Intre pasiune si bani

Am o amica stewardesa ai azi m-am intalnit cu ea, pe cand mergea catre aeroport. Era frumusica foc in uniforma ei alb cu albastru si vesela ca o vrabiuta. Si la fel de guresa.

Tot azi am aflat ca unul dintre colegii mei intra in concediu de paternitate, in timp ce sotia lui, care a nascut de abia doua luni, pleaca trimisa de serviciu in Afganistan.

Desi aparent fara nic un fel de legatura intre ele, aceste doua povesti pe langa care am trecut astazi m-au facut sa ma gandesc la alegerile pe care viata ni le pune sub nas cand vine vorba de job, razand uneori rautacioasa : na, haleste asta, daca poti !

Ceea ce voi scrie astazi este raspunsul pe care i l-am promis lui Adrian (care mi-a ridicat mingea la fileu acum o suta de ani) si minunatei sale fiice in care cumva ma regasesc usor nostalgica.
Eu am fost un fel de Karla. Mama imi spune (si simt si eu asta) ca as fi putut face absolut orice mi-as fi propus. Imi placea sa scriu si mi s-a parut firesc sa merg pe filiera umanista. Dar notele mele erau la fel de bune in scoala si la materii exacte. Am ales totusi sa fac Literele si
am fost fericita in fiecare clipa. Nu am invatat o meserie, dar am savurat fiecare curs, fiecare semestru si am fost buna fara sa ma omor invatand. Mi-a fost usor. Ulterior, pusa fata in fata cu viata…am prestat 4 ani in  invatamant. Mi-a placut la nebunie, numai salariul de mizerie m-a invins. Pentru mine, placerea a disparut in fata grijilor materiale. Vara vindeam legume in piata la taraba unor rude si castigam in mai putin de o saptamana cat o luna intreaga in invatamant. Iubeam invatamantul, dar simteam ca iubirea nu tine de foame. Imi placea sa citesc, dar nu mai aveam bani de carti. imi placea sa scriu, dar in timpul in care altadata scriam, acum faceam alte joburi ca sa supravietuiesc. Apoi mi-am gasit un alt job, intr-o multinationala. De debutant. Platit de cateva ori cat invatamantul. Si nu imi placea atat jobul, cat ideea ca nu mai am griji materiale. Am fost fericita. Atat de fericita ca m-am implicat si am fost trecuta pe un post mult mai sus: acela care insemna sa ii invat pe debutanti. Si am ajuns din nou sa fac ce imi place pentru o perioada. Cam asta e povestea mea. In momentul de fata, am un salariu satisfacator, desi fac un job diferit de visele mele de odinioara. Dar daca nu as avea niste datorii care imi reduc venitul la cel de odinioara din invatamant, nu m-as plange.
Concluzia mea, dupa toata povestea asta si dupa 18 ani de munca in diferite zone: ce iti place poti face oricum. Pasiunea care sa se transforme in job, e idealul. Daca nu il poti atinge, alege sa faci ceva pe bani macar cat sa traiesti decent. Poti sa iti petreci timpul extra job si facand lucruri care sa iti placa. Eu asa fac. Si supravietuiesc.

4 COMENTARII

  1. Dănuţa, îţi mulţumesc pentru frumoasele cuvinte. Mai avem un an de gândire. Karla poate să facă orice în viaţă, şi va face foarte bine orice îşi va alege. O ştiu! Minunat ar fi să îşi ducă frumoasa pasiune cât mai departe. Orice îşi va alege în viaţă, eu voi fi alături de ea. Am o încredere nemărginită în ea!

    • Adrian, articolul asta asteapta de o viata, numai pe jmatate scris. Nu ai de ce sa imi multumesti, imi e draga, din ce am citit, mica ta minune, frumoasa ta Belle, careia ii doresc tot binele din lume, din to sufletul. Pentru ca, asa cum am spus, la anumite capitole ma regasesc in ea. Nu stiu daca e raspunsul pe care il asteptai, dar e un raspuns sincer.

  2. Foarte buna si reala povestea. Sunt extrem de norocosi cei care pot face exact ceea ce le place si sa si traiasca bine din asta. Parerea mea este si a fost mereu ca atata timp cat nu te simti mizerabil la jobul pe care il ai si nu-ti transforma viata intr-un stress continuu, daca iti aduce banii necesari unei existente cel putin decenta, atunci acela este jobul pentru tine. De geaba fac ce imi place din tot sufletul daca in cele din urma mor de foame…

    • Multumesc pentru apreciere, Calin, parerile noastre coincid, chiar daca asta poate sa insemne ca ne vindem sufletul diavolului pentru un pumn de arginti. Daca argintii sunt multumitori… Sunt oameni care mor de foame, dar aleg pasiunea. Sau refuza sa lupte. E o alegere a fiecaruia si nimeni nu trebuie condamnat. Dar nu sunt de acord cu cei care se plang, dar sa nu fac nimic.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here