Marturisesc ca am realizat cum da varsta peste mine in doua cazuri distinte: prima oara cand copii de la mine din bloc, a caror parinti imi fusesera tovarasi de joaca in copilarie, au inceput discret sa imi spuna “saru’mana”. In infumurarea mea am crezut ca glumesc, dar cand sarutarile de maini s-au inmultit in cartier, mi-am dat seama ca imbatranesc; a doua oara cand am inceput in mod constant sa ma trezesc de la sapte-opt chiar si in weekend, da, weekendul acela in care dormeam pana la zece candva si nu ma trezea nici soarele, nici rugamintile mamei.
Sunt insa si avantaje in toata treaba asta cu saritul peste 35, sa nu credeti ca ma plang. De exemplu nu am stiut pana acum cum miros zorii odihniti, intr-o dimineata de duminica, atunci cand masinile trec rar si vrabiile se cearta in limba lor pe fiecare strop de soare. Cand strada nu a apucat inca sa se umple de praf si de la vecina care sta cu un etaj mai jos vine abur de cafea pentru ca are obiceiul sa isi racoreasca ibricul pe pervaz. Cand visele noptii dispar si lasa locul celor cladite pe lumina si dintre ele aleg pe cel mai drag, acela de-a iesi cu picioarele goale in roua din iarba curtii mele, a cuibului meu dorit si pregatit in amanunt in zilele in care ma sufoca betoanele si m-asurzesc autobuzele.
Zorii mei miros a Herba Fresca, o aroma simpla, nesofisticata, care imbina iarba cruda, proaspat cosita cu notele de lamaie, ceai verde, cyclamen si lacramioare si daca ma intrebati, acesta este parfumul linistii sufletesti. Iar daca pretul pentru el a fost sa depasesc 35 de ani, fie. Il platesc bucuroasa!