Marturisire. Dependenta

burtica-de-gravida

Sunt dependenta, o marturisesc deschis,
Cum v-am mai spus adesea, de un vis
Si, ca sa stiti ca treaba-i serioasa,
Eu tac acum si-l las pe el sa povesteasca…

 

Sunt dependent. Am fost si ieri si alaltaieri, ba chiar ingerul acela dragalas cu care vorbesc uneori, cand nu ma vede nimeni, afirma ca asa m-am nascut si sa nu imi fac nici o problema, ca e un lucru normal. Dar eu nu mai vad pe altcineva in jur care sa-mi semene si asta parca ma ingrijoreaza. E ca si cum as fi bolnav…Cand am sa reusesc sa ma vindec? E lucru bine stiut ca Dumnezeu nu ne-a facut pe toti egali, dar, daca e asa, de ce pe mine m-a nimerit exact in categoria celor slabi de la inceput? Nu am avut nici o sansa…

Sunt dependent de EA. De sanul ei ca un fruct mare si alb si copt ce ascunde tentatii irezistibile. De dragostea din ochii ei, de aerul care tremura imprejurul sunetelor pe care le modeleaza rotunde atunci cand ma cheama pe nume, de ochii ei parguiti cu alean si de lumina lor care ma-nconjoara incalzindu-ma si asta din prima secunda in care am vazut-o. Sau chiar putin inainte.
In lumea mea nu-s nopti si zile, sunt doar ore in care O visez cu ochii inchisi si ore in care traiesc deschis un vis tot cu EA lipita-mi. Un satelit mare, plutind atent si rabdator in jurul ghemului sau de planeta rotofeie.
Trebuie sa va spun ca inainte sa ne intalnim, mama ma dorea atat de tare incat avea un comportament bizar. Semana leit cu unul dintre personajele unui film nou aparut, altfel oameni seriosi, dar care se gandeau la sex nu de 15 ori pe zi, cum ar fi fost normal, ci de 15 ori pe ora (apropo de film, tata, thanks for sharing, am adormit de la primele secvente, dar in somn rasul tau la comedia cu pricina suna atat de placut si linistitor, ca nu m-am mai trezit la ora mesei). Asa a fost o vreme.

Apoi EA a rodit si de atunci tata ii spune in fiecare zi cat este de frumoasa. Are dreptate, nu il pot contrazice, desi, daca ma intreaba cineva pe mine, eu o vad mai curand hranitoare, mustoasa, frageda…. Il auzeam chiar si atunci cand ne despartea un zid viu, de carne si vocile veneau de departe. Eram nerabdator sa o intalnesc si tropaiam pe peretii abdomenului si bulbucaream: sunt aici!, iar ea punea mana peste capul meu si imi soptea: inca un strop de rabdare, mai e putin.

In sfarsit, ieri mi-am spus: gata cu dependenta, trebuie sa fiu puternic, sa le explic celor din jur cine sunt eu. Dar cuvintele nu veneau si nu sunau asa cum ar trebui sa sune, asa ca am inceput sa plang cat puteam eu de tare si de zgomotos, pana cand am vazut-o ca a venit langa mine. Si-a desfacut moale bluza la piept, dezvelind o livada dulce si imbietoare, dar am rezistat eroic. Atunci, si-a facut leagan din brate si m-a prins in el, vicleana. Plansul a plecat si eu l-am lasat sa plece. N-as fi vrut, dar cum sa spun…pur si simplu glasul ei, mainile acelea de ursitoare tanara….mi-au alungat orice urma de mandrie. Cand m-a cuprins, am ramas numai noi doi pe lume, noi si curba dulce a umarului pe care mi-am asezat capul si am adormit cu un sughit, dependent si fericit.

Am sa reusesc altadata, promit. Promit sa ma fac mare pana cand ei ii va veni randul la dependenta. Si cand mana ii va tremura, am sa o hranesc cu aceeasi dragoste nesfarsita. Si am sa-i fiu picioare cand se va poticni si-n glas am sa ma schimb, cand al ei o sa osteneasca. Pana atunci insa, Doamne, iti multumesc ca ai creat-o si ca ai facut-o perfecta si mi-ai dat-o numai mie. Pentru ca zau acum, va spun intr-o clipa de sinceritate si de ne-alint: nu e asa de rau sa fiu dependent de ea…o vreme.

SuperBlog 2013

18 COMENTARII

  1. De-ar fi asa! Insa cumva parca parintii raman parinti toata viata. Cel putin eu sper sa o ajut toata viata. Frumos, m-ai emotionat.

  2. imaginea… imaginea laliciule e tulburătoare. cuvintele tale doar o completează frumos, o pun în lumină. aşa că eu sper deja că ne vei dărui cândva, curând, o alta… a ta.
    şi nu mai repet ceea ce şii deja, cumva mi-e tare dragă setea aceasta a ta pe care o vreau ca şi tine, împlinită.

    • psipsina draga, ma pun pe mine in scris, chiar daca uneori ma repet celor care ma urmaresc fidel. nu reusesc insa sa fiu altfel. imaginea m-a tras si pe mine de o maneca si m-a intors de pe o parte pe alta. poate foarte bine fi trucata, dar ideea e tulburatoare. Sper sa tulbure si juriul….:)

  3. 100 si din partea mea, Danuta! Mi s-a facut pielea de gaina citind si in minte mi s-au invalmasit amintiri vechi si mai noi, inchipuiri din vremea cand eram copil si amintiri de dupa momentul cand am devenit mama, ca si imagini ca din viitor, neclare, dar prezente…

  4. tot ce au zis cei de mai sus si inca altele multe ce nu se pot spune, doar simti. intai am citit si nu am inteles. apoi am recitit si am inteles prea mult. si numai e nimic de zis. desi ti as spune multe. de mult vreau sa iti scriu ceva, dar nu stiu daca e momentul, daca am dreptul, daca daca … uneori sunt prea deschisa si sincera, alteori imi pun bariere si tac .
    te imbratisez cu toata intelegerea de femeie devenita mama.

    • draga mea, ai dreptul sa spui, sa scrii orice vrei. iti sunt oricum datoare cu un raspuns din urma, dar uite, a venit SuperBlog peste mine. Tre' sa imi fac timp. Iti intorc imbratisarea…si te fericesc…

  5. Interesant mod de tratare a temei 🙂
    Nu pot sa compar pentru ca nu pot tine pasul cu ceea ce se scrie la SB, nici nu am avut intentia caci lipsa de timp nu-mi permite. Cred ca e o poveste deosebita.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here