Moda este o chestiune ciudata pe care niciodata nu o sa o inteleg pe deplin, nici pe ea, nici pe cei (sau, mai degraba cele, ca pe femei le afecteaza in pricipal virusul)care se lasa afectati/afectate de ea ca de un virus. De ce as purta chestii care nu ma prind, nu imi stau bine, nu ma fac sa ma simt confortabil? De ce, in numele unei tendinte pe care a visat-o noaptea cine stie ce mare designer, ar trebui sa ne imbracam la fel pe strada? Tin minte ca imi povestea maica-mea ca in perioada de glorie a minijupei, pana si doamnele de 50 de ani purtau asa ceva. Sa ma ierte cele care sunt cam pe acolo cu varsta, nu mai am nici eu prea mult, dar tot intreb: daca nu arati asa, gen Sharon Stone in Basic Instinct, de ce ti-ai dezgoli pulpele cand buletinul iti numara jumatate de secol? De ce as vrea sa se uite lumea dupa mine pe strada si sa spuna: uite-o si pe asta ce si-a pus pe ea!?
Cand se anunta lansarile marilor case de moda, ma uit prin reviste ca la la poze cu extraterestri. unele modele chiar asa arata, parca venite dintr-o alta lume, in nici un caz cea a oamenilor obisnuiti, aia care se trezesc dimineata, alearga cu copilul la gradinita, se duc la serviciu, la intoarcere trec o fuga prin piata si eventual se opresc sa plateasca si cablul la Posta.
Imi plac lucrurile frumoase, clasice, chiar si cele putin extravagante, dar cu exagerarea nu ma impac deloc, orce as face, ca sa nu mai vorbim ca extravaganta costa, pe articol de imbracaminte sau incaltaminte, mai mult decat patru revizii la Logan, cu tot cu spaga. Cand ai bani iti permiti sa fii excentric. Cand nu, cauti astfel de lucruri, de o normalitate reconfortanta, comode, care te avantajeaza, pe care le vei purta multa vreme, indiferent de cum i se pune pata modei sa se comporte in sezonul respectiv. Cand iti permiti sa porti un lucru doar la o petrecere (eventual de Haloween, vedeti voi mai jos) o sa cumperi toate prostiile. Pantofii cocostarc, catel, pantofii cu platforma in forma de copita de vaca…si cate si mai cate. Unde se termina arta si incepe absurdul? Stie cineva linia de demarcatie? Eu – sigur nu.
Cautam nu stiu ce pe net zilele trecute si am dat cu ochii de monstruozitatile de mai jos, care, se altfel mi-au inspirat si articolul de fata. Dragi cititori, cu o mana pe inima si alta pe portofel, spuneti voi: cine ar cumpara asa ceva?
Nu ca ar fi un singur exemplu. Mai sunt si altele, gramezi. Cautati pe net dupa ugly shoes si o sa va inchinati. Eu am facut-o. Si dupa ce mi-am consumat mirarea, am pornit sa studiez putin piata excentricitatilor. Amgasit creatori de moda care aduc pe piata tot felul de enormitati (pe care sigur se gasesc nebuni sa le cumpere) si am gasit modele care pot fi considerate adevarate opere de arta. Ciudate poate, dar…nu de prost gust.
De exemplu, am gasit cam la limita suportabilului cateva modele handmade by Riina Õun, creatoare estoniana care a cunoscut celebritatea pe piata din Londra. Dar poate sunt eu o baba ramolita care nu mai intelege frumosul. Spuneti-mi si voi ce parere aveti.
In partea cealalta a baricadei, cand moda nu mai e doar excentricitate, ci arta pura, mi s-au parut ca se situeaza creatiile cunoscutului Kobi Levi, a carui pasiune pentru design si pantofi au depasit cu mult granita tarii sale natale, Israel. Unul dintre modelele sale de mai jos, cizma dubla, pe care o veti recunoaste fara probleme mai jos, a fost purtata de catre Lady Gaga in videoclipul Born this Way. Personal, marturisesc, e singurul pe care nu la-s purta. In rest…..fara cuvinte. Enjoy!
Jesus Christ! Mă imaginez cu labele alea roșii de lac intrând în biroul șefului :)))))
Așa, de glumă, ar fi faină o pereche dar îmi imaginez că prețul e exorbitant doar sunt creații de designer 🙂
O, da…….Sau cu alea ca de rata intrand in banca, in fata clientilor 🙂 Sa stii ca la pret nu m-am uitat.
scumpe si sinistre 🙂
Mie imi plac alea in pozitia capra 😀 😀
Nebunatica mica! 🙂