scrisulSunt clipe in care imi vine sa fug de toti si de toate, sa ma retrag intr-o padure si sa fiu numai eu si un calculator la care sa tastez ritmic, cat e ziua de lunga. Sunt clipe in care sunt satula sa zambesc de convenienta, sa raspund la un ce faci? care nu ma intreaba de fapt nimic, sa astept in trafic, sa ma inghesui in autobuz, sa urc si sa cobor trepte, sa recunoc c-am gresit, sa ma targuiesc la piata, sa ma scuz cand nu am un foc si trebuie sa-l cer politicos. Sunt zile in care sunt in greva cu mine insami, sunt satula sa ma tot aud carcotind in directia unei vieti de la care vreau mai mult si nu reusesc sa-i smulg. Si totusi, oricat as fi de satula de toate astea, e suficient sa stau mai mult de o zi in casa, e destul ca moartea sau boala sa-mi pomeneasca un nume cunoscut, ca ma reped afara cu viteza unui tren care iese din tunel condus de o locomotiva creola si se repede catre dealurile verzi in care stie el ca isi poate desfasura nestingherit fumul cu parfum de creta.

Cum ies, ridica capul si trag adanc in piept aerul poluat al orasului meu. Incep sa tremur de incordata asteptare a ceva. Deschid ochii larg si ii privesc oamenii, muzele mele de fiecare zi, ca asa suntem noi in breasla asta, a puilor de scriitori (de blog), avem du-te si vino, avem caderi si ridicari si treceri, asta pana cand ne amintim ca din uman plecam si la el ne intoarcem.Si ca nu putem fi nici mai mult, nici mai putin de atat.

Cred ca, de fapt, e gresit sa sper ca voi gasi o bresa in trecerea timpului in care sa fiu doar eu cu mine si sa scriu despre ceva nemaiauzit. Cred ca trebuie sa zgarii cu un creion pe hartie dupa ce privesc in jur. Chiar daca ochelarii sunt numai ai mei si cum vad eu prin ei nu vede nimeni.

25 COMENTARII

  1. că ne place sau nu, că avem momente când parcă am vrea să ne rupem cu totul de oameni, până la urmă tot la ei ajungem, nu avem încotro…

  2. Ne regăsim în toate şi ne pierdem tot la fel, în toate. Mie când îmi vine să "o iau la pădure", sau "la sănătoasa", o iau…Nu contează câţi bani am în buzunar, nu stau niciodată să fac calcule, nu anunţ pe nimeni, maică-mea află abia după ce m-am întors, şi mă bufneşte râsul când îi aud glasul îmbufnat, dar pe care şi-l reţine în receptor, vorbind la telefon. "Da?!", îmi zice ea, numai atât, dar eu îi înţeleg şi gândul de după, "iar ai cheltuit banii, nu te gândeşti mamă la…la…la…ş.a.m.d". Ştiu că nu voi lua nimic cu mine dincolo, aşa că profit. Şi a mea e muza de care spui; căutatul în plante, în animăluţe, e leacul. De curând am visat că scrisesem "Cartea în care se tace", şi citeam de-acolo, în vis, şi mă minunam…eu scrisesem asta, tăcând? Cum? Îmi amintesc cum mă chinuiam să reţin cât mai multe de-acolo, ca să le aduc şi-aici, oamenilor, ştiam că sunt în vis…habar n-am ce am reţinut. Asta apropo de lucruri care nu s-au mai scris…n-o să ştim niciodată toate cele ce s-au(mai)scris, fiindcă nu avem timp suficient să aprofundăm…să învăţăm din drumurile altora, să scurtăm experienţele noastre, şi să pornim într-unele noi, nemaifăcute, nemaiauzite, pe care să le lăsăm altora drept reper…şi tot aşa…mă întorc în mine acum. Deşi, tare-mi vine să ies iară pe străzi, de unde tocmai ce m-am adunat…şi să merg, să tooot merg…

    • Mersul asta pe strazi pe care l-am experimentat o vara intreaga ajuta unori, dar numai atunci cand mai exista ceva care sa ajute. Sa scurtam experientele noastre? Cel mai mare regret al meu este ca nu am invatat de la altii ca sa le scurtez pe ale mele, unele…Pacat ca pana in viata urmatoare uitam, asa cum ai uitat tu ce ai citit in "Cartea in care se tace".

  3. cu siguranţă că vei scrie despre ceva nemaiauzit, va veni vremea aceasta, eu sunt sigură.
    te-a prins patima aceasta şi zâmbesc pentru că ştiu că o vei purta mereu. e grea, e frumoasă, e ca un puzzle la care trudeşti fără să ştii care este imaginea finală.
    eu îmi iau evadările din cursuri… atunci când cunosc chipuri şi suflete noi, când le inoculez puţin din setea mea de joacă este cam singura perioadă în care nu scriu…
    dar ştiu că adun emoţii pentru mai târziu.
    bună dimineaţa, bună sâmbăta! hai la cafea somnoroaso! 🙂

    • Buna dimineata si tie, psi drag! A, acum am responsabilitati in afara de cafea: am o matza de hranit, de mangaiat, de alinat in dorul ei mieunator. Sunt uimita de fiecare data cum o singura prezenta o poate consola, a memei ei, a mamei mele, pot fi in jurul ei zeci de oameni, mai mult sau mai putin cunoscuti. AM sentimentul ca sunt mult mai constante in afectiunea lor felinele, chiar asa, capricioase, cum le vedem noi.
      Stiu evadarile acelea, imi umpleau sufletul pana cand dadea pe afara si dadea pe afara tot in cuvinte. Mi-e dor de ele cum imi e dor de tine cand nu ma vad in oglinda.

    • da, ştiu, recunosc. singura mea tristeţe este, atunci când plec, faptul că maya mă aşteaptă. că îşi exprimă dorul zgomotos şi îi disperă pe toţi. de fapt începe cam atunci când vede geanta mare a pregătirilor de drum… de-aş putea să o iau fizic aşa cum o am în suflet!

  4. Eu chiar sunt in zilele alea de greva generala si lehamite profunda. Si sper sa gasesc o bresa sa pot iesi, sa urc niste trepte, sa ma scutur de tot ce e urat, meschin si gresit.Deocamdata ma resemnez sa tocesc un creion.Adica sa-l rod la un capat…:)

    • La itn greva generala s-a resimtit un pic in schimbarea de registru pe blog. Ultimul tau articol mi-a placut temeinic, dar intr-un cu totul alt mod decat restul. A, si eu rod creioane la capat si ce-mi mai place!!!!

  5. eu visez la vara si la vacanta, las in urma zgomotul orasului, zambesc daca simt si cand simt, imi adun oameni dragi alaturi iar pe ceilalti mi i fac dragi cautand in ei acel ceva. fur timpul clipe, minute si ore pentru mine, egoista, simtind ca le merit din plin. in acele cateva clipe de totala uitare las la usa acele petitii ce poarta in ele plangeri sau reprosuri. le las in prag in speranta ca nu le voi regasi la iesire. unele isi iau zborul si se preschimba in pasari.
    despre acel ceva pe care il astepti si tu , am scris si eu azi, in clipele furate pentru mine si le impartasesc luni, la psi luneli :).

    • Ei, ti-am citit duzina de azi si e atata impacare in vorba ta, atata dor de vacanta si de duca si de drag, ca mi-a inflorit pe fata un zambet. Si am nascut si eu un articol, fara filosofii, fara poezie, un articol practic, despre ceva ce place sufletului meu. Si al naibii de bine m-am simtit. Concluzia: uneori nu e neaprat nevoie sa incercam sa fim geniali, si simplitatea contine atata placere de a trai!!

  6. Cum vezi tu prin ochelarii tai nu vede nimeni. Mi-ai adus aminte de cum se intreba Vero intr-un comentariu, despre vesnicele cautari ale ochelarilor: N-ar fi un titlu bun de psi-luneală “Ce ştiu ochelarii?” Eu una cred ca ar avea multe de povestit. Sa-i spunem lui psi?

    • Ce idee buna!!!!!! Ce stiu ochelarii? Excelent! Io ma bag la o asemenea postare!! Spune-i tu, ca a fost ideea ta!! Posibil sa aiba deja pregatita tema de saptamana viitoare, dar ar putea ramane peste 2 saptamani. fara gluma, mi se pare minunata ideea!

  7. cam este rost greve … pe mapamond! 🙂
    printre "saturarile" tale e si aceea "sa raspund la un ce faci? care nu ma intreaba de fapt nimic".
    sa vezi cum e in Franta.
    aici,in mod automat, cand se intalnesc, oamenii se saluta si se intreaba: "ça va?" si raspunsul e tot automat: "ça va"- adica (e)bine… chiar daca… "ça va pas" (nu e bine)!.
    daca cumva raspunzi "ça va pas du tout" ca, eu stiu, poate ti-ai rupt piciorul, celalalt te poate intreba, usor iritat:
    "bon, mais, à part ça, ça va?" adica… in afara de fractura totul e ok? 🙂
    super, nu?

    la noi, la "ce faci" se raspunde "bine"! 🙂 romanilor nu le place sa le spui ca esti foarte bine caci sunt gelosi. daca le spui ca ai o nenorocire… se vor bucura in sinea lor! Francezilor nu le place sa le spui ceva neplacut caci ei trebuie sa fie fericiti caci "e bine pentru sanatate" cum spunea Voltaire! 🙂

    • Foarte interesante cuvintele tale, trebuie sa recunosc ca m-ai uimit cu precizia cu care ai surprins incapatanarea franceza de a auzi ceva de bine! Am avut si eu sefi francezi o groaza de ani si iti dau dreptate intru totul.

  8. Traiesc cu convingerea ca tu chiar ai putea scrie despre ceva nemaiauzit! Daca mai aveam vreo indoiala, articolul despre Vix mi le-a risipit. Imi place cum suna "pui de scriitori". 😉
    Sa ai o saptamana minunata, din care sa ne dai si noua cate o bucatica!

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here