupa complimentul tau. Si mie mi-a placut intalnirea voastra si povestea ta. Plus gradina/curtea cu pisici.

  4. Când nu-i acasă Romeo, iar eu nu pot coborî cu toată gașca, prințesa își scoate prietenul blănos la plimbare pe trotuarul, cu ceva iarbă de-o parte și de alta, din fața geamului de la camera de zi, unde mă instalez cu celălalt prunc în brațe. S-o vezi cum își scoate punguța după ce Pufo scapă de-o grijă, cum adună și cum se uită după cel mai apropiat coș de gunoi, apoi mândră înspre fereastra de unde-o aplaud din ochi… Îți cumperi câine! 😉 Sau o iei pe ea, o vacanță la tine! 😉
    N-am avut pisici niciodată, nici nu cred că voi avea, eu susțin că-s alergică la ele, fiică-mea are dubii… 🙂

    • Oare sunt la Timisoara oamenii mai civilizati? Oare sunt prima care vede un astfel de gest si altfel decat in filme?
      Scena pe care ai descris-o este atat de frumoasa si vorbeste despre atatea lucruri ca imi vine sa mai scriu un articol despre ea 🙂

  5. Cam la polul opus situației în care gaura din wc-ul public este la anumite coordonate geografice iar solidele frumos-mirositoare la 20 de cm în stânga. Sau în dreapta. Sau în jurul…

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here