Dar’ar dracii in capul ei de lege cu fumatul in spatii publice, credeam ca nu o sa ma afecteze cu nimic, dar uite ca m-am lovit si eu de ea azi. Si va povestesc mai mult ca sa ma descarc, ca nu vreau sa starnesc nici o dezbatere. Cazul e simplu: sunt de inteles pentru cei mai multi fumatori si ma prezint complet aberanta pentru restul lumii. Ultim caz care poate ca m-ar deranja, daca mi-ar pasa cat de putin de parerea altora pe tema asta.
Programasem o intalnire cu doua prietene de vreo 3 luni de zile. Una ocupata, ailalta ocupata, asta de aici nu mai putin, nu gaseam portita comuna in programul nostru zilnic, portita care sa ne lase loc de evadarea catre o cafea. Cu vreo luna in urma reusisem totusi, minunea minunilor, performanta de a stabili o data si o ora de comun acord, dupa ce fiecare dintre noi si-a aranjat treburile casnice, jobul, barbatul, copilul, respectiv blogul in asa fel incat sa fure cateva ore de libertate. Credeam ca totul e rezolvat, pana cand…
…pana cand mi-am dat seama ca locatia noastra, o cafenea oarecare, e atinsa, ca toate celelate de seama ei, de legea asta cretina a fumatului in spatiile publice. Ca nu putem sa ne bucuram una de cealalta si in acelasi timp si de o cafea si o tigara decat daca stam afara, la terasa, unde gradele putine de zilele astea au toate motivele sa ne descurajeze stationarea indelungata.
Ce credeti ca am facut? Adica eu am facut, ca am luat in mana initiativa rusinoasa…de a da inapoi. As fi fost recunoscatoare pana la cer pentru douaj’ de grade afara, dar cum cerul nu apreciaza, se pare, tigara, nu am avut noroc de o vreme mai calduroasa. Nu stiu cu exactitate ce si cum au gandit problema celelate doua doamne implicate, dar eu una am simtit ca intalnirea asta nu ar avea nici un farmec daca nu as putea sa fumez. O sa spuneti ca fumatul e un viciu cretin, care uite, te indeparteaza de oamenii dragi. De fapt, nu fumatul ma indeparteaza, ci prostia de lege care nu ne-a lasat noua, fumatorilor, macar un spatiu numai al nostru, in care sa ne consumam, alaturi de viciu, cafelele, tigarile si barfele prietenesti. Cum iesirile mele la o cafea de vorba se intampla cam trimestrial, nu inteleg sa nu fac din acest moment unul perfect rotund, care sa imi mearga la suflet. iar la sufletul meu merg, intotdeauna impreuna, de nedezlipit, oamenii dragi, o tigara lunga si un caffe latte fara zahar.
Asa incat iertati-ma, dragi prietene, imi doresc teribil sa va vad, dar as vrea ca peste ceva timp, cand ma gandesc la intalnirea noastra, sa ma gandesc: “wow, ce misto a fost cafeau aia bauta cu X si cu Y”, in loc sa spun” da, m-am intalnit cu X si cu Y, a fost frumos, pacat ca nu mi-a ars asa tare de stat, ca nu se putea fuma in cafeneaua respectiva”. Iar eu sa fac ture pana afara de cate ori imi vine cheful de tutun… zau nu pot, ca abia am reusit sa scap de acest obicei la job. Nu sudez tigarile, adica nu o mai fac de cand cu tigara electronica, le-am redus pe cele clasice la o treime, dar alea care raman sunt savurate. Timpul meu liber, care este cumplit de putin si de rar, vreau sa fie, cum am spus: rotund, trait cu maximum de bucurie.
Stiu, sunt o fumatoare rea si capoasa si insuportabila uneori, dar daca ma lasi in boii mei, pot fi o companie simpatica. Pe aceasta cale, fete dragi, vreau sa imi cer scuze va am amanat planurile noastre si sa va asigur ca nu sunt neserioasa, ci doar vicioasa. Pe aceeasi aceasta cale vreau sa il rog pe Doamne-Doamne ca saptamana viitoare pe vremea asta sa faca un pic cald pe afara. Gasesc eu o cale ulterior sa ma revansez pentru favor, zau ca da!
