Portretul intelectualului la tinerete

Din păcate, de la încercare la reuşită, drumul este mult prea lung si nu e loc de protejare. În legătură cu situaţia învăţământului reţinem comentariul acid al lui Mircea Mihăieş, într-un articol din România literară: “Farsa în care ne bălăcim de ceva ani a compromis – nu ştiu dacă iremediabil, dar cu siguranţă pe mai multe decenii – ideea de democraţie. Orice ticălos a descoperit cheia succesului aliindu-se cu bandiţi mai mari decât el. Nu ştiu ce-o fi aia democraţia inşilor dezinformaţi, inculţi sau înfometaţi. Faptul că 47% dintre români nu au citit în viaţa lor o carte nu e o constatare de sociologie. Este însăşi definiţia mizeriei morale în care ne zbatem. Sistemul de educaţie facilitează asemenea împrejurări, astfel încât e de prevăzut că în următorii ani procentul va sălta dramatic. Metoda grilelor – funest împrumut din ţări unde ele sunt de mult înlocuite, după ce şi-au dovedit nocivitatea – încurajează nu doar lenea de gândire, ci şi frauda: a copia propoziţii întregi de la colegul de bancă poate fi obositor, însă a încercui a b c d-ul grilei poate orice oligofren.“

Poate că ideea lui Toffler era bună. El propunea ca, în locul disciplinelor fixe, învăţământul să fie organizat în jurul etapelor vieţii umane: cursuri despre naştere, copilărie, adolescenţă, carieră, pensionare, moarte sau probleme sociale contemporane. Din acest punct de vedere, trebuie să menţionăm că, şi în România, un pas s-a făcut. La clasa a IX-a programa de Limba şi Literatura Română recomandă studierea unor grupaje tematice, urmărind tratarea diferită a unor teme literare, din punctul de vedere al concepţiilor şi atitudinilor exprimate, al modalităţilor de expresie şi al reacţiilor pe care textele le provoacă cititorilor. Printre aceste teme figurează : Adolescenţa, Joc şi joacă, Familia, Scoala, Iubirea, Aventură, Călătorie, Natura, Lumi fantastice, Scene din viaţa de ieri şi de azi, Confruntări etice şi civice şi Personalităţi, exemple, modele. De asemenea, se accentuează foarte mult studierea lecturilor ca mesaj care poate fi receptat în diferite moduri şi interferenţele dintre literatură şi alte arte. O alta initiativa legata de educatie o are Holcim România, pe site-ul Lectia verde, unde puteti gasi un model de .

 

Presupunând însă (cu destulă bunăvoinţă şi suficient efort de imaginaţie) că reuşim să pregătim câte un intelectual (ceea ce, uneori, chiar se mai întâmplă), în mijlocul cărei lumi îi aruncăm, in ce mediu ? El va avea imediat de ales între vita contemplativa şi vita practica. Aşa cum sesiza şi Theodore Adorno, va fi condamnat să navigheze între gândirea curată, dar neputincioasă şi oferta eficientă, dar poluată, de a domina. Tertium non datur. Indiferent de alegere, nu va face una bună. Pentru oferta practică nu are cu adevărat aptitudini, întrucât pragmatismul preia controlul asupra principiilor etice ale raţiunii, cu diluarea şi deformarea, în final, a tuturor ambiţiilor propriu-zis intelectuale. Gândirea curată satisface dorinţa de puritate fără compromisuri, dar devine, treptat, mai întâi ineficientă şi apoi sterilă căci va fi din ce în ce mai puţin semnificativă pentru viaţa celor pe care ar trebui să-i slujească.

Soarta tânărului intelectual filolog în societatea românească apare descrisă, ca o lecție, într-un articol al Iulianei Alexa, intitulat Portretul intelectualului la tinereţe :

“Poartă blugi. Ţin mai mult. E sensibil la stridenţă şi se demodează invizibil. În general colaborează. La tot. La ce pică. La grădiniţe particulare predă engleză. La presa culturală dacă a avut baftă să fie recomandat de cineva din interiorul redacţiei. Sistemul editorial conferă deja un statut superior. Înseamnă un job stabil, carte de muncă, salariu regulat, atât cât e, acolo. Înseamnă a-ţi face meseria imprecisă de literat. Dacă nimereşte în învăţământ – e greu de crezut că alege aşa ceva în cunoştinţă de cauză – abdică după 1-2 ani. Dacă e foarte capabil, va face meditaţii. Totuşi, nu se poate trăi nici aşa. Consum nervos mare, timp minim pentru lectură. Care nu mai e necesară. Învăţământul nu mai este o provocare intelectuală pentru profesor, e o responsabilitate morală. Sau o fundătură. Realizează în sfârşit că are o meserie nevandabilă pe piaţa muncii. Devine lucid, sictirit, aspru. E decis să renunţe, nu prea are la ce. La pretenţii. ” 

Surse:

 MIRCEA MIHĂIEŞ, Glonţul de cârpă, România literară, anul XXXVII, nr. 4 , 4 -10 februarie 2004,
IULIANA ALEXA, Portretul intelectualului la tinereţe, România literară, anul XXXVII, nr. 6 , 18 -24 februarie 2004

Articolul de fata e o scriere din tineretile mele, dar iata, nu s-a demodat nici un pic! Din pacate…