Am ajuns la Pescaria lui Matei intr-o splendida amiaza de mijloc de septembrie. Era deja al patrulea an in care ne petreceam inceputul de toamna la Eforie Nord, atrasi de preturile ceva mai mici din respectiva perioada si delicioasa lipsa de aglomeratie a statiunii. Si tot al patrulea an de cand tot ne-am promis sa ajungem la susnumitul si celebrul restaurant din Agigea, despre care auzisem atatea.
Drumul il stiam bine, il mai facusem pe jos: treci de ultimele vile asezate pe faleza inalta din Eforie Nord, iar apoi cobori o scara cu multe trepte pana intr-un fel de golfulet unde sunt doua restaurate: Golful Pescarului si Pescaria lui Matei. Pe primul, concurenta extrem de bine semnalizata, dar cu o reputatie serios mai subtire, l-am depasit nepasatori. Stiind de pe pagina de Facebook ca nu se mai fac rezervari la Matei, desi era septembrie si nu chiar plin sezon, am avut ceva emotii: daca nu prindem loc? Citisem pe net ca in asemenea cazuri te treci pe un fel de lista de asteptare a restaurantului si intri pe masura ce se elibereaza ceva, dar asta nu ne impiedica sa ne dorim sa prindem totusi, din prima, o masa. Ne mai era si tare foame, ca de la 9 dimineata si pana atunci ne tot balacisem. Am avut noroc, era plin numai pe jumatate si am gasit o masuta mica, de 2-3 persoane, intima, intr-un colt.
Pescaria lui Matei ne-a cucerit de la prima vedere. Matei asta, tipul care a contruit tot businessul in cauza, jur ca trebuie sa fie putin genial, nu degeaba a fost ales si reprezinta imaginea antreprenorului pentru una dintre cele mai mari banci din Romania: locul avea o personalitate aparte, puternica, construita cu gust si o atentie la detaliu extraordinara. Te amuza, te facea sa te simti confortabil din prima clipa si, in acelasi timp, crea o atmosfera speciala, intretinuta cu grija. Nici un amanunt nu fusese trecut cu vederea in construirea acestei atmosfere, de la meniurile in forma de peste cu informatii despre speciile care pot fi consumate in cadrul restaurantului, la servetelele imprimate cu o amuzanta Rugaciune a Pescarului (pe care marturisesc ca le-am luat amintire, nu ne-am indurat sa ne stergem cu ele), mesele, decorul, intr-un cuvant, tot.
Iata in ce a constat masa:
- aperitiv format din chiftelute de peste, carnati de peste, salata de icre de stiuca cu ceapa rosie si paine proaspat prajita pe plita
- 2x50g de vodka aperitiv, pentru pofta de mancare, nu ca nu am fi avut oricum destula.
- o portie de hamsii & stavrid prajit cu usturoi si mamaliguta – noi cerusem hamsii, dar ne-au avertizat de la inceput ca hamsia este amestecata cu stavrid si pe nota va figura stavrid
- un chefal pe plita cu cartofi natur
- o limonada 0.5l – cam dulce pentru gustul meu
- 4 pahare de vin – daca nu aveam drum lung pe jos pana acasa am mai fi baut, ca ne-a placut 🙂
- un capuccino pe post de desert
Toata distractia ne-a costat 211 lei. Mult, putin? Judecati singuri, fiecare dupa cum il tine portofelul. Pretul a fost cu aproximativ 50% mai mare fata de o masa de pranz obisnuita de-a noastra pe la autoservirile din Eforie, dar gustul preparatelor nu are nici cea mai mica legatura cu ceea ce mancasem pana atunci.
E adevarat, poti manca peste mai ieftin la tarabele de pe plaja sau de pe marginea strazii principale din Eforie Nord, alea care au in cel mai bun caz cateva mese muradare de plsatic unde esti norocos sa prinzi loc in sezon, dar parca mananci alt soi de peste, atat este de diferit gustul. La Pescaria lui Matei nu se mananca ieftin si punct, se mananca ieftin avand in vedere prospetimea preparatelor si calitatea lor, se mananca ieftin avand in vedere rapiditatea si calitatea servirii, zambetul larg al personalului, grija pe care o au toti sa te simti bine, sa ai tot ce iti trebuie, in timp record. Se mananca ieftin avand in vedere ca locul ala are un aer de poveste, special, nemaiintalnit in alta parte. Are ceva din tihna micilor taverne grecesti, ceva din gustul mancarurilor bunicii, amandoua stralucind peste bucuria vacantei asteptate un an intreg. Totul se leaga, totul este construit in asa fel incat sa iti dea o stare speciala. Te uiti in jur si vezi numai lumina, linii frumoase, bun gust, totul e la locul lui, si tu pari a fi de acolo, din aceeasi poveste: aici pestele din farfurie care cu cateva ore inainte salta in valuri, la cativa metri marea care se izbeste de stanci, vinul sec, in pahare mari, cu picior, oamenii dragi langa tine. Si cineva care s-a ingrijit ca lucrurile astea sa se intample.
Nu stiu daca ai citit Mananca, roaga-te, iubeste a lui Elizabeth Gilbert, ma refer la partea aceea in care eroina descopera Italia din perspectiva preparatelor culinare. Ei bine, Pescaria lui Matei este un alt mod, similar, de a descoperi marea. Imi pare rau ca fotografiile noastre sunt mult prea putin reusite ca sa reuseasca sa redea frumusetea locului si bucuria orelor petrecute acolo.
Totul are gust bun, dar bun de tot, preparatele sunt proaspete, se topesc in gura, miros demential si singurul regret este ca nu le poti incerca pe toate. Ca idee, nu ai sa simti, cum ni se intamplase pe la tarabele din statiune, gust amarui de ulei ars pestele prajit. La Matei vin si mananca parinti cu copii in carucior, fara nici o grija pentru prospetime, ceea ce e foarte important, mai ales in vacanta si mai ales pentru cei mici. Apropo de asta, ultima fotografie din articol este facuta la vremea cand turistii normali se intorc inca de pe o parte pe alta, fara sa stie ca undeva, Matei si echipa sa deja a inceput pregatirea mesei de pranz.
In timp ce mancam, trageam cu ochiul si cu urechea si pe la mesele din jur. Pest tot numai fete zambitoare, incantate, fericite. Cine nu putea termina portia, o lua la pachet, nu se indura sa lase nimic in urma, atat era de bun. Cel putin asa a declarat o doamna de la o masa de langa noi, pe care am inteles-o perfect. Noi am ramas in extaz, dintre toate, mai ales de salata de icre de stiuca. Am facut si eu acasa icre de stiuca si nu sunt o bucatareasa chiar rea, dar cele de la Matei erau absolut senzationale, iar combinate cu ceapa rosie si paine prajita….va spun, nu iti mai trebuie nimic altceva, daca in Rai se mananca, atunci Raiul seamana sigur cu Pescaria lui Matei. Si asta afirma un om care nu se innebuneste dupa peste deloc. Cel putin nu in mod normal.
Suntem doi mancaciosi, si eu si sotul din dotare, dar nu am fi reusit sa terminam tot ce ni s-a pus in fata fara ajutorul nepretuit al unui motan roscat care iti manca din mana, la propriu si care, dupa dimensiunile generoase, se vede ca era acolo la el acasa.
Apropo de amenajarea locului: ne-ar fi placut teribil sa ne putem savura paharul de vin alaturi de o tigara in timpul si dupa masa, dar, din grija pentru clientii nefumatori si in acord cu noile reglementari in domeniu, restaurantul are un loc special de fumat, nu poti sa pufai la masa. Loc dotat cu umbrele, mese, cateva butoaie simpatice din loc in loc pe post de scaune si o priveliste splendida.
Cand am plecat de la Matei, dupa vreo 2 ore si ceva, restaurantul era aproape plin, asta in conditiile in care in Eforie Nord, de unde veneam noi, la aceeasi ora, toate pizzeriile, cherhanalele, restaurantele, terasele de orice tip (de fapt jumatate din ele, ca atatea mai ramasesera deschise), desi situate cu mult mai aporape de orice spatiu de cazare, erau pe trei sferturi goale. Si asta spune ceva, nu?
Daca m-as mai intoarce la Pescaria lui Matei? Nici pomeneala. M-as MUTA acolo direct, contra unui umil job de spalator de vase.
