Sunt uimita cat de repede trece saptamana, daca nu m-as organiza cat de cat nu cred ca as avea ce sa recomand. De data asta insa imi e mai usor decat in mod obisnuit, intrucat postarea de vinerea trecuta am dedicat-o in intregime Vienelei, asa ca am adunat articole dragute timp de doua saptamani.
Portia de azi: patru articole, patru recomandari, total diferite intre ele.
Pe Vladen il stiam numai din comentariile de pe blogurile altora. Ma laud acum ca il stiu cu o secunda mai bine si pentru secunda aceea ma declar raspicat norocoasa. Secunda care mi-a trebuit pentru a soarbe din ochi declaratia lui: Mie imi plac plinute, rotunjoare sau rotunde. si fiecare kilogram al meu tresalta de bucurie. Dar nu de asta il recomand si nici pentru ca rezonez cu el (desi o fac, evident, grasuta fiind la randu-mi), ci pentru ca modul acesta de a iubi femeia stiu eu ca ne face pe noi sa iubim, peste poate, barbatii.
Deci, Vladen…multumesc.
Da domne’ mie imi plac plinutele, grasutele, grasele si obezele. TOATE. Fiindca sunt femei cum le e scris in gene, sunt destepte, sunt focoase si stiu vorbi si scrie. Si-s mandru ca mi-a dat dumnezeu macar atata inteligenta incat sa le apreciez. Si acum dah…plangeti-mi de mila. Spuneti-mi ca-s prost. Eu stiu EXACT ce NU pierd.
Alexandra ne vorbeste despre avort prin intermediul unui filmulet care am auzit ca a circulat pe net. Eu nu il stiam, la ea l-am vazut pentru prima oara. Nu stiu daca din cauza ceasului meu biologic care ticaie innebunit de dorinta de a avea un copil sau a filmului in sine ( sau a amandurora), dar dupa ce am auzit Un strigat mut ce te lasa fara glas nu am reusit sa ma gandesc la altceva o noapte intreaga.
Ne nastem nebuni ne spune Mucegai Ales, intr-o minunata pledoarie despre adevaruri goale golute, pledoarie care imi aminteste cum ma uit in oglinda in clipe de cumpana.
Ce tampiti pot fi oamenii dacă asteaptă mereu să calce pe un drum deja bătut. Ce fraieri la modul sublim, inocent! Adică ei chiar cred că indicatiile alea li se cuvin, ca cineva care a trecut pe acolo inainte este obligat să avertizeze ce si cum. Cineva trebuie să marcheze, să indrume, sa…
Daca vreti sa va distrati, cititi si ultimele noutati in legatura cu abonamentele unei companii de telefonie mobila, de la care eu nu cunosteam pana acum decat: Tigru, Cangur, Pantere, Delfin si Fluture. Iata ca au aparut 18 noi tipuri de abonamente cu animale exotice la Orange. Preferatul meu este Abonamentul Musca, al vostru ?