Sunt dependenta, o marturisesc deschis,
Cum v-am mai spus adesea, de un vis
Si, ca sa stiti ca treaba-i serioasa,
Eu tac acum si-l las pe el sa povesteasca…
Sunt dependent. Am fost si ieri si alaltaieri, ba chiar ingerul acela dragalas cu care vorbesc uneori, cand nu ma vede nimeni, afirma ca asa m-am nascut si sa nu imi fac nici o problema, ca e un lucru normal. Dar eu nu mai vad pe altcineva in jur care sa-mi semene si asta parca ma ingrijoreaza. E ca si cum as fi bolnav…Cand am sa reusesc sa ma vindec? E lucru bine stiut ca Dumnezeu nu ne-a facut pe toti egali, dar, daca e asa, de ce pe mine m-a nimerit exact in categoria celor slabi de la inceput? Nu am avut nici o sansa…
Apoi EA a rodit si de atunci tata ii spune in fiecare zi cat este de frumoasa. Are dreptate, nu il pot contrazice, desi, daca ma intreaba cineva pe mine, eu o vad mai curand hranitoare, mustoasa, frageda…. Il auzeam chiar si atunci cand ne despartea un zid viu, de carne si vocile veneau de departe. Eram nerabdator sa o intalnesc si tropaiam pe peretii abdomenului si bulbucaream: sunt aici!, iar ea punea mana peste capul meu si imi soptea: inca un strop de rabdare, mai e putin.
In sfarsit, ieri mi-am spus: gata cu dependenta, trebuie sa fiu puternic, sa le explic celor din jur cine sunt eu. Dar cuvintele nu veneau si nu sunau asa cum ar trebui sa sune, asa ca am inceput sa plang cat puteam eu de tare si de zgomotos, pana cand am vazut-o ca a venit langa mine. Si-a desfacut moale bluza la piept, dezvelind o livada dulce si imbietoare, dar am rezistat eroic. Atunci, si-a facut leagan din brate si m-a prins in el, vicleana. Plansul a plecat si eu l-am lasat sa plece. N-as fi vrut, dar cum sa spun…pur si simplu glasul ei, mainile acelea de ursitoare tanara….mi-au alungat orice urma de mandrie. Cand m-a cuprins, am ramas numai noi doi pe lume, noi si curba dulce a umarului pe care mi-am asezat capul si am adormit cu un sughit, dependent si fericit.
Am sa reusesc altadata, promit. Promit sa ma fac mare pana cand ei ii va veni randul la dependenta. Si cand mana ii va tremura, am sa o hranesc cu aceeasi dragoste nesfarsita. Si am sa-i fiu picioare cand se va poticni si-n glas am sa ma schimb, cand al ei o sa osteneasca. Pana atunci insa, Doamne, iti multumesc ca ai creat-o si ca ai facut-o perfecta si mi-ai dat-o numai mie. Pentru ca zau acum, va spun intr-o clipa de sinceritate si de ne-alint: nu e asa de rau sa fiu dependent de ea…o vreme.
