Timpul este şi va rămâne una dintre coordonatele de bază ale vieţii noastre, a celei de zi cu zi, plină de rutină. Se spune ca nu traieşti ca să munceşti, mai degrabă ar trebui să fie invers, dar uneori parcă nu mai este timp pentru noi, pentru viaţă. În acest vârtej cotidian ajungi să iţi neglijezi îndatoririle de cetăţean consumator, iar îndatoririle de acest tip neglijate au rezultate cel puţin neplacute.
Un exemplu în acest sens este plata facturilor sau a impozitelor. Ca să plăteşti intretinerea, trebuie să te încadrezi în programul oferit în acest sens de administratorul blocului, de obicei de doua ori pe săptămână, între 17.00 şi 18.00. Ca să îţi plăteşti impozitul trebuie să fii la un ghiseu în intervalul orar impus de Administratia Fiscala, a caror angajati lucrează de obicei decat de luni până vineri, că doar nu este interesul lor personal să nu ai tu poprire pe conturi pentru neplata taxelor.
Dar cine se gândeşte că într-un oraş mare cum este de exemplu Bucuresti, chiar dacă ai supremul noroc să termini programul de muncă la ora 17.00, odata cu alte mii de norocoşi asemeni ţie (norocoşi-cu ghilimele sau fără, după cum consideraţi) poţi să fii blocat în trafic chiar şi două ore?
Pentru a facilita accesul la astfel de “plăcute” îndatoriri, pentru posesorii de carduri au fost create alternative: in afara de ideea de a plati taxele, impozitele si amenzile cu cardul în 188 de primarii, de acum exista plata cu cardul ON LINE sau la cele 18 infochioscuri instalate în supermarket-urile și mall-urile din sectoarele 2 și 6 din Bucuresti și Ploiesti.
Mai mult, taxele și impozitele locale pentru sectoarele 2, 3 și 4 din București, Cluj-Napoca și Târgu Mureș pot fi plătite cu cardul în nouă locații special deschise în perioada 4 – 31 martie în centre comerciale, ca urmare a unui parteneriat între Visa Europe, băncile membre din România si primării.
Utilitatea platii cu cardul este, credem noi, evidenta.
Cardul este un instrument comod şi sigur de a păstra lichidităţile. Suplu, cardul încape cu uşurinţă în portmoneul clasic, permiţând deţinătorului să se deplaseze fără grija că poartă o sumă importantă asupra să. Platile se pot face 24 de ore din 24, deci indiferent de programul de funcţionare al primariilor locale.
Cardul este uşor de utilizat, comisionul pentru plata este ZERO, iar siguranţa este dată de conditiile de securitate recunoscute pe plan international ( gen 3D Secure) in mediul on line sau de obligativitatea introducerii codului PIN (Personal Identification Number) în cazul solicitării de eliberare de numerar de la bancomat sau plăţi la majoritatea comercianţilor naţionali. Cu alte cuvinte, dacă este găsit de către o persoană străină, devine în cele mai multe dintre situaţii imposibil de utilizat fraudulos.
In plus fata de aceste avantaje, platind cu cardul poti castiga si premii. Inscrierea in aplicatia www.impozitecucardul.ro de pe Facebook iti poate aduce unul din cele două smartphone-uri Samsung Galaxy SIII oferite prin tragere la sorti.
Sa nu uitam: platind cu cardul ne putem ajuta orasul să primească titlul de “Orasul Viitorului” în competiția națională de plată a taxelor și impozitelor locale cu cardul, derulată până la finalul lunii martie.