Mai avem nevoie astazi de intelectuali ? Si daca da, cum îi pregătim ? Cum ar trebui să ne pregătim, în general tinerii, pentru a-i oferi lumii junglei postmoderne ? Obiectivul fundamental al învăţământului ar trebui să fie acela de a spori capacitatea de adaptare a individului. Pentru un tânăr, oricare ar fi el, nu înţelegerea trecutului şi nici măcar a prezentului va reprezenta criteriul de suficienţă, ci anticiparea sensului şi ritmului schimbării. Centrele de cercetare în domeniul învăţământului sunt azi prea puţine: câteva în S.U.A. (Stanford, Syracusa) şi unul în Franţa. La noi în ţară se încearcă de mai mulţi ani, cu un succes discutabil, actualizarea programei analitice.
Presupunând însă (cu destulă bunăvoinţă şi suficient efort de imaginaţie) că reuşim să pregătim câte un intelectual (ceea ce, uneori, chiar se mai întâmplă), în mijlocul cărei lumi îi aruncăm, in ce mediu ? El va avea imediat de ales între vita contemplativa şi vita practica. Aşa cum sesiza şi Theodore Adorno, va fi condamnat să navigheze între gândirea curată, dar neputincioasă şi oferta eficientă, dar poluată, de a domina. Tertium non datur. Indiferent de alegere, nu va face una bună. Pentru oferta practică nu are cu adevărat aptitudini, întrucât pragmatismul preia controlul asupra principiilor etice ale raţiunii, cu diluarea şi deformarea, în final, a tuturor ambiţiilor propriu-zis intelectuale. Gândirea curată satisface dorinţa de puritate fără compromisuri, dar devine, treptat, mai întâi ineficientă şi apoi sterilă căci va fi din ce în ce mai puţin semnificativă pentru viaţa celor pe care ar trebui să-i slujească.
Soarta tânărului intelectual filolog în societatea românească apare descrisă, ca o lecție, într-un articol al Iulianei Alexa, intitulat Portretul intelectualului la tinereţe :
“Poartă blugi. Ţin mai mult. E sensibil la stridenţă şi se demodează invizibil. În general colaborează. La tot. La ce pică. La grădiniţe particulare predă engleză. La presa culturală dacă a avut baftă să fie recomandat de cineva din interiorul redacţiei. Sistemul editorial conferă deja un statut superior. Înseamnă un job stabil, carte de muncă, salariu regulat, atât cât e, acolo. Înseamnă a-ţi face meseria imprecisă de literat. Dacă nimereşte în învăţământ – e greu de crezut că alege aşa ceva în cunoştinţă de cauză – abdică după 1-2 ani. Dacă e foarte capabil, va face meditaţii. Totuşi, nu se poate trăi nici aşa. Consum nervos mare, timp minim pentru lectură. Care nu mai e necesară. Învăţământul nu mai este o provocare intelectuală pentru profesor, e o responsabilitate morală. Sau o fundătură. Realizează în sfârşit că are o meserie nevandabilă pe piaţa muncii. Devine lucid, sictirit, aspru. E decis să renunţe, nu prea are la ce. La pretenţii. ”
Surse:
IULIANA ALEXA, Portretul intelectualului la tinereţe, România literară, anul XXXVII, nr. 6 , 18 -24 februarie 2004
Din păcate faptul că unii termină o școală, nu îi face intelectuali. Îmi aduc aminte de niște vremuri când bacalaureatul avea greutate. Nu oricine avea diploma aceasta. Pentru că nu oricine avea liceul. Acum toată lumea merge la liceu și diploma de maturitate o obțin din ce în ce mai puțini. Asta ar trebui să arate, poate, că nu toată lumea este făcută pentru studiu? Că ar fi mai bine să ne orientăm și spre învățatul (cu simț de răspundere) al unei meserii?
Nu mi-a plăcut egalizarea petrecută în ultimii ani. Toată lumea făcea facultate. Oare toți erau atât de buni?
O societate în care valorile nu sunt clar ierarhizate nu este, după părerea mea, benefică nimănui.
Am citit undeva un articol in care autorul (un antreprenor francez in Sillicon Valley) se entuziasma in fata noului e-book Kindle : monotask ! SI zicea ceva de genul "in sfarsit un aparat care-mi permite sa ma concentrez pe o singura activitate, si sa fac corect o singura activitate". De ce exemplul acesta? Pentru ca am impresia ca am ajuns in varful unei sinusoide. E momentul sa coboram si sa schimbam ceea ce nu merge bine. Ma intreb cam care-i potretul intelectualului secolului 21 , sa fie asemanator celui din secolul 20?
Vremurile s-au schimbat si la fel si meseriile, incadrarile. ceea ce era odata intelectual era pe undeva si echivalent cu boem. in ziua de azi nu prea iti mai permiti sa fii boem. decat cu o doza mare de nebunie. nu ca o duceau prea bine nici in vremurile trecute, dar azi e crunt sa stai si doar sa visezi. asa ca, pe undeva da, mai e nevoie de intelectuali, dar de intelectualii zilelor noastre. fara asa ceva mi e teama ca ne vom maneliza cu totii , cartile vor deveni o amintire, asa cum tind sa devina ziarele si revistele sufocate de porno-fituicaraia de taraba.
Pe alocuri asta scriam și eu în articolul meu. Școala nu-i mai pregătește pe elevi pentru viața de adult. Înainte era de ajuns să termini o facultate și aveai șanse foarte foarte mari să te angajezi rapid. Acum, poți avea și 3 facultăți că tot degeaba. Nu te învață nimic practic. E și normal ca angajatorul să te întrebe ce ști să faci, nu ce facultăți ai absolvit.
Felicitari ca te-ai implicat in campanie, Dana! Mult succes!
Stefan Alexandrescu