Minutul perfect pentru relaxarea absoluta

pisica-dormindDaca vreti sa gasiti modul cel mai simplu de a rezolva o problema, insarcinati-l cu rezolvarea ei obligatorie pe-un lenes. El va gasi in timp record solutia care implica cel mai putin consum de energie, nu pentru ca ii pasa neaparat de efectul pe care munca sa il va avea asupra altora, ci mai ales pentru ca va incerca sa-si protejeze astfel propria energie, meteahna personala.

In societatea de astazi cei mai multi dintre noi nu ne permitem sa fim lenesi, iar notiunea a fost inlocuita de notiunea de confort. In fata agitatiei pe care ne-o ofera viata de zi cu zi, confortul a incetat sa mai fie un lux si a devenit, in schimb, o necesitate, avem nevoie in mod primordial de o zona de incarcat bateriile. Si asa cum nu e bine sa scoti telefonul de la incarcat pana cand bateria nu si-a completat ciclul, tot astfel nu ar trebui, de exemplu, sa ne ridicam de pe canapeaua confortabila pe care stam si citim ziarul sau urmarim serialul preferat pentru a trage draperia, cand soarele ne deranjeaza. Dupa ce muncim de dimineata si pana seara, sa platim o casa pe care am cumparat-o cu sacrificii care se vor intinde, poate, pe urmatorii cine stie cati ani, ne dorim…ba nu, avem dreptul la minutul acela perfect, de relaxare totala, in care sa ne bucuram de ea.
Nu mai complicat de atat imi imaginez eu casa viitorului, o entitate inteligenta care sa imi satisfaca nevoile inainte de a apuca sa le pun in cuvinte, un spatiu prietenos care sa imi permita sa fiu lenes. Pare un lucru mic, neimportant, un detaliu, dar tocmai detaliile sunt cele care fac, de mult ori diferenta intre un prezent tracasant si un viitor relaxant, iar viata este compusa din asemenea lucruri mici, care adunandu-se, o umplu.
La asta ma gandeam astazi, savurand molatec un capuccino si observand vag cum Agloanema, ciudata mea planta de apartament, care fusese pusa prea aproape de fereastra, in plina lumina a soarelui, incepuse sa paleasca. Dar cine sa fie langa ea sa ii traga perdelele in timpul pranzului?
Si atunci am stiut ca daca as fi presedintele unei companii care isi propune sa utileze casa viitorului mi-as lasa masina in garaj si m-as intoarce intr-o dupa-amiaza acasa, pe jos. M-as uita cu atentie in jurul meu, m-as amesteca in multimea de oameni mergand, ca si mine, catre casa prezentului si l-as alege pe cel mai obosit dintre toti, pe chipul caruia ziua respectiva de munca a lasat brazdele mai adanci.
Pe acela l-as lua de mana si l-as conduce catre inginerii din subordinea mea si le-as spune: inventati ceva, nu imi pasa ce faceti, dar gasiti o metoda ca pe figura lui sa reapara zambetul. Oferiti-i relaxarea, daruiti-i casa viitorului, ca sa aiba un motiv in plus sa se grabeasca catre ea!
Iar inginerii i-ar inmana o telecomanda micuta.
As face asta, zau, dar nu as reusi decat sa copiez, pentru ca s-a gandit cineva inaintea mea la acest lucru: exista o companie care a dus ideea de relaxare pana aproape de perfectiune, dand astfel oamenilor ceea ce este de drept al lor: libertatatea de a fi ei insisi si placerea de a numi o locuinta oarecare: ACASA

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord