Orez cu legume si ou in stil chinezesc

orez chinezescNu am nimic in comun cu MasterChef. Emisiunea. Ma uit, ca tot a inceput in aseara o noua editie, si mi se scurg ochii dupa preparate gustoase si frumos aranjate, in timp ce eu nu sunt in stare de cele mai multe ori decat sa cumpar shoarma, sa fac niste chestii clasice, gen parjoale sau sarmale si cateva retete de mancare chinezeasca a caror singura scuza pentru aspect este ca au un gust absolut delicios si cel care le incearca, daca nu e Catalin Scarlatescu, se declara cucerit.

De exemplu, aceasta reteta de orez cu legume si ou in stil chinezesc este extrem de simplu de preparat.

Ingrediente:

  • orez lung ( preferabil prefiert) – 250 g
  • 1 punga de legume congelate mix mexican din care eu scot fasolea verde (daca gasiti fara fasole verde e si mai bine)
  • sos de soia
  • ulei de susan
  • 4 oua
  • o jumatate de castravete verde (maxim cam cat o palma)

Se fierbe orezul asa cum scrie pe punga. Atunci cand mai are cam doua minute de fiert, se adauga legumele congelate, din care, asa cum am mai spus, eu scot fasolea verde, las numai morcovul, ardeiul si mazarea. La finalul timpului de fierbere se scot si se strecoara.

Se face o omleta din patru oua, dar se pune putin ulei in tigaie, asa incat omleta sa nu pluteasca in ulei ci mai mult sa se perpeleasca pe fundul tigaii. In oua se amesteca continuu, asa incat sa iasa nu o omleta compacta si bucatita. In caz contrar va trebui taiata si zau ca nu am chef sa ma execut o operatiune in plus.

Se taie castravetele in bucatele mici, cam de 1 cm cub si se amesteca toate ingredientele (orezul, legumele, castravetele si omleta)

Se incinge tigaia wok si se caleste un pic toata combinatia, adaugand cateva linguri de ulei.