Nu stiu daca are legatura cu varsta si daca si altii imi impartasesc parerea, dar pe mine, marturisesc, unori evolutia tehnologiei ma sperie. In primul rand pentru ca imi naste temerea ca va veni o zi cand nu voi mai reusi sa tin pasul cu ea, lucru deloc imposibil, daca iau in considerare ca nepotul meu de 5 ani e mai rapid in folosirea tabletei decat mine. In al doilea rand cred ca, aceasta evolutie rapida, dincolo de imensele avantaje pe care le ofera, este unul dintre motivele transformarii societatii noastre intr-una de consum, o societate care nu cumpara bunuri si le detine, ci le devoreaza.
De exemplu, una dintre amintirile pregnante din copilaria generatiei mele este friderul, in mod cert un parinte (sau bunic?) al celor de aici, adica traditia pura in materie de frigider. Nu mi-l amintesc pentru ca adapostea bunatati, pentru ca in vremea Epocii de Aur nu erau chiar asa multe bunatati care sa fie ascunse acolo, poate doar puii de tip Fratii Petreus pe care ii gaseai cu greu si ii portiona mama in moduri in care nu credeam sa poata fi portionat un pui atat de mic, cat sa dea gust la cel putin 2 feluri de mancare. Mi-l amintesc asa cum imi amintesc filmele cu Peter O’Toole si Roger Moore, mi-l amintesc pentru ca era un clasic in viata si inca unul care imbatranea cu demnitate. Mi-a fost alaturi vreo 30 de ani, iar cand am renuntat la el, am facut-o pentru ca batranul meu Arctic scotea zgomote de avion la decolare si incepuse sa consume mai mult decat aerul conditionat si amsina de spalat la un loc. Dar functiona, culmea. Adica racea fara probleme, desi facea gheata serioasa pe peretii congelatorului si trebuia curatat saptamanal.
L-am dus in spatele blocului sa il ia masina de gunoi si, la despartire, pot sa jur ca am oftat amandoi. Traisem alaturi jumatate de viata de om, dar ce sa faci, inlocuitorul sau era mai gratios desenat, consuma mai putin curent si nu avea nici o tentativa de decolare. De atunci am ramas cu nostalgia firmelor vechi si bune, care faceau de cand ma stiu eu lucruri care dureaza o viata…sau pe aproape. De acolo as achizitiona oricand electrocasnice, iar aseara, cand am auzit ca Arctic vrea sa constuiasca o noua fabrica specializata pe aparatura ca aceasta, undeva, in apropiere de Targoviste, creand in felul acesta si vreo 2500 de locuri de munca, am zambit a aprobare, de parca de acordul meu ar fi avut ei nevoie.
Traim intr-o societate care ne incurajeaza sa cosumam. De la computere la electrocasnice, suntem tentati la fiecare pas sa renuntam la vechi in favoarea noului, chiar daca vechiul de azi nu are nici pe departe varsta venerabilului meu Arctic. Ceva in mine se revolta impotriva acestui sistem, poate ca este si o inerenta si umana rezistenta la schimbare, dar refuz sa ma transform in consumator innebunit dupa nou, csa imbogatesc producatorii care renunta de multe ori la a crea durabil, ca oricum vor promova peste cateva luni urmatorul model.
Prefer sa cred si sa caut sa cumpar lucruri durabile, chiar daca azi greu mai gasesti lucruri fabricate in asa fel incat sa dureze o viata. Nu imi pasa asa de tare ca, la un moment dat, acestea ajung depasite de evolutia tehnologiei, pur si simplu imi dau un sentiment de confort, de familiar si facem casa buna, eu si ele, pentru ca stiu, la un moment dat, eu insami am sa ma simt depasita si voi ajunge ca batranul dintr-o cunoscuta reclama de la televizor care este incantat de i-pad-ul primit cadou de la nepoata sa, folosindu-l ca pe un excelent…tocator de legume.
